Nu cu foarte mult timp în urmă se spune că în adâncul Africii era un trib, iar în fruntea sa era un șef numit Boru. Cum predecesorul său nu prea făcuse nimic, Boru începuse plin de entuziasm să schimbe fața tribului, cu sau fără voia suspușilor săi. N-o făcea din răutate, ci fiind convins că așa este mai bine. Astfel, începu prin a închide unele cărări din sat și a face altele noi. Pe unele spunea că e mai bine să cultivi legume. Apoi începu să mute familii dintr-o colibă în alta, din motive pe care numai el le înțelegea. Vorba lui preferată era că tribul trebuie modernizat în forță. Cert este însă faptul că prin toate aceste schimbări produse o harababură de nedescris.
Cel mai mult îi plăcea lui Boru să se plimbe prin sat în fruntea gărzilor sale. Din păcate, el nu prea vedea ce se întâmplă în jur, brambureala pe care o făcuse, fiindcă în timp ce se plimba se admira tot timpul într-o oglindă primită cu ceva timp în urmă de la un explorator. Nici cei din gardă nu-i spuneau nimic, fiindcă aveau nevoie de slujba asta frumoasă. Dacă i-ar fi spus că lucrurile nu sunt sunt chiar în regulă, se trezeau din nou trimiși la munca pământului sau, chiar mai rău, la vânătoare. Astfel că se mulțumeau să-l laude tot timpul pe Boru și să-i preamărească realizările: „Ce tânăr și frumos ești, Boru!”; „Cât de deștept ești, Boru!” etc. În schimb, supușii alternau înjurăturile cu glumele și bancurile la adresa lui Boru. Mai ales când îl vedeau plimbându-se mândru și grav cu capul sus ca un curcan, cu oglinda în față și înconjurat de gărzi, pe toți îi pufnea râsul.
La un moment totuși, Boru și-a dat sema că nu este chiar foarte iubit de supuși, astfel că decise să le mai facă ceva. Prin mijlocul satului trecea un pârâu traversat de un vechi podeț. Astfel pentru a-și recâștiga iubirea supușilor, Boru se puse să refacă podețul. Mai puse câțiva piloni de susținere, îl mai lărgi cu câteva scânduri și adăugă, pentru frumusețe, mult sclipici. Ce-i drept, acum podețul arăta mult mai bine ca înainte.
Și cel mai mult lui Boru îi plăcea acum să stea toată ziua lângă podeț și să numere supușii care treceau dintr-o parte în alta. Având cu el, normal, și nelipsita oglindă. Și pe toți îi întreba: „Vă place ce v-am făcut? A mai fost un șef de trib care să fi făcut mai multe decât mine?”. Și din nou Boru nu văzu un mare entuziasm din partea supușilor. Atunci luă hotărârea să-i cheme pe mai mulți șefi de trib din vecini, să le arate marea realizare, urmând ca aceștia să-și exprime public admirația. Astfel și supușii urmau să realizeze ce obiectiv nemaivăzut ridicase. Într-o bună zi, veniră și șefii de trib.
În timp ce se pregăteau ospețele, Boru i-a dus pe oaspeți la marea sa realizare. Ajunși la podeț, ceilalți șefi de trib se uitau în sus, se uitau în jos nedumeriți, ridicând din umeri. „Unde e măreața ta realizare, Boru?”, l-au întrebat atunci pe gazda lor, iar acesta le-a arătat podețul. Șefilor de trib nu le venea să creadă. „Pentru asta ne-ai chemat, Boru? Pentru podețul ăsta? Am crezut c-ai făcut un pod suspendat sau un tunel pe sub pârâu. Cu podețul ăsta amărât te tot lauzi atâta și ne-ai mai și pus pe drumuri? Păi în triburile noastre avem astfel de podețe la tot pasul. Și nici nu ne-am gândit să ne lăudăm cu ele. E ceva normal, măi Boru, că doar suntem în secolul XXI, chit că tot tribali suntem”, au spus ceilalți șefi de trib. Și i-a apucat un râs homeric de răsunau pădurile din jur. În timp ce șefii de trib tot râdeau și râdeau, pe obrazul stâng al sărmanului Boru se prelungea încet-încet o lacrimă. Nici acum Boru nu înțelegea de ce nu este apreciat așa cum ar merită.
Orice asemănare cu personaje reale nu doar că nu este întâmplătoare, ci a fost atent studiată.
Comentarii prin facebook