PNL mai pierde doi primari in Timis, la Boldur si Valcani

Primarii liberali din Boldur și Valcani sunt în negocieri avansate pentru a trece la PSD pe baza ordonanței de guvern care le oferă aleșilor locali posibilitatea să-și caute un nou partid. Numărul edililor PNL care profită de ordonanța traseiștilor pentru a-și găsi o altă „centură” politică ajunge astfel la patru.

Marian Constantin Vasile vicepresedinte PNL Timis (6)

Liberalii au pierdut deja singurul lor primar de oraș, cu excepția Timișoarei, Toader Pavel din Recaș, plus edilul din Coștei. Dacă în cazul edilului din Boldur, Cristian Stoi, lucrurile sunt clare, el anunțându-și plecarea în partid, liderii PNL mai trag speranțe că Dragoș Buicu din Valcani se va răzgândi. Mai ales că acesta din urmă s-a declarat tot timpul a fi un liberal din tată în fiu. Potrivit unor surse, cei doi ar avea mari nemulțumiri legate de modul în care este condusă filiala, arătând în special cu degetul spre secretarul general al PNL Timiș, Marian Vasile (foto). Acesta a primit largi prerogative din partea președintelui filialei, Nicolae Robu, ocupat mai mult cu treburile Timișoarei. „Primarii s-au săturat de el. Îi amenință că-i schimbă, le tot dă targeturi de performanță. Cu primarii trebuie să vorbești altfel, să le zgândări orgoliile, să-i asculți, să-i bagi în seamă, nu să-i tot ameninți. Nici măcar nu mai vin la ședințe la Timișoara, din cauza lui Vasile”, ne-a declarat o sursă din PNL Timiș. În urma plecării celor doi, PNL Timis va rămâne cu 14 primari, din cei 18 pe care i-a avut după alegerile din 2012.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

ploesteanu@yahoo.com a spus: (septembrie 16th, 2014 at 15:42 )

In orice partid care se respectă, președintele deleagă competențe unui vicepreședinte ales și nu unui secretar numit. Din păcate lui Robu îi pasă mai mult de poziția lui decât de partid.

alingorscovoz a spus: (septembrie 16th, 2014 at 16:30 )

Nu inteleg de ce va mirati : rezultatele unui om cu experienta politica zero nu pot fi decat nule…MCV considera alesii locali ca niste agenti de vanzari stabilindu-le tot felul de targete si dead-line-uri ….sa nu mai vorbim de impartirea pe macrozone sau de persoanele numite secretari zonali …

mvc=manelistul a spus: (septembrie 16th, 2014 at 19:22 )

mvc nici macar nu a fost capabil sa intre in BPJ-PNL Timis! A facut parte din echipa lui Robu fiind pupila lui, dar tot nu l-au votat membrii simplii de partid! mvc a fost numit prin cedarea unui loc in BPJ-PNL Timis! drept rasplata se comporta ca un manelist! Este un infantil infatuat si viitor somer din 2016!

Gheorghe C. a spus: (septembrie 16th, 2014 at 20:55 )

Ireal! Inganfatul asta specialist in excel este responsabil de mentinerea primarilor in PNL? Asta ii vinde pe toti la PSD numa sa revina vice la cejete!
Nici nu ma mir ca pleaca toti!
ROBULE, TREZIREA!!!!!!

Alex a spus: (septembrie 16th, 2014 at 23:04 )

Interesanta stire, dar de ce nu spuneti cum munceste omul acesta de dimineata pana seara ca sa ajute partidul?

Laura a spus: (septembrie 16th, 2014 at 23:18 )

Neamule ia sa va invat eu cum sta treaba, sunt cetatean al orasului ce nu am sa votez niciodata psd. si va enumar pe rand
– nu este legala legea aceasta de curvasaraie politica
– au vandut tara
– mituiesc autoritatile ca sa treaca cu vederea la greseli continui pana maine si tot asa. de ce sa nu dam sansa si liberalilor sa iasa la gurvernare. pacat de crinelu ca a plecat, dar si iohannis e bun!

Daniela a spus: (septembrie 16th, 2014 at 23:24 )

Cei care au plecat sunt numai dupa avere, dar nici o problema ca vin ei inapoi cand iau cei de la pnl prezidentialele si atunci minunat ar fi sa nu i mai primeasca!

Claudia a spus: (septembrie 16th, 2014 at 23:39 )

Cum sa il suporte lumea cand i pune la munca ca sa ofere sateniilor ce au votat, nu iluzii ca ciobanu si restul :)!

Ludovic a spus: (septembrie 16th, 2014 at 23:48 )

Cate sifoane are pnl-ul, oare despre cat bate teritoriul si rezultatele aduse judetului nu se mai vorbeste? pacat ca acest tanar care a lasat un salar de 10000 ron pentru 800 lei ar trebui apreciat!

Karina a spus: (septembrie 16th, 2014 at 23:52 )

Un om prezentabil ca dansul ar merita functia de presedinte CJT la cat munceste, ma mir ca nu pica din picioare de oboseala, stima tinere!

Sorana a spus: (septembrie 16th, 2014 at 23:57 )

Neica asta da tun de informatie ca au plecat 2 indivizi rosii de mult la parinti, pana la sfarsit sa vedem ce se va intampla cand vor intra mascatii peste ei sa ceara explicatii de une au bani pentru infrastructura stati si asteptati ca sunt pe urme !

Magda a spus: (septembrie 17th, 2014 at 01:02 )

„le tot dă targeturi de performanță. Cu primarii trebuie să vorbești altfel, să le zgândări orgoliile, să-i asculți, să-i bagi în seamă, nu să-i tot ameninți”

Doamne ajuta, in sfarsit un politician care stie ce face, ce inseamna administratie publica europeana! Foarte bine le face primarilor, ca doar functia de primar nu e ca sa fie bagati in seama – sau poate nu stiu ce e aia responsabilitate, performanta…

Daca va continua asa, va ajunge sa se remarce in mod pozitiv in randul politicienilor din judet.

Cei care vor sa fie zgandariti la orgolii sunt numa’ buni pentru degetelele lui Bojin :))

felicitari a spus: (septembrie 17th, 2014 at 13:59 )

felicitari pentru masina de pupincurristi pnl!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.