Republicanul Donald Trump a câștigat alegerile din Statele Unite ale Americii, au titrat șocate mai toate ziarele din lume. Așa e, a câștigat în SUA, dar în România magnatul republican ar fi fost încă departe de prima poziție în stat. Chiar așa, v-ați fi imaginat țigănia care-ar fi fost la noi dacă președintele trebuia ales de un număr de 507 electori? Ca 507 cetățeni din România să fie aleși de popor cu misiunea să ducă mai departe votul spre Palatul Cotroceni? Fantezii. Bârfe apărute pe site-urile de dreapta arată preocuparea unora pentru o eventuală defectare a electorilor americani la momentul votului din 12 decembrie. Atunci 289 electori „pentru” Trump ar trebui să voteze „pentru” Trump, iar 218 electori „pentru” madam Clinton vor vota „pentru” dumneaei. Punct. Matematică curată.
Ce-ar fi fost în România dacă între alegător și candidat s-ar mai interpune un număr atât de mare de oameni. Oameni cu nevoi, cu viețile lor, cu poftele lor, dar și cu fricile lor? Ar fi votat 289 la 218, așa cum a reieșit din votul popular? Să fim serioși! Cu atât mai mult cu cât votul popular direct ar fi arătat un avans de câteva sute de mii de voturi pentru celălalt candidat, madam Clinton în cazul transoceanic. Bine că n-avem și noi tâmpitul ăla de sistem de vot american. Damblagesc numai când mă gândesc la mecla de tupeist a uneperistului Nicolicea, a traseistului Gelu Vișan, a caraghioasei de la Caracal, un plimbăreț politic precum Mugurel Dugulescu, ca să nu mergem prea departe… Ce-ar fi făcut ei dacă poporul ar fi vrut Ponta, iar electorii, adică ei, ar fi trebuit să voteze cu Iohannis, conform mandatului și Constituției?
Prostituție, aia ar fi făcut. Un măcel mediatic s-ar fi pornit dinspre Antene, iar prin culise ar fi circulat geamantanele de bani pentru ăia mai ieftini și flămânzi, promisiuni de contracte babane pentru „antreprenorii”politici cu viziune pe termen lung. Asta ar fi fost lupta la președinție dacă Trump și Clinton ar fi candidat în România, cu legea din Statele Unite. Peste ocean e altfel, totuși, cu toate temerile profilate în spațiile de dezbatere. Ultima defectare a avut loc în 2004, un singur elector votând invers, concluzionându-se, totuși, că episodul a fost o eroare, nu un gest lipsit de etică. De altfel, statele în care au fost aleși respectivii electori au prevăzut în legislație și un mod de a sancționa o astfel de trădare. La noi, trădarea ar fi fost împachetată frumos sub funda interesului național, iar respectivul parlamentar, protejat de votul direct oferit de suveranul democrației, alegătorul de Teleorman, de pildă.
Revenind la alegerile din România, aproape că nu-mi fac griji cu privire la votul din 11 decembrie. Deși nu-mi place șmecheria asta tipic româneasco-balcanică, mă pot baza pe legislația care nu prevede clar ce se întâmplă dacă PSD nu obține 50% dintre voturi, plus acel alegător din Teleorman. Fapt ce-i dă libertate președintelui Iohannis să ofere alcătuirea guvernului unui candidat care să aibă în spate, la prima numărătoare, mai puține mandate în parlament ca tabăra adversă. Că la a doua numărătoare, după ce în față li se arată aleșilor posibilitatea să-și piardă mandatele în niște alegeri anticipate, va ieși tot ce vrea Iohannis. Nu ce vrea Trump.
Comentarii prin facebook