4 zile pentru cinefili. Festivalul Filmului European, la o nouă ediție / PROGRAM

Nu mai puțin de 17 proiecții, în Sala Mare a Teatrului Național, la Grădina de vară Capitol, la Casa Artelor și la D’Arc. Asta înseamnă, de joi până duminică, o nouă ediție a Festivalului Filmului European, la care intrarea este, ca de obicei, gratuită.

Festivalul Filmului European celebrează viitoarea Capitală Europeană a Culturii cu o ediție specială timișoreană, care se întinde pe 4 zile, între 24 și 27 mai. Ediția 22.FFE din Timișoara începe joi, 24 mai, de la ora 19, în Sala Mare a TNTm, cu un film de gală multipremiat la festivaluri internaționale. „Viața străzii” (Italia – S.U.A. – Franța – Germania, 2017, r. Jonas Carpignano), produs de Martin Scorsese, este despre lupta pentru supraviețuire a unor familii sărace în suburbiile Calabriei. În 2017 a fost selecționat la Festivalul de film de la Cannes, în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs și i-a fost decernat Premiul Label Europa Cinemas.

Publicul timișorean are șansa să-l întâlnească pe regizorul maghiar Bálint Márk Túri și oportunitatea de a intra într-un dialog cu acesta, la sfârșitul proiecției filmului său „Nicăieri nu-i ca pe drum” (Ungaria, 2017), duminică, 27 mai, de la ora 18, la D’arc. Din selecția 22.FFE Timișoara face parte și „Rock’n Roll” (Franța, 2017), o comedie savuroasă, care îi reunește pe ecran pe Marion Cotillard și Guillaume Canet (partenerul său de viață, protagonistul și însuși regizorul filmului) și Johnny Hallyday. Alte filme pe care n-ar trebui să le pierdeți sunt: „Localul” (Italia, 2017), regizat de Paolo Genovese, o comedie în stil italian, „Linia telefonică” (r: Vassilis Mazomenos, Grecia, 2016), care aduce în contemporaneitate tragedia greacă, într-o paralelă cu criza politică și economică din Grecia zilelor noastre, „Turnul. Zi cu soare” (Polonia, 2017) al regizoarei Jagoda Szelc, considerată de criticii de film o revelație a cinematografiei europene, sau „Însoțitoarea de zbor” (r: Jaap Van Heusden, Olanda, 2017), o coproducţie româno-olandeză despre relaţia care se formează între Nicu (interpretat de actorul Bogdan Iancu), un adolescent care trăieşte pe străzile din Bucureşti, şi o stewardesă din Olanda.

Secțiunea FFE Clasic a programat capodopera „O vară de neuitat ”(România, 1994) a regretatului regizor Lucian Pintilie. Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene și al Biroului de Informare al Parlamentului European, sub egida EUNIC România, cu sprijinul ambasadelor şi al centrelor culturale ale ţărilor europene.
Iată programul integral

Teatrul Național Mihai Eminescu – Sala Mare
Joi, 24 mai – Gala de deschidere a FFE
ora 19 – Viața străzii – Jonas Carpignano / Italia / 2017 / 120′

Grădina de vară / Capitol (proiecții în aer liber)
Vineri, 25 mai
ora 21,30 – Turnul. Zi cu soare – Jagoda Szelc / Polonia / 2017 / 106′

Sâmbătă 26 mai
ora 21,30 – Rock’n Roll – Guillaume Canet / Franța / 2017 / 123′

Duminică, 27 mai
ora 21,30 – Localul – Paolo Genovese / Italia / 2017 / 105′

D’arc
Vineri, 25 mai
ora 16,30 – Docuart: Proiecționistul, Angela, Momente de tăcere – Norbert Fodor / Botond Püsök / Ion Donică / 2015 – 2017 / 119′ (doc)
ora 18,30 – Brexitannia – Timothy George Kelly / Marea Britanie / 2017 / 80′ (doc)
ora 20 – O vară de neuitat – Lucian Pintilie / România / 1994 / 94′

Sâmbătă, 26 mai
ora 15 – Sunt însărcinată, în România – Jesús del Cerro / Spania / 2016 / 78′ (doc)
ora 16,30 – Docuart*: Secondo me / 10.34 Belgrade / Perfection forever – Pavel Cuzuioc / Ioana Grigore / Maria Trifu / 2015-2017 / 116′ (doc)
ora 18,30 – Linia telefonică – Vassilis Mazomenos / Grecia / 2016 / 88′
ora 20 – Va veni o zi – Jesper W. Nielsen / Danemarca / 2015 / 119′

Duminică, 27 mai
ora 16 – Însoțitoarea de zbor – Jaap Van Heusden / Olanda / 2017 / 102′
ora 18 – Nicăieri nu-i ca pe drum – Bálint Márk Túri / Ungaria / 2017 / 75′
ora 19,30 – Casă fără acoperiș – Soleen Yusef / Germania / 2016 / 117′

Casa Artelor
Sâmbătă, 26 mai
ora 16 – Emilia – Donatas Ulvydas / Lituania / 2016 / 120′
ora 18 – Poveste de succes – Kaspar Astrup Schröder / Danemarca / 2017 / 93′
ora 20 -Casa de la malul mării – Robert Guédiguian / Franța / 2017 / 107′

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR

Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți

Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.