Oficial, Deian Sorescu nu mai este jucatorul lui Poli Timisoara! Gheorghe Hagi are prima optiune pentru transferul juniorului

Conducerea lui Poli Timişoara are toate şansele să intre în Cartea Recordurilor la capitolul cum să investeşti ani de zile în juniori extrem de talentaţi, după care să-i pierzi în urma unor litigii care l-ar face invidios până şi pe Kafka. Ultimul caz este cel al lui Deian Sorescu, fotbalist crescut la centrul de copii şi juniori de la Poli.

deian-sorescu1

În urmă cu câteva luni, după ce Poli retrograda în eşalonul secund, conducerea clubului timişorean spunea, cât se poate de răspicat, că Deian Sorescu şi Sebastian Mailat, ambii juniori extrem de talentaţi, reprezintă viitorul clubului. În aceeaşi perioadă, oficialii clubului spuneau, la fel de apăsat, că Sorescu și Mailat pot pleca de la Poli doar pe bani mulţi. S-au avansat şi sume, după ce s-a anunţat oficial că cei doi juniori sunt doriţi de echipe din campionate importante ale Europei, conducerea clubului considerând că Sorescu şi Mailat pot pleca, dar nu pentru mai puţin de 1,5 milioane de euro!

Deian Sorescu a plecat primul! Aşa cum ne-am obişnuit, clubul a rămas din nou cu ochii în soare, fără să primească vreun ban pentru un eventual transfer al juniorului la o altă echipă. Mai exact, Sorescu a dat clubul în judecată pentru mai multe nereguli regăsite în contractul semnat înainte de a împlini 19 ani. Marţi, Comisia Naţională de Soluţionare a Litigiilor din cadrul FRF i-a dat dreptate jucătorului în litigiul cu Poli Timişoara, urmând ca verdictul oficial să fie anunţat miercuri. Sorescu a devenit liber de contract, iar Viitorul Constanţa, echipă patronată şi antrenată de Gheorghe Hagi, este locul unde, cel mai probabil, juniorul de 19 ani îşi va continua cariera. Sorescu mai este dorit de Chievo Verona şi de o echipă din prima ligă engleză. (sursa foto: www.facebook.com)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

15 comentarii pentru acest articol

Valentino Pelino a spus: (septembrie 21st, 2016 at 09:02 )

Si cine din club e responsabil cu intocmirea contractului? Pentru o astfel de gafa cineva ar trebui tras la raspundere. Nu imi explic cum ACS Poli e singurul club din tara de la care pleaca cei mai talentati juniori fara ca clubul sa poata reactiona in vreun fel.

Alexandru a spus: (septembrie 21st, 2016 at 09:19 )

Pe vremea lui Iancu nu se intampla asa ceva :)!

Graure a spus: (septembrie 21st, 2016 at 09:28 )

Si totusi niste bani au venit in contul „libertatii” lui Deian, fara acte, e adevarat. Si Hagi e (a)roman doar. Ia ghiciti cine i-a luat?

Don Miculas a spus: (septembrie 21st, 2016 at 09:39 )

Parca spunea Don Miculas ca nu au cum sa piarda procesul cu Sorescu pentru ca a angajat o casa de avocatura din Spania specializata in litigii sportive. Acum serios, mai are vreun rost sa se investeasca in centrul de juniori? La echipa mare nu sint promovati iar cei mai talentati pleaca pe gratis.

birlic a spus: (septembrie 21st, 2016 at 09:40 )

asa se intampla la un club unde nimic nu merge ,toata lumea tipa numai dupa bani ,nu mai exista nici-un fel de loialitate ,de patriotism local ,parintii sunt primii care influenteaza copii ,vor sa-si scoata imediat investitia ,tipic romanesc ,dar nu oltenesc ,ei pot sa-si tina juniorii sa-i promoveze .Hagi sa-si mai puna pofta-n cui cu banatenii ,dar poti sa-tii atata timp cat el are legatura directa cu ciobanu sef . Nu vedeti ca daca a scapat de varsta junioratului il ia ciobanu ,format gata de la prima echipa ,ca aia e pofta lui si cand joaca la Timisoara spectatorii se ridica din respect pt. fcsb iar Popa-i lauda pe toata mass media . Poate incepem de acum de cand suntem capitala europeana sa ne mai uitam si in „curtea” noastra ai auzit Vacaroiule , ca sportu e sanatate

sam a spus: (septembrie 21st, 2016 at 09:53 )

