PNL a strâns din dinți și l-a susținut necondiționat pe fostul premier Dacian Cioloș, care ar fi putut întoarce serviciile și să se înscrie în partid. Este declarația senatorului de Timiș Alina Gorghiu, fost președinte al PNL, care crede că ONG-ul lui Cioloș va fi un eșec.
Fostul premier Dacian Cioloș a făcut piruete în jurul PNL, evitând să ofere, până acum, un răspuns clar dacă vrea sau nu să se înscrie în acest partid. În urmă cu două zile, el a anunțat că va lansa o organizaţie neguvernamentală care ia „foarte serios inclusiv un proiect politic nou, o mişcare politică sau un partid politic”. Platforma România 100 a fost înregistrată oficial, dar nu e văzută cu ochi buni de senatorul PNL de Timiș, Alina Gorghiu. „Dacian Cioloş a anunţat că îşi va face un ONG cu valenţe politice. A fost prim-ministru al României un an, iar singurul partid care l-a susţinut în mod onest, necondiţionat, a fost PNL, deşi de multe ori am strâns din dinţi. Atitudinea sa față de PNL a fost una ezitantă, cu multe fluctuații și nu insist să încerc să-l mai înțeleg. Cred că ar fi putut să întoarcă serviciile pe care PNL i le-a făcut, înscriindu-se într-un partid mai mult decât onorabil. Ar fi fost un pas pe care l-aș fi apreciat dacă venea în interiorul partidului și ar fi întărit echipa”, a declarat, la Timișoara, Gorghiu. ONG-ului România 100 i s-au alăturat fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu, fostul ministru al Muncii Dragoș Pîslaru și Alin Mituța, fostul director de cabinet al premierului Cioloș. Totuși, Alina Gorghiu nu crede că va fi un succes. „Dacă va merge pe ideea cu ONG-ul nu cred că va avea succes, ba chiar intuiesc un eşec. Dar este o opţiune personală şi fiecare, mai devreme sau mai târziu, va avea efectele acţiunilor sale”, a mai declarat aceasta.
Scrie un comentariu
3 comentarii pentru acest articol
Dna.Gorghiu mai bine ar face altceva decat politica !Drept urmare se vede unde a ajuns PNL sub conducerea dumneaiei!
tanti otilia chiar daca n-a aparut încă videoclipul cu alinuta si ciolos, ea a zis sandvișuri nu servicii. va rog frumos.
Nu ţi-e ruşine ?! De ce nu ai candidat la Tecuci ?! Ai venit să candidezi la Timişoara pentru a-ţi asigura, ŢIE, un loc călduţ şi bine plătit. Ce ai făcut şi ce ai de gând să faci pentru Timişoara, din fotoliul moale de senator de Timiş ? Dacian Cioloş a ştiut de ce nu intră în „troaca” voastră. Tare v-ar mai fi plăcut să vă credibilizeze ! Bine a făcut că nu s-a amestecat în gloata voastră de blatişti şi şmenari ! Vă meritaţi soarta din plin !!! Chiar mai rău ! V-aţi bătut joc de ţară şi de oamenii care au crezut în PNL, facând blaturi cu PSD şi cu oricine altcineva, pentru a vă apăra mizeriile şi furăciunile făcute de 27 ani !!! Nu aţi fost interesaţi decât de interesele voastre meschine ! Aveţi obrazul foarte gros dacă mai puteţi apărea in faţa oamenilor ! Praful să se aleagă de voi toţi, nemernici ticăloşi !!!
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
- Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
- Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
- Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
- Un „ŞI” care ar trebui să le dea multora bătăi de cap. Războiul lui Dominic Fritz cu baştanii
- Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
- PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
- Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Administratie
Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Citeşte tot articolul
Politica
Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Citeşte tot articolul
Sport
Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Citeşte tot articolul
Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Social
Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
Citeşte tot articolul
Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Sănatate
Zeci de copii și cadre didactice de la Colegiul Național Loga, internați la spital/UPDATE. Potrivit ultimelor informaţii au fost infectaţi cu norovirus
YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
S-au deblocat angajările pentru peste 7.600 de posturi din spitale, dintre care 2.500 de medici. În Timiş sunt 870 de posturi neocupate
Timp liber și cultură
Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Victimele datoriei de Eugène Ionesco, noua premieră la TNTm
Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Topul celor mai populare machiaje și de ce-s atât de importante
Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
Altfel de plantare de pomi! Pe ritm de caval, la Oxigen Planting Festival în localitatea Şag
Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea grădinii în luna aprilie
Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
Economic
Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook