Concluzie de consilier judetean PNL: Bunul simt si atitudinea fair play in partid nu mai conteaza

Să muncești mult și să vorbești puțin nu este o rețetă de succes în PNL Timiș. E concluzia la care a ajuns consilierul județean Marian-Constantin Vasile, care a postat pe Facebook un mesaj-acuzație voalată la adresa colegilor săi de partid. Liberalul nu vrea încă să dea nume, dar spune că nu a făcut acest gest din supărare sau frustrare.

mcv1

Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, ține foarte mult la democrația din filiala pe care o conduce. În numele acestei democrații, el a gestionat așa cum a făcut-o situația candidaților la parlamentare. „Adunările generale sunt expresia democrației și ele sunt mai greu de gestionat. Nu am fi putut evita conflictele apărute, pentru că noi ținem la principiul democratic și asumăm democrația cu tot ce comportă ea, inclusiv cu anumite neplăceri”, a declarat Robu, pentru deBanat.ro. Tot în numele acestei democrații, consilierul județean Marian-Constantin Vasile a postat, miercuri, pe Facebook, un mesaj adresat colegilor lui de partid. „Până acum, în ochii multora dintre colegii de partid și cetățeni am fost un liberal atipic, tocmai prin munca asiduă pe care am prestat-o în politică și administrație, pe teren. De acum încolo, am hotărât să fiu mai vocal, pentru că am constatat că bunul simț și atitudinea fair play nu mai contează (…) Am decis că voi continua să nu accept compromisurile, că voi răspunde denigrărilor la care am fost supus pe tot parcursul acestui an și că voi vorbi mai mult, pentru că aceasta pare să fi devenit «rețeta de succes»”, a notat Vasile.

Contactat de deBanat.ro, consilierul județean nu a vrut sub nicio formă să intre în detalii. „Din respect pentru PNL și pentru valorile în care cred, am ales ca, până acum, să nu scot în spațiul public aceste probleme, chiar dacă am fost ținta unor campanii de denigrare. Și acum, tot pentru PNL am făcut aceste precizări, pentru că doresc binele acestei filiale și vreau să avem un rezultat bun la alegerile parlamentare”, afirmă liberalul. El susține că le-a semnalat diverse nereguli șefilor filialei Timiș, și înainte de campania pentru locale, și după alegeri, însă a refuzat să spună care au fost rezultatele discuțiilor. Marian-Constantin Vasile a fost pe poziția a doua pe lista pentru CJ Timiș la alegerile din iunie, după Alin Popoviciu, și s-a retras din competiția internă pentru un loc eligibil la parlamentarele din decembrie. Ulterior, a demisionat și din funcția de secretar general adjunct al filialei. El susține că nu a făcut postarea pe Facebook din supărare sau frustrare. „Nici vorbă de așa ceva. Am considerat că este de datoria mea să fac asta, interesul partidului este mai presus de mine. Îmi asum orice se va întâmpla ulterior”, a conchis Vasile. El nu a vrut să precizeze nici cine se află în spatele campaniilor de denigrare. Rămâne de văzut, în aceste condiții, când, cum și dacă va deveni el „mult mai vocal”…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

dan diaconescu a spus: (octombrie 12th, 2016 at 18:30 )

Cap de Lemn se revolta? Ar fi prima revolta a unui cap de lemn in toata istoria. O alta premiera timisoreana. 🙂

anteconbega a spus: (octombrie 12th, 2016 at 19:49 )

Ai dreptate, Dane, Lae Cap de Lemn nu pricepe nimic. Dar îl are pe Nasrău ca consilier de imagine. Şaize!

dan diaconescu a spus: (octombrie 12th, 2016 at 19:52 )

Altul este Cap de Lemn, nu Lae. Cap de Lemn e unic si inimitabil. Cititi blogul lui Cipri Jichici si veti intelege mai multe.

Fredy a spus: (octombrie 12th, 2016 at 20:30 )

@dan diaconescu

Da, ma! Cum apare unul mai de Doamne-ajuta, e „cap de lemn”. Bine ca e Alin Popoviciu bun, cap de liberal, de! Si Jichici asta ce mare scula e de trebuie sa fie lectura obligatorie?

Rabdare, cap de lula, ca vine Simona Gherghe si va cauta de ceara in urechi in filiala. :)))

Zetu Xulescu a spus: (octombrie 12th, 2016 at 20:43 )

Jichici e cu zece capete peste cap de lemn. Problema lui Ciprian e aceea ca el nu a fost si nu va putea fi un umil sclav al unui Rob. Cap de lemn exceleaza la linsul in dorsalul sefilor. De aia este atata de „iubit” de colegii liberali, mai cu seama de cei proveniti pe filiera PDL.

Vicedob... a spus: (octombrie 12th, 2016 at 20:47 )

Cap de lemn sau nu, dar a reusit sa provoace toate tensiunile din PNL Timis. Ce liniste ar fi fost fara acest penibil carator de geanta care s-a si vazut mare geniu…

Fredy a spus: (octombrie 13th, 2016 at 06:04 )

Cand partidul se duce in cap, in prapastie, e bine sa te decuplezi de capul tractor

XXX a spus: (octombrie 13th, 2016 at 09:01 )

DA’ ERA BUN ‘TRACTORUL” ATATA VREME CAT L-A TRAS PE MARIAN CONSTANTIN VASILE – CAP DE LEMN DUPA EL, NU? OMUL ASTA NU ARE BAZA IN PARTID, E ZERO BARAT, A AVANSAT EXCLUSIV DATORITA TRACTORULUI ROBU. FARA BAZA NU POTI CRESTE, IAR EL ESTE TIPUL DE SLUGA OLTENEASCA, LINGAU CU SEFII SI ZBIR CU SUBALTERNII.ASA ARAMANE.

lesinat a spus: (octombrie 13th, 2016 at 10:26 )

Uita Marean Vanghelie ca numai are camasa de forta de la Conti . Omul traieste in lume paralela . Nu numai ca nare baza politica e si prostan rau . Sa ne zici Mareane cu platforma aia a ta de presedinte al tarii . Poate ai uitat cum radeau Dobra si Bojin de tine la negocieri , erai ca o gasculita la masa . Baietii imparteau judetul si tu iti faceai cv de nationale .

Ion a spus: (octombrie 13th, 2016 at 12:27 )

Fripturist mare asta:))))….ce fata de drogat are:)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Derby în Ronaţ. SCM USV Timişoara întâlneşte campioana, Dinamo

Etapa a treia din Liga de Rugby programează un nou meci acasă pentru Leii Timișoarei. SCM USV va primi vizita campioanei Dinamo București. Partida va avea loc sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 10.30, în Ronaț. Precedenta înfruntare de la Timișoara, dintre cele două echipe, a însemnat un meci cu 95 de puncte. Acesta a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Derby în Ronaţ. SCM USV Timişoara întâlneşte campioana, Dinamo
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Top