„Casa de Avocatura «Cojocari si Fiul»” a incercat sa convinga Curtea de Apel ca primaria i-a dat legal bani lui Marian Iancu!

Primăria Timișoara căuta avocat care s-o reprezinte în procesul intentat Curții de Conturi, care îi impută peste 31 de milioane de lei, bani dați către societatea lui Marian Iancu, în perioada în care acesta era patronul clubului Poli. Între timp, n-a mai fost nevoie, pentru că în instanță a ajuns… nimeni altul decât secretarul Ioan Cojocari!

cojocari1

La începutul lunii martie, consilierii locali au votat un proiect de hotărâre „privind aprobarea achiziţiei de servicii juridice în vederea acordării de asistenţă şi reprezentare juridică în Dosarul nr. 229/59/2013”. Practic, primăria căuta un avocat care s-o reprezinte la termenul din 9 aprilie, de la Curtea de Apel, unde se judecă recursul la decizia Curții de Conturi, care a considerat ilegale plățile făcute către societatea deținută de Marian Iancu. „Sumele alocate din bugetul local al municipiului Timișoara către SC Politehnica 1921 Știința Timișoara & Invest SA nu au îndeplinit condițiile de legalitate în ceea ce privește acordarea acestora” preciza CC, care estima un prejudiciu, în acest caz, de 31,6 milioane de lei.

Procesul dintre PMT și Curtea de Conturi, început în 2013, a avut joi, 9 aprilie, termen la Curtea de Apel Timișoara. Deși consilierii locali au votat în favoarea angajării unui cabinet de avocatură, solicitare explicată de primarul Nicolae Robu prin numărul foarte mare de dosare pe care le au în lucru juristii municipalității, în cele din urmă, nu s-a mai apelat la această variantă. Surpriza a fost că, la termenul de joi, s-a prezentat în instanță nimeni altul decât… secretarul Ioan Cojocari! Acesta susține că a muncit din greu pentru a-și pregăti apărarea.

Am reprezentat primăria la treaba cu Poli. Instanta a rămas în pronunțare peste o săptămână. Am arătat că e totul legal, nu e niciun prejudiciu, nicio problema, acum asteptam sa se pronunte. La Curtea de Apel nu am fost deloc în instanță, probleme erau numai pe la judecătorie și tribunal. Acum n-am avut ce face însă, dacă s-a făcut scandal în CL, proiectul a trecut, dar nu am mai luat alt avocat. Am luat Casa de Avocatură «Cojocari cu Fiul». Să vedem ce se întâmplă, am depus 20 de pagini de concluzii scrise. N-am muncit de mult timp așa, vreo trei zile, vineri, sâmbătă și duminică”, spune Cojocari. Acesta este secretarul Primăriei Timișoara de peste două decenii și este în prag de pensie. În tot acest interval, „nea Jean” spune că a fost în instanță de vreo patru ori…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

dedeman a spus: (aprilie 9th, 2015 at 19:19 )

banii s-au dat jucatorilor, clubului, nu lui marian iancu!

anteconbega a spus: (aprilie 10th, 2015 at 17:03 )

Jean Cojocari a rezistat sub trei dictaturi: prima, fâsâită, a lui Liviu Borha, alta imensă, până la saţietate, a lui Gigel George Ciuhandu şi a treia, păguboasă, a Marelui Edil Pictat. Cât priveşte pensia secretarului Muncipiului Timişoara, să fim noi sănătoşi, aceasta se va întâmpla doar după alegerile din 2016, undeva prin septembrie, aşa că s-ar putea putea ca Gioni Cojocari să-l prindă şi pe Grindeanu primar. Asta dacă lui Sorin nu i se vor urca la cap funcţiile: deputat, ministru, preşedinte judeţean de partid cu câteva aripi bine închegate (una acţionează în semi ilegalitate) în bătălia dusă pentru locurile mişto din organizaţia municipală PSD, mai ales.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top