Enel a programat miercuri întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Lidia (p),Calea Martirilor (p), Chimiștilor (p), Calea Buziașului (p), str. Aeroport (blocuri), orele 9 – 17; Giroc (p), Giarmata – Poligon Tir, Aeroport, blocuri zona Aeroport, orele 9- 17; Giarmata Vii – str. Înfrățirii, Viorelelor (p), Magnoliei (p), Izlaz, Bisericii, Parcului, Teilor, Cerna,…
„Gazarii” de la Petrolul mai dau o gura de… oxigen lui Poli
Poli reușește în sfârșit, după trei eșecuri consecutive, o victorie cu Petrolul Ploiești și calificarea între primele opt echipe din Cupa României. Poli a mai învins-o pe Petrolul și în optimile Cupei Ligii. Dacă în alte meciuri timișorenii au fost dezavantajați clar de arbitri, la victoria de marți a contribuit și „centralul” Marius Avram.
Mutarea Psihiatriei de pe Vacarescu la Giroc costa 3,5 milioane de euro
Clinica de Psihiatrie a Spitalului Județean Timișoara va fi mutată, în doi ani, în fosta unitate militară de la Giroc. Lucrările de amenajare vor costa 15 milioane de lei, iar primul pas urmează să fie făcut miercuri, când consilierii județeni trebuie să aprobe studiul de fezabilitate pentru această investiție.
Va e dor de Alin Popoviciu? Stati linistiti, deputatul PNL „revine in forta”
Pe vremea guvernării Boc, deputatul Alin Popoviciu era o figură extrem de vizibilă atât pe plan local, cât și național, parlamentarul fiind invitat din oficiu pe la televiziuni. De când PDL a bătut palma cu PNL, Popoviciu parcă a intrat în ceață. Totuși, parlamentarul spune că „revine în forță”.
Inca se cauta porti de reabilitat! Cum puteti contribui la innoirea Timisoarei
„Poarta cu nasturi” a fost doar începutul, iar anul viitor ar putea fi reabilitată chiar poarta ta preferată. Nu trebuie decât s-o propui inițiatorilor proiectului și mai poți face acest lucru până miercuri, 28 octombrie. Până acum au fost propuse doar trei porți.
Al cincilea caz din septembrie: inca un licean la spital, dupa ce a consumat droguri la scoala!
Elevii din Timișoara sunt tot mai atrași de consumul de substanțe interzise. Din septembrie s-au înregistrat cinci astfel de cazuri, cel mai recent fiind chiar de marți. Este vorba despre un tânăr de clasa a IX-a, care a ajuns la spital după ce a consumat droguri în incinta școlii.
„Derby”-uri tari PSD – PNL la Lugoj si Buzias: Boldea vs. Ambrus si Ilas vs Munteanu
Cu toate că până la alegerile locale de anul viitor mai sunt doar șapte luni, desemnarea candidaților pentru primăriile din județ și pentru șefia CJ Timiș e departe de-a fi finalizată. În principiu, cu foarte puține excepții, primarii în funcții, fie de la PSD, fie de la PNL, își mai doresc câte un mandat.
„Izmenarul Oprea”, intr-o parodie muzicala / VIDEO
Gabriel Oprea, ministrul cu doctorat care nu poate vorbi limba română, a ajuns în ultima vreme un adevărat „erou” pe Internet. Asta și fiindcă mai toate televiziunile de știri au încercat să mușamalizeze cazul polițistului care a murit în timp ce conducea coloana cu sirenă și girofar a lui Oprea, ce se deplasa în „interes național” de la crâșmă la alta.
Poli sta sa moara, dar o companie de stat cu datorii de jumatate de miliard de euro e sponsor la Pandurii
Poli Timişoara are toate şansele să intre în colaps financiar, după ce un raport al Curții de Conturi a stabilit că finanţarea de la bugetul local este ilegală. Nu cu aceeaşi unitate de măsură este cântărit cazul altei formaţii din Liga I. Pandurii Târgu Jiu este finanţată de Complexul Energetic Oltenia, Primăria Târgu Jiu şi Consiliul Judeţean Gorj.
„Plagiatorii” lui Robu se pot apropia de sireturile primarului?
La ce e bună o direcție de comunicare cu câteva zeci de angajați, așa cum are Primăria Timișoara? La tot felul de lucruri: de la furnizat reporteri amatori pentru televiziunea Facebook, până la… a copia textele altora, pe care să le trimită ulterior drept comunicate oficiale și să le și posteze pe rețelele de socializare!
Schita originala a Coloanei Infinite, expusa in public pentru prima data, la Art Encounters
Pe 27 octombrie 1938, la Târgu-Jiu, a fost inaugurată Coloana Infinită, a lui Brâncuși. În octombrie 2015, la Timișoara, este expusă pentru prima dată cea dintâi schiță a celebrei sculpturi, așa cum a fost ea desenată de genialul sculptor român. Se întâmplă la Art Encounters, în expoziția „Șiruri secvențiale”, de la Palatul Baroc.
Jandarmerita si… folclorista de succes, la Gruparea Mobila Timisoara
În viața de zi cu zi urmărește infractori periculoși. În timpul liber cântă. Și o face, se pare, foarte bine! Sergentul major Alina-Georgiana Duică, subofiţer la Gruparea de Jandarmi Mobilă, a câştigat locul I la Festivalul naţional al artiştilor amatori din Ministerul Afacerilor Interne, Secţiunea interpretare muzică populară.
Autocar cu 35 de muncitori, implicat intr-un accident la Sandra
Câteva zeci de muncitori au tras spaima vieții lor, marți dimineață, pe DN6, în zona localității Șandra. Autocarul în care se aflau a fost implicat, alături de o autoutilitară, într-un accident rutier. Patru persoane au ajuns la spital, cu răni ușoare.
Animalele fara stapan sau adoptate de pe strada, sterilizate gratuit la Timisoara
Numărul mare de animale fără stăpân din Timișoara cere intervenții prompte. Asociația Pet Hope, alături de un partener elvețian, a demarat un proiect pentru a steriliza gratuit patrupedele.
Cod galben de ceata
Atenție, șoferi! Meteorologii au emis, marți dimineață, o avertizare de vreme rea imediată, valabilă în mai multe județe din vestul României. Este vorba despre un cod galben de ceață. Codul este în vigoare până la ora 8,40, dar ar putea fi prelungit. Fenomenul avertizat este ceață care va determina reducerea vizibilității, local sub 200 metri…
Mare petrecere mare la ruga din Sinandrei
Locuitorii din Sînandrei s-au distrat pe cinste luni, la ruga de Sfântul Dumitru. Copiii au avut parc de distracții, iar cei mari au jucat și s-au bucurat de un program artistic pregătit cu grijă. Invitații speciali ai serii au fost Aurel Tămaș și Antonia.
Calatorii in lumea instrumentelor, cu Incanto Quartetto
Timișorenii sunt așteptați la un nou spectacol interesant oferit de Incanto Quartetto. Invitația este la „Călătorii în lumea instrumentelor”, programate marți, 27 octombrie, de la ora 19, în Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș. Moderator este, ca de obicei, Cristian Rudic, invitatul serii fiind Cristian Tuns, care cântă la oboi. Intrarea este liberă.
Fara apa calda si caldura la doua scoli si un spital
Colterm anunță că, în vederea remedierii unei defecțiuni apărute la rețeaua termică primară, va întrerupe marți, 27 octombrie, între orele 8 și 14, furnizarea apei calde și a căldurii la PT 73. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondați zonelor Lorena, Renașterii, spitalul de cardiologie, Colegiul Tehnic „Regele Ferdinand” și Grupul Școlar „Tudor…
Curatenia de toamna: unde intervin echipele Retim
Primăria Timișoara și RETIM Ecologic Service SA organizează, în perioada 19 octombrie – 3 noiembrie, campania de curățenie generală de toamnă. În cea de-a doua săptămână (26 octombrie-3 noiembrie) se acționează în zona situată la nord de Canalul Bega. Este interzisă scoaterea şi depozitarea pe domeniul public a obiectelor de uz casnic și gospodăresc și…
Intreruperi de curent
Enel a programat marți întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Vlădeasa, Salcâmilor (p), Ștefan Stâncă (p), Pomiculturii (p), C. Davilla (p), Molidului, Verde (p), I. Roată (p), I. Velceanu, Piața Athena (p), orele 9 – 16; Giarmata Vii (p), Giulvăz (p), orele 9 – 16; Dumbrăvița – str. Soarelui, O. Goga, A. Endre,…