Joi, 25 ianuarie. O dimineață obișnuită de iarnă. Românii cu slujbe, la stat sau privat, merg spre locurile de muncă sau au ajuns. Asistații sociali, veșnicii votanți ai PSD, se îndreaptă agale spre birturi. În schimb, baronii și baronașii PSD continuă lupta pentru ministere, secretariate de stat, agenții ale statului. Prim-ministrul desemnat Vasilica Dăncilă așteaptă supusă în fața biroului lui Liviu Drgnea să se termine telenovela turcească pentru a primi ultimele indicații prețioase privind atât coafura, cât și declarația șablon din ziua respectivă, bună ca răspuns la orice întrebare. Tot în același timp, sute de mii de elevi se îndreaptă spre școală. Inclusiv cei din cele 2.500 de școli cu WC-ul în fundul curții sau cei care trebuie să meargă pe jos câțiva kilometri. Și asta fiindcă în multe locuri, după ce primăriile au mărit salariile propriilor angajați nu mai există bani de benzină pentru autobuzele școlare. Asta acolo unde nu s-au desființat școlile din același motiv. Dar la școli o să revin. Așadar, în România e o zi obișnuită.
În celălalt capăt al lumii, în Australia, la aceeași oră, românca Simona Halep (și nu vreau să apelez la clișeul cu „cel mai bun ambasador..”) face meciul vieții cu nemțoaica Kerber. Un meci senzațional și o calificare mai mult decât meritată în finala Grand Slam-ului de la Antipozi. Într-o Românie despre care în străinătate se știe doar de guvernanți infractori care își fac legi pentru ei, Simona Halep este o rază de lumină. Vorbind de educație, cred că prin inițiative personale ale unor directori, diriginți etc. acest meci trebuia văzut de elevi împreună în toate școlile din România. Evident, unde logistica aflată la pământ permite acest lucru. Într-un sistem de învățământ extrem de rigid, în care nu se pune accent pe practică, cred că de la acest meci copiii aveau de învățat mult, mult mai multe lucruri decât prin memorarea mecanică a unor termeni pe care în trei zile îi uită. În primul rând, e vorba de o solidaritate în jurul unui ideal, obiectiv, chiar persoane, pe care trebuie s-o învățăm de la cele mai mici vârste. Fiindcă avem avem o societate prea scindată, or, în jurul lui Halep s-a constituit acea solidaritate a românilor. (Nornal, mai sunt și unii contestatari, care au primit însă acum o palmă zdravănă.)
Mai mult, partida chiar a amintit de unele materii. Multe traiectorii ale mingii au fost matematică sau mai exact geometrie pură. Dacă vorbim de forțele și limitele organismului uman, atât fizice, cât și psihice, pe care le-am văzut în acest meci, ne gândim la biologie. Ba poate și puțină istorie, fiindcă încleștarea Halep – Kerber poate explica cum unele bătălii din trecut, prin ardoare și multă dârzenie, au fost câștigate, chiar dacă la un moment păreau pierdute.
Dar ce este mai important, Simona Halep este un exemplu pentru toți românii. Fetele pot învăța că poți să reușești în viață și fără rețete gen Oana Zăvoranu sau Bianca Drăgușanu. Da, e multă muncă, multă transpirație, multe sacrificii (inclusiv materiale din partea părinților). Dar și când ai ajuns în vârful Everestului tenisului, toate acestea au fost uitate și rămâne gloria. Toți copiii mai mari sau mai mici pot învăța din modelul Simonei că se pot face bani, chiar frumoși, și prin muncă cinstită și talent, și nu doar din comisioane, șpăgi, „Tel-Drumuri”, trafic de influență etc.
Și încă ceva, fiindcă văd la tot pasul patriotarzi de suprafață. Deși a jucat în primul rând pentru ea (și era normal acest lucru), Simona a jucat și pentru România, iar drapelele tricolore din tribunele lui „Rod Laver” au confirmat acest lucru. Or, Simona a făcut pentru România mult mai mult decât toți gargaragiii care se dau patrioți, fiind mai degrabă patrihoți. În condițiile în care România n-a făcut nimic pentru ea. Așa cum România nu face nimic pentru mii de potențiale talente, nu doar în tenis, dar în întreg sportul sau chiar în alte discipline. Și aici e vorba nu doar de guvernanți, ci și de primari. Nu vorbesc nepărat de finanțări directe, ci măcar de baze sportive. Și nu e vorba obligatoriu de sportul de performanță, fiindcă Simone Halep nu se nasc în fiecare zi, ci și de sănătatea generațiilor viitoare. Dar aceste lucruri nu se văd nu doar în Teleorman, dar nici măcar în Timișoara, pe CD Loga nr. 1.
Comentarii prin facebook