Vor sau nu timisorenii un „kitsch” pe Bega? Un ONG cere dezbatere publica pe tema fantanii

Un ONG îi cere primarul Nicolae Robu să consulte atât timișorenii, cât și arhitecții și reprezentanții mediului de afaceri, privind utilitatea fântânii muzicale de două milioane de euro. Președintele Institutului de Dezvoltare Locală susține că a primit „interzis” pe pagina de Facebook a edilului, după ce și-a exprimat dezacordul față de acest proiect. UPDATE: Nicolae Robu spune că nu are ce discuta cu „toți cârcotașii care vor să frâneze dezvoltarea Timișoarei”.

begaa

Primăria Timișoara a lansat, la finele lunii iunie, o invitație de participare privind investiția ,,Fântână ornamentală Canal Bega”. Municipalitatea e dispusă să plătească pentru studiul de fezabilitate 145.000 de lei, cu tot cu TVA, iar documentația trebuie întocmită în 60 de zile de la desemnarea firmei câștigătoare. Fântâna arteziană multimedia va fi amplasată pe râul Bega, între podul Tinereții și podul Traian. „Jocurile de apă vor reflecta liniștea dimineților, uneori cețoase, vor amplifica prin iluminatul subtil și mișcările lente ale jeturilor culorile picturale ale serii, fiind în permanentă concordanță cu starea generală a peisajului (…)”, se precizează în tema de proiectare. Fântâna va avea câteva zeci de jeturi de apă cu formă de evantai, dar și o platformă plutitoare retractabilă, cu dimensiunile de minimum 50 m lungime și 5 m lățime, pe care vor fi amplasate mai multe seturi de efecte de apă. Nu vor lipsi un ecran de apă de mari dimensiuni, precum și efectele de ceață. Prețul pentru realizarea fântânii: în jur de două milioane de euro.

Proiectul mult dorit de primarul Nicolae Robu are însă și contestatari. Pe rețelele de socializare s-a comentat îndelung (in)utilitatea unei fântâni muzicale, dar și lipsa de consultare a opiniei publice legată de o astfel de investiție. Ultimii contestatari oficiali sunt cei de la Institutul pentru Dezvoltare Locală. „Considerăm că un asemenea proiect este kitsch, de prost gust, și nu reprezintă imaginea oraşului Timişoara. Suma de două milioane de euro poate fi investită în evenimente culturale care pot contribui cu adevărat la imaginea oraşului şi care pot aduce Timişoarei titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021. Cu astfel de investiţii în proiecte neo-comuniste, grandioase si lipsite de substanță, Timişoara nu are nici o şansă în această competiţie europeană”, susține Grațian Mihăilescu, președintele IDL.

Solicitarea ONG-ului e clară: ar trebui ca primăria să organizeze consultări publice cu locuitorii oraşului, pentru a dezbate ideea unui astfel de proiect. „De asemenea pe lângă consultările cu cetăţeni, primăria trebuie să consulte şi arhitecţi din Timişoara, dar şi sectorul academic şi sectorul business, conform principiilor legate de guvernanţa multi-nivel”, mai spun cei de la IDL. Fântâna arteziană cu muzică și lumini este unul din proiectele promise încă din campania din 2012 de Nicolae Robu. Grațian Mihăilescu și-a exprimat nemulțumirea și pe pagina de Facebook a primarului și… s-a ales cu interzicerea de a mai posta acolo.

UPDATE: Primarul Nicolae Robu nu e deloc impresionat. „Nu am ce discuta cu toți cârcotașii, cu toți protestatarii. Nu pot ei să frâneze dezvoltarea Timișoarei. Pe Facebook și acum este un sondaj. Cel puțin 80% din cei ce răspund la sondaj, și nu sunt puțini, agreează. Nu o să fim la cheremul celor care sunt împotrivă la absolut toate proiectele, pe ei nu-i interesează Timișoara, pe ei îi intereseaza să boicoteze proiectele administrației Robu, despre asta vorbim”, spune edilul. Cât despre o eventuală dezbatere publică, răspunsul primarului a fost și mai evaziv. „Nu va fi nicio dezbatere, facem ce ne obligă legea, nu ce ne obliga ei. Când va fi, vom face, deocamdată suntem la faza de studiu de fezabilitate. Este un sondaj pe pagina Public Figure… De oriunde poate să voteze oricine, mă liniștește sondajul, nu am emoții”, a mai declarat Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

saytok a spus: (iulie 21st, 2015 at 11:36 )

wtf … „145.000 de lei pt. studiul de fezabilitate” ???

O singura parere despre cel care risipeste banul public in acest fel:

Spânzuraţi-l, de-i mişel,
De-i nebun, la gard cu el !

