Deputatul Ben-Oni Ardelean, in echipa lui Ludovic Orban

Alegerile pentru președinția PNL au intrat pe linie dreaptă. În cursă au mai rămas doar Cristian Bușoi și Ludovic Orban, fiecare încercând acum să-și adune cât mai mulți adepți. Din filiala PNL Timiș primul care și-a anunțat public opțiunea este deputatul Ben-Oni Ardelean, cooptat în echipa lui Ludovic Orban.

La București a avut loc, marți, o întâlnire a adepților lui Ludovic Orban în perpectiva alegerilor pentru președinția PNL. La discuții au fost prezenți 20 de lideri de organizații județene, precum și mai mulți parlamentari. Printre ei s-a numărat și deputatul de Timiș Ben-Oni Ardelean, prezent pe „persoană fizică”, nu delegat din partea PNL Timiș. Ardelean este astfel primul liberal din Timiș care își face publică opțiunea în perpectiva alegerilor din luna iunie. „Nu este un secret, am spus-o mai demult, sunt în tabăra lui Ludovic. Cu toată prietenia pentru Cristi Bușoi, fiindcă ne leagă multe lucruri, sunt alături de Ludovic Orban. Să nu se înțeleagă că aș avea ceva cu Cristi. Consider că la această oră Ludovic Orban și echipa sa sunt cea mai bună soluție pentru reconstrucția PNL”, ne-a declarat Ardelean.

În privința colegilor din filiala PNl Timiș, deputatul consideră că fiecare ar trebui să voteze după propria conștiință. „Dacă cineva crede că un lider de filială poate garanta voturile a 200 de delegați, înseamnă că nu are ce căuta în politică. La noi, în biroul de săptămâna trecută a fost un vot secret privind opțiunile, care a rămas la președinte. Am spus și atunci și mă repet, acest vot nu cred că e relevant, mai ales că au fost doar 20 de oameni. Nu cred că trebuie mers la București cu un mandat pentru unul sau altul dintre candidați. Cred că fiecare delegat ar trebui lăsat să voteze după propria conștiință”, a mai spus deputatul.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

liberal a spus: (mai 10th, 2017 at 18:37 )

Bravo Ben! Ai pus degetul pe rană. Robu nu poate invoca opțiunea filialei decât dacă ar fi consultat cât mai mulți liberali. Cei 20 de liberali din biroul de conducere nu se pot substitui voinței majorității care ar trebui consultată. Chiar dacă la alegrile din aprilie a fost construit un mecanism de vot pro Bușoi.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare

De azi a început oficial campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, aceasta urmând să se încheie pe 8 iunie, la ora 7.00. În această perioadă candidații și partidele care îi susțin vor trebui să respecte o serie de reguli stricte. La nivel local, zece candidaţi s-au înscris în lupta pentru fotoliul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor

Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Etapa a IV-a din Liga de Rugby programează a doua deplasare a acestui sezon pentru jucătorii bănăţeni. SCM USV Timișoara merge în Baia Mare, pentru meciul cu CSM Știința, de sâmbătă, 11 mai, ora 13.00. Primele trei runde au lăsat urme în lot. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au o listă de indisponibilități, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timişoara, deplasare dificilă la Baia Mare
Duminică, 12 mai, în intervalul orar 08:30 – 14:00, va avea loc evenimentul sportiv “Timotion – Timișoara se mișcă”. Cu această ocazie, circulația rutieră va fi închisă pe sectorul cuprins între Bulevardul. I.C Brătianu – strada 20 Decembrie 1989 – bulevardul Vasile Pârvan – bulevardul Corneliu Coposu – Splaiul Nistrului – Strada J.H. Pestalozzi. Circulația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timotion modifică, duminică, traseele unor mijloace de transport ale STPT
De azi a început oficial campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, aceasta urmând să se încheie pe 8 iunie, la ora 7.00. În această perioadă candidații și partidele care îi susțin vor trebui să respecte o serie de reguli stricte. La nivel local, zece candidaţi s-au înscris în lupta pentru fotoliul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare
Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf
Companiile Rețele Electrice continuă instalarea de contoare inteligente, cu scopul de a le pune la dispoziție cienților o infrastructură mai rezilientă și flexibilă, sporind în același timp eficiența operațională. Astfel, până la finalul anului 2024, numărul total de contoare inteligente instalate de cele trei companii Rețele Electrice va ajunge la aproximativ 1,7 milioane, cel mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jumătate dintre clienții Rețele Electrice Banat vor avea instalate contoare de energie inteligente
Accident mortal, pe „zebră”, vineri dimineaţa în jurul orei 6.30. Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a condus un autoturism pe strada Andrei Șaguna dinspre Calea Dorobanților înspre strada Baba Dochia, iar la intersecția cu strada Iulian Grozescu a surprins și accidentat un bărbat, în vârstă de 75 de ani, în calitate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A trecut pe roşu şi l-a costat viaţa!
Partidele politice înscrise în cursa alegerilor locale au ieșit ”la muncă” electorală din primul minut al zilei de 10 mai, când a început oficial campania. Toată lumea a ieșit la lipit afișe electorale. Cei de la Alianța Dreapta Unită și-au adus șefii naționali la Timișoara, iar la ora zero s-au dus toți în Piața Unirii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start cu surprize în campania electorală. Am avut prima confruntare electorală pentru scaunul de primar/Video
Alianța Dreapta Unită a ales Timișoara pentru a lansa oficial campania electorală pentru alegerile locale și cele europarlamentare. În componență integrală, cu toți liderii naționali ai partidelor componente, alături de localii Dominic Fritz, Alin Nica sau Ligia Dugulescu, reprezentanții alianței au umplut Sala Constantin Jude pentru un show cu lumini colorate, muzică live și discursuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța Dreapta Unită a lansat, la Timișoara, campaniile electorale pentru alegerile europarlamentare și cele locale
Top