vinovati de situatia in care se afla poli sunt cei care de 7 ani saboteaza acest club…..fotbal de performanta fara bani nu se poate face…..pe minciuna nu poti construii nimic serios ….manipullarea din media centrala si locala nu produce decat lehamite….oricate dungi ne-am pune pe tricouri nu putem fii celtic din cel mai simplu motiv …..suporterii lor nu au parasit niciodata clubul in trei secole de egzistenta…pe cand noi am facut-o de trei ori in zece ani…….asa-i polistul nou iubeste mult politica si propria-i imagine….o mana cereasca pt prestatorii de servicii

soryn a spus: (septembrie 21st, 2016 at 10:06 )

cine sa raspunda … doar lucreaza la stat … treaba merge, noi cu drag muncim … noi speram, la puncte recuperate, bla, bla, bla … iar robu nu intelege, de ce oamenii nu vin alaturi de cea mai poli dintre poli … ??? cine stie? probabil is doar niste prosti care il urasc pe el, alta explicatie nu exista …

@sam a spus: (septembrie 21st, 2016 at 10:07 )

polistul adevarat e de trei feluri: ala care tine cu asu; ala care tine cu acs; ala neutru, care are greturi din cauza ipocriziei manifestata la cele doua poli. dar se poate si mai rau. vezi cazul rapid.

Laie a spus: (septembrie 21st, 2016 at 10:11 )

Nu fiti naivi, nimic nu-i intamplator pe lumea asta…

miron a spus: (septembrie 21st, 2016 at 10:14 )

La ce să rămână astfel de jucători la Timișoara? Ce le oferă un astfel de club unde activează în ERA MARELUI ROBU numai incompetenți, habarniști și frecționiști!?

@miron a spus: (septembrie 21st, 2016 at 10:39 )

Acesti juniori sunt crescuti si formati la ACS Poli, de asta trebuie sa ramana. Problema e amatorismul in care se scalda conducerea. Sau poate nu e vorba doar despre amatorism. Cine stie…

miron a spus: (septembrie 21st, 2016 at 11:57 )

Tu, deșteptule, ai sta la o societate precum ACS? Ce face ACS pentru a-i păstra? Asta-i problema, nu fanteziile că s-au format aici. Tu, dacă te-ai format undeva și ai o altă deschidere mai bună în viață în altă parte, stai pe nimic acolo unde te-ai format? Ia mai terminați cu aruncatul de vorbe fără să spuneți nimic!

@miron a spus: (septembrie 21st, 2016 at 12:11 )

miron, esti un mare bou. nu ai inteles nimic din ce am spus. sa plece, foarte bine, dar problema este ca un club ii creste, ii formeaza, deci investeste in acesti copii. iti mai spun o data, poate intelegi: problema e la conducere. nu am nimic cu acesti ccopii ca pleaca, pana la urma merg la mai bine. sau cel putin asta sper ca fac. dar de unde sa priceapa un bou asa ceva? e prea greu pentru capul ala mic al tau in care sta lejer o chestie minuscula care ar trebui sa se numeasca creier.

ttb a spus: (septembrie 21st, 2016 at 12:57 )

Din nou se pierde din valoarea (bunul) comun, crescut cu greu, pentru a ajunge niste parale in contul unor ticalosi. (la fel facea si Iancu!)
Se vede clar ca aceasta ACS POLI e echipa NIMANUI (echipa FARA STAPAN, numai buna de jecmanit!). Conducerea lui ACS e CU SIGURANTA INCOMPETENTA SI, PROBABIL, pusa pe capatuiala.
„Daca eu castig 1 euro, echipa poate pierde 100 euro!”.
Macar pentru orizontul 2021 ganditi-va la ceva constructiv si TIMISOREAN.
O singura POLI! Fara hoti si diletanti! FARA POLITICA!
Probabil sunt sperante desarte. Dar speranta moare ultima …… (ucisa de ticalosi!).

################## a spus: (septembrie 21st, 2016 at 15:16 )
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Derby în Ronaţ. SCM USV Timişoara întâlneşte campioana, Dinamo

Etapa a treia din Liga de Rugby programează un nou meci acasă pentru Leii Timișoarei. SCM USV va primi vizita campioanei Dinamo București. Partida va avea loc sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 10.30, în Ronaț. Precedenta înfruntare de la Timișoara, dintre cele două echipe, a însemnat un meci cu 95 de puncte. Acesta a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Derby în Ronaţ. SCM USV Timişoara întâlneşte campioana, Dinamo
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Top