Amintiri despre un protocol uitat sau cum a luat Ciuhandu teapa de la iubitul sau PSD

În luări de poziții, declarații sau interviuri, fostul primar al Timișoarei Gheorghe Ciuhandu continuă să afirme cât de bine a vrut să facă orașului girând – măcar moral – înlocuirea viceprimarului liberal Dan Diaconu cu protejatul său, Bogdan Herzog. Totul în urma unui protocol semnat cu PSD. (Bine, Ciuhandu trece sub tăcere întâlnirea pe care avut-o în „casa” fraților Cristescu, Hotel Timișoara, cu viceprimarul PSD Traian Stoia, cu câteva zile înainte de puciul din consiliul local.) Trei ar fi motivele mari și late, în opinia fostului primar, pentru care Timișoara ar fi trebuit să aibă ca viceprimar un agent de influență al Moscovei.

gheorghe ciuhandu

Primul ar fi fost continuarea proiectelor Timișoarei, apoi deblocarea orașului și, nu în ultimul rând, susținerea guvernamentală. Trec peste continuarea proiectelor și deblocarea orașului (oare cine l-a blocat?) și mă opresc puțin la ultima motivație. Care este de o găoșenie mai rar întâlnită. Adică, Timișoara cu primar PNL în timpul guvernului cu componență liberală n-a primit bani, dar va primi cu guvern PSD, doar fiindcă e Herzog viceprimar. Parcă văd o ședință de guvern în care se stabilesc fonduri distribuite prin țară. „La Timișoara nu dăm nimic, e primar PNL”, spune Liviu Dragnea. „Stați, că a venit Bogdan Herzog viceprimar, trebuie să le dăm, că altfel se supără Putin!”, spune cineva din sală. „Da, da, trebuie să le dăm, că altfel ne înjură Herzog la Vocea Rusiei și o să avem probleme și cu Putin și cu gazul”, acceptă Dragnea. Evident, știe și Ciuhandu că această chestiune cu banii de la guvern e o mare „barbă”, dar la câte inexactități (ca să folosesc un termen blând) a aruncat în spațiul public în ultimul timp, una nici că mai contează.

Și nu pot să nu mă opresc la cea mai gogonată. Fostul primar insistă că USL i-a propus să candideze la primărie în 2012. Fals! I-a propus PSD, prin Victor Ponta și Sorin Grindeanu. Or, potrivit protocolului USL, candidatul Uniunii la Primăria Timișoara era propus de PNL, partid care n-a vrut s-audă de Ciuhandu. Mă rog, dacă vreun portar de la sediul PNL sau vreun „sonny-boy” gen Ioan Ghișe i-or fi făcut propunerea, nu prea contează. Dincolo de aceste fapte, încă șochează această dragoste a lui Ciuhandu față de PSD, partid cu care a avut nenumărate înțelegeri în ultimii ani. Nu de alta, dar în anul 2000 a luat o ditamai țeapă de la PSD-iși. Or, dacă nu e un dram de masochism aici, trebuie să fie o nețărmurită admirație față de social-democrați. Unii spun că e vorba de afaceri. Dar Ciuhandu e om integru, așa că nu luăm în calcul această variantă.

Așadar, după alegerile locale din 2000, toate partidele din Timiș au demarat tot felul de negocieri în stânga și dreapta, pentru completarea funcțiilor din conducerea Primăriei și a CJT. (Pe atunci, președintele CJT era ales de consilieri, în urma unor negocieri, nu prin vot direct). De altfel, negocierile din 2000 au intrat în istoria politică a județului Timiș. De două ori s-a întrunit consiliul județean în ședință, fără a avea cvorum. Dacă și a treia oară se rata operațiunea, consiliul era dizolvat și se organizau noi alegeri. Cu o seară înaintea ultimei ședințe a CJT, se parafează însă un protocol de colaborare între Ciuhandu și președintele de la acea vreme al PSD Timiș, Dan Poenaru, la care achiesează și PDL. Potrivit acestuia, Ilie Sârbu (PSD) prelua președinția CJT, iar vicepreședinți erau Marius Popovici (PNȚCD) și Constantin Ostaficiuc (PDL). La primărie, funcțiile de viceprimari urmau să le preia Adrian Orza (PNȚCD) și Dorel Borza (PDL). Plus se mai împărțeau tot felul de șefii de comisii, atât din CJT, cât și din CLT.

Acel protocol avea însă și o anexă mai puțin cunoscută. În ea se scria negru pe alb că, în cazul în care Sârbu se retrage din funcția de președinte al CJT, în locul lui urma să fie sprijinit țărănistul Popovici. Culmea, după alegerile parlamentare, Sârbu chiar pleacă la București, în funcția de ministru al Agriculturii. Potrivit „anexei” amintite, Marius Popovici urma să fie ales președinte al CJT. Lucru care nu s-a întâmplat, PSD refuzând să-și țină cuvântul, iar scaunul de lider al județului a fost preluat de controversatul personaj Dan Ioan Șipoș. Și acum revin în zilele noastre. Un om normal, în politică sau afaceri, ar mai semna vreun document cu cineva care i-a tras o țeapă atât de monumentală? Doar o dragoste profundă pentru PSD a fostului primar, ar mai putea trece peste așa ceva. Sau la mijloc e – vorba americanului – „just business”?

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

jr a spus: (iunie 22nd, 2014 at 10:53 )

Ciuhandu junior e raspunsul.

BRAOVO a spus: (iunie 22nd, 2014 at 18:16 )

BRAVO pentru Ziaristu’ de terasă/de Ziaristul de (pe) terasa! un articol beton!

calin a spus: (iunie 23rd, 2014 at 18:24 )

Interesul poarta fesul!

eurodolarii a spus: (iunie 23rd, 2014 at 21:31 )

ciuhanzii, tatal si diul, intrand cococasti la bega grup ! asta e imaginea reala a familiei de actori ciuhandu!

@eurodolarii a spus: (iunie 27th, 2014 at 00:45 )

ce aveti cu fiul primarului? ce ati vrea? toti sa faca lovele si el sa stea deoparte? a facut si el ce a vazut la altii. a adunat ca furnicuta cu tata primar niste milioane. care-i treaba?!

Fost PNTCDist a spus: (iunie 30th, 2014 at 11:16 )

Circula vorba ca C a renuntat la candidatura la primarie contra 20 000, si l-a lasat de fraier pe O. Pai nu ii este rusine ca a aparut in balcon cu autorii loviturii de stat ? A facut-o spre binele timisorenilor ?

O intrebare a spus: (iulie 1st, 2014 at 09:00 )

A cui este firma din Arad care primea contracte de la Ciuhandu, la care beizadeaua era asociata ? Ceva rudenie ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top