Arhiva pentru luna: ianuarie 2018

Au pierdut si primul duel al anului

Au pierdut si primul duel al anului

Fetele de la CS SCM Timişoara au încheiat 2017 cu o înfrângere dramatică, în prelungiri la Satu Mare şi au început 2018 tot cu un eşec. De această dată, unul clar, tot în deplasare, dar mult mai aproape de casă. A fost ICIM Arad – SCM 93-80 (22-20, 22-13, 29-24, 20-23), după un joc dominat de echipa de pe Mureş.

Visul lor din studentie: O tara fara hotie! La Timisoara au protestat, cu un sicriu, tineri din toata tara / FOTO

6-6, au venit studenții! Din București, Cluj, Constanța, Petroșani sau Timișoara. În Piața Victoriei a avut, sâmbătă seară, cel mai viu protest din ultima perioadă. Au fost peste 200 de tineri, care au spus cât se poate de clar că nu vor să-și părăsească țara, dar nici nu vor să înghită toate modificările legilor Justiției pe care actuala clasă politică încearcă să le pună în practică.

Un tanar cere ajutorul timisorenilor: vrea sa afle cum a murit, in seara de Revelion, fratele lui de 18 ani

O tragedie fără margini a lovit, chiar în seara de Revelion, o familie din Timiș. Inițial, un băiat de 18 ani a fost dat dispărut de fratele lui, care și-a rugat prietenii de pe Facebook să-l ajute. Ulterior, Alex Surnic a anunțat că fratele lui a fost găsit fără suflare și acum cere sprijinul timișorenilor, pentru a afla ce s-a întâmplat.

Retrospectiva anului 2017 (5). Vara asta ne perfectionam in familie. La patru stele cu all-inclusive

17 august. Aeroportul Internațional Timișoara aniversează pasagerul cu numărul 1.000.000. Este vorba de o femeie din Deva care stă de cinci ani la Bruxelles. 18 august. Un fost candidat la scaunul de primar din Moșnița Nouă e prins la furat împreună cu o bandă de țigani. Omul chiar a vrut să confirme ceea ce multă

Badnjakul a vestit un an nou mai bun. La Timisoara se celebreaza Craciunul pe rit vechi / FOTO

Cei aproximativ 20.000 de sârbi din Banat sărbătoresc, sâmbătă, ajunul Crăciunului pe rit vechi. În curtea Catedralei Ortodoxe Sârbeşti din Piaţa Unirii a fost aprins tradiționalul badnjak, iar apoi credincioșii au asistat la slujbă. Anul care vine va fi bun și roditor, pentru că flacăra a fost puternică, spun oamenii.

Inca un santier in Ciarda Rosie. Poate cu mai mult noroc decat ultimul

Alte străzi de piatră spartă din Ciarda Roșie vor vedea pentru prima dată asfaltul. Poate chiar în 2018. Primăria Timișoara ar trebui să anunțe, în scurt timp, câștigătorul licitației pentru lucrarea de amenajare a zonei str.Grigore Antipa – str. Margaretelor. În 2014, în aceeași parte a orașului a început un alt șantier, care ar fi trebuit să fie gata în nouă luni, dar a durat peste un an și jumătate.

Alfred Simonis

Tu stii ce face parlamentarul tau? (XIII) Alfred Simonis (PSD) sau cum s-a timorat Gicuta Contra in Camera Deputatilor

Timișul are exact 14 reprezentanți în Parlamentul României, fără cei de la minorități. Tu știi exact ce au făcut, într-un an de când și-au preluat mandatele, cei pe care i-ai trimis să-ți facă viața mai bună? deBanat.ro îți prezintă, pe rând, activitatea aleșilor tăi. Alfred Simonis (PSD) este încă unul dintre „bobocii” pe care Timișul îi are în această legislatură.

Se cauta un librar. La Doua Bufnite.

Dacă îți plac cărțile – atât să le citești, cât și să le spui altora cât de faine sunt, și dacă îți place cafeaua, s-ar putea să-ți găsești, în această perioadă, locul de muncă pe care l-ai visat demult. Unul dintre cele mai prietenoase locuri din oraș, când vine vorba despre cititorii pasionați, caută librar.

Nicolae Robu cu steagul

Retrospectiva anului 2017 (4). Robu cugeta, deci exista: Nu s-a oprit finantarea la ACS Poli, doar ca nu s-a reluat finantarea oprita in 2015

17 iunie. Cu sprijinul politic retras și exclus din partid, premierul Sorin Grindeanu face o baie de mulțime în curtea de la sediul PSD Timiș. În ropot de aplauze, el îi declară război fățiș lui Dragnea, anunțând că președintele PSD nu va putea să-l dea afară din partid de câte ori se va înscrie el.

Alianta PSD – ALDE pune mana si pe sefia CSM

Adeptă a modificării legilor Justiției în varianta PSD – ALDE și cu proprietăți în Alexandria lui Liviu Drganea, Simona Marcu este noul șef al CSM. Prezent la începutul ședinței, președintele Klaus Iohannis a vorbit despre modificarea Constituției, astfel încât persoanele cu probleme penale să nu mai poată ajunge în fruntea statului, vizați fiind Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.

cladiri istorice

Patru palate din Piata Victoriei, cu peste 100 de proprietari, taxate pentru paragina

Încă șase imobile lăsate neîngrijite de proprietari sunt „amendate” de Primăria Timișoara. În plenul programat pe 8 ianuarie, consilierii locali vor aproba impozite majorate cu 300% și 400% în cazul unor clădiri ultracentrale, patru dintre ele chiar în Piața Victoriei.

Tu stii ce face parlamentarul tau? (XII) Cornel Samartinean (PMP), 102 interpelari si aproape 200.000 de euro in conturi

Timișul are exact 14 reprezentanți în Parlamentul României, fără cei de la minorități. Tu știi exact ce au făcut, într-un an de când și-au preluat mandatele, cei pe care i-ai trimis să-ți facă viața mai bună? deBanat.ro îți prezintă, pe rând, activitatea aleșilor tăi. Cornel Sămărtinean este la al doilea mandat în parlament, după ce, până în 2016, a reprezentat PDL/PNL.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.