Sorin Drăgoi şi-a anunţat retragerea de la conducerea lui Poli Timişoara, ceea ce confirmă situaţia dificilă prin care trece clubul alb-violet. Anunţul făcut de încă preşedintele clubului va avea repercusiuni şi asupra lotului de jucători.

Neplătiţi de mai bine de două luni, cei mai în formă fotbalişti de la Poli aşteaptă să se împlinească două luni (pe 15 noiembrie) pentru a putea solicita să devină jucători liberi de contract. Cele mai bune echipe din Liga 1 se vor bate pentru semnătura jucătorilor alb-violeţi. Sebastian Mailat şi Cosmin Bîrnoi, încă juniori, au cele mai multe oferte. FCSB, CSU Universitatea Craiova, Dinamo Bucureşti, Viitorul Constanţa sau CFR Cluj fiind echipele interesate de cei doi. În privinţa lui Mailat, situaţia nu este deloc complicată, după ce a fost declarat jucător liber de contract, tot pentru neplata mai multor salarii. Dar nu doar juniorii talentaţi de la Poli Timişoara sunt ofertaţi de echipele cu pretenţii din România. Alex Muntean, golgheterul lui Poli, cu patru reuşite, Gabriel Vaşvari, Valentin Creţu şi Alexandru Ţigănaşu, toţi transferaţi în această vară de Poli, sunt cu gândul la alte echipe din Liga 1. Mijlocaşul Andrei Artean, unul dintre cei mai vechi componenţi ai lotului pregătit de Ionuţ Popa, este urmărit de CSU Universitatea Craiova şi FCSB.
Scrie un comentariu
9 comentarii pentru acest articol
Unde-i stirea de fapt? Asta este situatia ultimilor ani, nimic nou sub soare!
Bradule,bradutule, ce timpenii mai poti sa scoti nu pe gura , ci cu pixul ?
ZDUP!ABIA AZI SE HOTĂRĂȘTE DACĂ MAILAT VA FI DECLARAT LIBER DE CONTRACT!DACĂ NU ORICUM ÎL POATE LUA WCSB PE BANI!250 000 EURO ESTE PREȚUL!POLI -ARE NEVOIE DE BANII ĂȘTIA CA ȘI DE AER DECI VA PLECA ORICUM!ARTEAN NU ESTE BUN DE NIMIC POATE SĂ PLECE!DACĂ IAU ȘI BANI PE EL SUNT DEȘTEPȚI CEI DE LA POLI TIMIȘOARA!POPA PLEACĂ SĂ MUNCEASCĂ LA ARAD CĂ ARE PĂMÂNT!ÎNTREBAREA ESTE CINE VINE ROBULANE ÎN IARNĂ LA ECHIPĂ SĂ NU VĂ BATEȚI LA RETROGRADARE IAR SAU GĂSEȘTE ROBULAN UN INVESTITOR ȘI SCAPĂ ECHIPA DE DATA ASTA!!???
INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!
„Neplătiţi de mai bine de trei luni, cei mai în formă fotbalişti de la Poli aşteaptă să se împlinească trei luni” … asta cum vine?
S-a dat azi decizia finala in cazul Mailat? Para mai era un recurs de finalizat.
Mă tot întreb ce i cu tine Cosmin..anul ăsta citesc multe răutăți la adresa lui Poli.ai trecut la Psd -Drojdieri sau ai clinciuri cu Robu si precum majoritatea care l urăsc se răzbună pe echipă. Stai linistit sapt.viitoare se va achita un salariu restant si vor fi două luni restanță. Invidia asta ..HAI POLI!!!
Un ziarist sluga!
dl. bradu, o tannenbaum, are voie sa bea in timpul serviciului? e platit de ziar pentru articole turmentate?
D de la dezastru, asta inseamna plecarea lui Dragoi. Este un semnal evident.
Unii zic ca toti au plecat deja! Nici nu vor mai juca cu Juventus!
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ
- Aleşii AUR în război cu Timişoara. Sau o nouă pledoarie pentru scăderea numărului de parlamentari
- Wallberg a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din proiectul XCity The Idol din Timișoara. Proiectul are o valoare estimată de 120 de milioane de euro
- Fotbal cu pipeta! Când îți dorești puțin, fix atâta primești… Poli, egal dezamăgitor în Vale, de ziua lui Alexa
- Pe drumul județean spre Buziaș va începe reamenajarea a încă trei intersecții care produc probleme în traficul rutier
- Anunț UAT Moșnița Nouă
- CJ Timiș merge pregătit la discuțiile cu Primăria Timișoara pentru Drumul Boilor. A fost aprobat studiul de fezabilitate
- Destinate șoferilor proști, DRDP Timișoara montează noi semne de circulație cu accesul interzis pe benzile autostrăzilor

Administratie
Primăria Timișoara dorește exproprierea a 18.800 de metri pătrați de teren, în valoare de 6,8 milioane de lei. Beneficiar, o societate din București
Citeşte tot articolul

Politica
Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Citeşte tot articolul

Sport
Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
Citeşte tot articolul

Social
Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Citeşte tot articolul
Sănatate
A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Timp liber și cultură
Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Moș Crăciun ajunge la Căminul Cultural din Coșteiu de Sus
Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Pensionarii pot vizita gratuit expoziția Picasso en visite, la Art Encounters
Universitatea de Vest Timișoara celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
Copiii, invitaţi în lumea lui Picasso. Două evenimente marca Art Encounters
Filmele de la Cannes se întorc la Timişoara, la Cinema Timiș și Cinema Studio
Economic
Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri
Citeşte tot articolul
Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final
Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns la final/VIDEO
Învățământ
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Știri de ultima oră
Primăria Timișoara dorește exproprierea a 18.800 de metri pătrați de teren, în valoare de 6,8 milioane de lei. Beneficiar, o societate din București
Pe drumul județean spre Buziaș va începe reamenajarea a încă trei intersecții care produc probleme în traficul rutier
CJ Timiș merge pregătit la discuțiile cu Primăria Timișoara pentru Drumul Boilor. A fost aprobat studiul de fezabilitate
Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri
Fotbal cu pipeta! Când îți dorești puțin, fix atâta primești… Poli, egal dezamăgitor în Vale, de ziua lui Alexa
Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia







































Comentarii prin facebook