Ron a spus: (iulie 21st, 2015 at 17:00 )

PMT a cheltuit și cheltuie căruțe de bani pentru tot felul de „studii de fezabilitate” care apoi se fac uitate, nu folosesac nimanui, dar banul s-a dus. De data asta, „proiectul” fiind un kitsch perfect, în acord cu gusturile dubioase ale țăranului de la Primăria Timișoara va merge mai departe. Robu își dorește cu ardoare să lase în urma sa tot felul de căcaturi sclipicioase, cu multe beculețe și zorzoane pentru că altceva nu concepe. Cât despre ideea de a-l obliga să asculte și părerile altora, lăsați-o baltă. Individul este atât de egolatru încât consideră că numai el poate avea dreptate, restul oamenilor nu se ridică la nivelul lui. Toți cei care nu sunt de acord cu el sunt „cârcotași”, frâne în calea dezvoltării orașului. Eferctele „mărețelor” sale realizări se văd cu ochiul liber: Piața Libertății a devenit un spațiu gol și hidos, prin care treci cu cea mai mare viteză, întregul oraș este un șantier cu termen demult depășit, Piața Sf. Gheorghe este o groapă. Numai Robu consideră că s-au rezolvat toate și vrea fântâni kitschioase pe Bega, fără să-i pese câtuși de puțin de oraș, de istoria lui, de ce vor oamenii din acest oraș. Sper ca la anul viitor să scăpăm de acest ipochimen cu totul jenant și indigest.

str grigore alexandrescu a spus: (iulie 21st, 2015 at 19:34 )

robu se comporta ca un urangutan care a pus mana pe un kalasnikov.
pe str pe care locuiesc nu avem trotuar sub nicio forma, nici pe dreapta, nici pe stanga. de ani de zile nu se face nimic, dar vorbim de capitala culturala, fantani, ozn uri si toate prostiile din capul unui idiot.

Adela a spus: (iulie 22nd, 2015 at 13:35 )

Revoltător! După ce a făcut din Timisoara un deşert de piatră, un cuptor de căldură şi poluare, nu mai lipsea decît această intenţie megalomană şi de prost gust! Nu trebuie să se întâmple asta!

Ron a spus: (iulie 22nd, 2015 at 21:04 )

Pe deasupra, această „fântână” apărută din visele hidrografice ale lui Robu mai și costă pe puțin 2 milioane de euro, bani pe care Timișoara i-ar putea cheltui cu mult mai mult folos decât pe așa ceva. În afară de asta, dacă Robu se luptă să apară această nerozie pe Bega (a cărei întrețineri va costa enorm) cum rămâne cu altă idee de-a lui Robu: vaporetto pe Bega? Va mai circula ceva pe gârlă odată instalată fântâna cu becuri, sclipiciuri, lasere și pitici de grădină având cu toții chipul lui Robu (glumesc)? Nu se contrazic „marile realizări” între ele? Bănuiesc că Consiliul Local și cel Județean vor dormi iarăși în bocanci, lăsându-l pe primar să facă ce-l taie capul în acest oraș.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Județean va susține financiar ridicarea a două școli noi, la Peciu Nou și la Sânandrei

Peste zece milioane de lei din bugetul județului Timiș vor fi utilizați pentru ridicarea a două noi școli în două comune. Prima este Liceul Teoretic din Peciu Nou, iar a doua e Școala Verde din Sânandrei. Semnarea acordurilor vine după parafarea unuia similar, cu Dumbrăvița, pentru amenajarea unei noi școli primare. ”Am semnat ieri încă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean va susține financiar ridicarea a două școli noi, la Peciu Nou și la Sânandrei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş

Va avea PNL un candidat comun cu USR la Primăria Timişoara? Există negocieri în acest sens? Ar putea avea PNL Timiş propriul candidat? Ce relaţie are PNL Timiş cu PSD şi Alfred Simonis? Există dispute pentru putere în PNL Timiş? Care este poziţionarea PNL Timiş, într-o perioadă destul de complicată politic? Cum răspunde preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Deplasare grea pentru handbaliști, dar nu imposibilă

Seria partidelor dificile din startul de campionat continuă pentru handbaliștii violeți. SCM Politehnica Timișoara joacă pe terenul echipei CSM București, în etapa a treia a Ligii Naționale. Partida va avea loc vineri, 24 septembrie, de la ora 20:00 și va fi televizată de TVR Sport. Deși e abia runda a treia a noului sezon, cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deplasare grea pentru handbaliști, dar nu imposibilă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Cel mai bun rezultat din ultimii cel puțin 11 ani la admitere 2026 la UPT. Aproape 5.000 de studenți în anul I

Universitatea Politehnica Timișoara încheie admiterea pentru anul universitar 2026–2027 cu unul dintre cele mai bune rezultate din istoria recentă, după ce toate cele 2.356 de locuri bugetate disponibile la studiile de licență au fost ocupate. Este cel mai bun rezultat înregistrat la acest nivel în ultimii cel puțin 11 ani, într-un context în care numărul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai bun rezultat din ultimii cel puțin 11 ani la admitere 2026 la UPT. Aproape 5.000 de studenți în anul I

Economic vezi arhiva Economic

IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România

Ansamblurile mixed-use Iulius Town Timișoara şi Palas Iaşi, precum şi reţeaua Iulius Mall din Cluj-Napoca, Iași și Suceava sunt primele locații ale unui operator național integrate complet în Generatik, platforma care schimbă modul în care brandurile planifică și rezervă campanii publicitare în mall-uri. Generatik, prima platformă românească dedicată digitalizării publicității indoor în malluri, şi IULIUS,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi a debutat la Timișoara ediția cu numărul 11 a Zilelor Culturale Maghiare din Timișoara. Ca de fiecare dată, timișorenii vor avea parte de un program cu acțiuni numeroase, dar și cu standuri cu mâncare sau produse tradiționale, prezentate în centrul capitalei Banatului, evenimentul va fi deschis publicului până duminică. Programul oficial cuprinde concerte, spectacole...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început o nouă ediție a Zilelor Culturale Maghiare la Timișoara
Universitatea Politehnica Timișoara încheie admiterea pentru anul universitar 2026–2027 cu unul dintre cele mai bune rezultate din istoria recentă, după ce toate cele 2.356 de locuri bugetate disponibile la studiile de licență au fost ocupate. Este cel mai bun rezultat înregistrat la acest nivel în ultimii cel puțin 11 ani, într-un context în care numărul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai bun rezultat din ultimii cel puțin 11 ani la admitere 2026 la UPT. Aproape 5.000 de studenți în anul I
Seria partidelor dificile din startul de campionat continuă pentru handbaliștii violeți. SCM Politehnica Timișoara joacă pe terenul echipei CSM București, în etapa a treia a Ligii Naționale. Partida va avea loc vineri, 24 septembrie, de la ora 20:00 și va fi televizată de TVR Sport. Deși e abia runda a treia a noului sezon, cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deplasare grea pentru handbaliști, dar nu imposibilă
Ansamblurile mixed-use Iulius Town Timișoara şi Palas Iaşi, precum şi reţeaua Iulius Mall din Cluj-Napoca, Iași și Suceava sunt primele locații ale unui operator național integrate complet în Generatik, platforma care schimbă modul în care brandurile planifică și rezervă campanii publicitare în mall-uri. Generatik, prima platformă românească dedicată digitalizării publicității indoor în malluri, şi IULIUS,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România
Peste zece milioane de lei din bugetul județului Timiș vor fi utilizați pentru ridicarea a două noi școli în două comune. Prima este Liceul Teoretic din Peciu Nou, iar a doua e Școala Verde din Sânandrei. Semnarea acordurilor vine după parafarea unuia similar, cu Dumbrăvița, pentru amenajarea unei noi școli primare. ”Am semnat ieri încă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean va susține financiar ridicarea a două școli noi, la Peciu Nou și la Sânandrei
În ciuda riscurilor la care se expun, consumatorii de gaze naturale din Timiș continuă să se branșeze ilegal la rețeaua de alimentare. Doar în aceste luni din 2026 au fost constatate șapte asemenea cazuri de branșare la rețeaua deținută de Delgaz Grid. Peste 1.000 de cazuri de intervenții ilegale la instalațiile de energie, care au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Branșări ilegale la rețeaua de gaze naturale în Timiș. În 2026 au fost constatate șapte cazuri
Una dintre cele mai importante investiții comerciale din zona Timișoara urmează să fie realizată la Dumbrăvița. Pe terenul achiziționat de cei de la Dedeman lângă Ikea, vor fi ridicate, în tei etape, un magazin de bricolaj, galerie comercială și o zonă de servicii comerț și alimentație publică. Proiectul a fost prezentat Comisiei de Urbanism a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost prezentate detaliile investiției realizate de Dedeman la Dumbrăvița. Dezvoltarea, în trei etape
Cum va arăta tehnologia de mâine? Ce se întâmplă cu un model de inteligență artificială după ce este construit? Ce competențe vor fi căutate pe piața muncii într-o economie în care AI devine tot mai prezent? Timișorenii interesați de aceste întrebări sunt invitați vineri, 25 septembrie 2026, la Universitatea Politehnica Timișoara, la o întâlnire cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT îi invită pe timișoreni la o întâlnire despre tehnologiile care schimbă lumea de mâine
La doar şase zile distanţă de părăsirea scaunul de primar al Timişoarei, Dominic Fritz rememorează luptele date cu cei cu cei care construiseră ilegal pe malul Begăi. El menţionează că au fost recuperate pentru municipalitate peste cinci hectare de terenuri în această zonă centrală a Timişoarei. Dominic Fritz spune că, ani de zile, nimeni nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şase zile rămase în funcţia de primar al Timişoarei, Dominic Fritz despre recuperarea terenurilor de pe malul Begăi
Va avea PNL un candidat comun cu USR la Primăria Timişoara? Există negocieri în acest sens? Ar putea avea PNL Timiş propriul candidat? Ce relaţie are PNL Timiş cu PSD şi Alfred Simonis? Există dispute pentru putere în PNL Timiş? Care este poziţionarea PNL Timiş, într-o perioadă destul de complicată politic? Cum răspunde preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.