Muzeul de Artă Timișoara așteaptă vizitatori în Noaptea Muzeelor. Se întâmplă sâmbătă, între orele 18 și 24, când vor fi deschise toate expozițiile permanente și temporare.
Surpriza serii la MArT este că fațada clădirii va fi ea însăși, o expoziție, rezultat al proiectului Spectrum. În nișele geamurilor au fost așezate filtre cromatice, împrumutând strategii ale Op-art și transformând fațada într-o desfășurare cromatică de excepție. Ce puteți vedea în Palatul Baroc? La parter, în dreapta, este „Loss of Soul”, semnată Reszegh Botond. La primul etaj găsiți expoziția Corneliu Baba, care a fost redeschisă exclusiv cu lucrări din colecția Muzeului de Artă Timișoare, donate de artist. Tot aici sunt ultimele zile de expunere pentru Ștefan Szönyi, „Monumental” și expoziția de artă modernă românească. La etajul al doilea sunt expoziția de icoane vechi bănățene, cea de artă bănățeană veche și cea de artă europeană, dar și ceva cu adevărat special: expoziția Victor Vasarely. În Sala Barocă va avea loc concertul „Olimpicii Timișoareiˮ, ai cărui protagoniști sunt Philip Goron, cu marimba și set de multipercuții, xilofon cu acompaniament, și Lucas Kohl, la pian. Cei doi sunt elevi ai Colegiului Național de Artă „Ion Vidu”și au obținut premiile la olimpiadele la care au participat.
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
1 comentariu pentru acest articol
Ce minunat se potrivește aici celebra zicală: „Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”! :))))
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
dB

Cele mai citite articole
- Au fost stabilite rutele ocolitoare pentru tranzitarea localităţilor aflate în carantină
- La Timișoara vom avea două săptămâni de… semicarantină. Restricțiile vor fi impuse unitar în municipiu și toate comunele periurbane vizate
- Protest ad-hoc în centrul Timișoarei împotriva carantinării orașului
- Descărcați declarația pe propria răspundere și cea pentru angajator. Care sunt motivele pentru care se permite circulația
- Dacă vrea Dominic Fritz, eu mă carantinez cu el, dar ce facem cu timișorenii dornici de neatârnare, precum Alin Nica?
- Pentru a doua zi la rând, rata de infectare în Timişoara e în scădere, ajungând la 7,36
- Două sute de ani de dominație otomană. Cum s-a schimbat Timișoara în această perioadă
- Cel mai bine plătit director din Primăria Timişoara pus să „frece menta”. Culiţă Chiş tras pe linie moartă

Administratie
Se semnează contractul de execuție pentru modernizarea DJ 693. Timișul va avea o nouă conexiune cu autostrada A1
07 martie 2021
de: Marcel Hoster
Marți, la Timișoara va avea loc semnarea contractului de execuție pentru reabilitarea unui nou drum județean, care va asigura atât circulația mai facilă pentru o bună parte a locuitorilor mai multor comune din Timiș, dar și un acces mai facil spre autostrada A1. DJ 693 vizează zona Cărpiniș – Biled – Bărăteaz – Gelu, până...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul


Politica
PSD Timiș și-a completat conducerea extinsă cu noi membri
06 martie 2021
de: Marcel Hoster
PSD Timiș și-a completat biroul de conducere cu ocazia unei ședințe a Consiliului Politic Județean. Eugen Dogariu și Adrian Cionca devin prim-vicepreședinți. De asemenea, au fost aleși mai mulți vicepreședinți. Conducerea extinsă a filialei Timiș a Partidului Social Democrat are de sâmbătă noi membri. În cadrul ședinței Consiliului Politic Județean, PSD Timiș și-a ales noi...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul



Sport
Se vede play-off-ul. Fără să strălucească, Poli și-a făcut datoria, 1-0 cu Metaloglobus
07 martie 2021
de: Alin Toader
Scopul scuză mijloacele, iar în fotbal orice este permis pentru a obține victoria. Astăzi, trupa lui Dan Alexa a sacrificat spectacolul, dar a câștigat 3 puncte în fața unui adversar incomod, care o duce mai aproape de obiectiv. A fost 1-0 după 90 de minute de luptă, fără realizări deosebite, dar cu un gol foarte...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul


Social
Timişoara a intrat în carantină. 60 de jandarmi din Craiova, alături de polițiştii timişeni
08 martie 2021
de: Vlad Stoian
Începând cu ora 0.00, Timişoara a intrat în carantină. Chiar de la miezul nopţii la intrările în oraş au apărut echipaje de poliţie, care au început să verifice maşinile şi persoanele care intră sau ies din Timişoara. Timp de două săptămâni sau chiar mai multe, Timişoara va fi în carantină. Este cel mai mare...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul


Sănatate
326 de persoane din Timiş, confirmate cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore
Bilanţ coronavirus. 3.288 de infectări şi 46 de decese, în ultimele 24 de ore
Pentru a doua zi la rând, rata de infectare în Timişoara e în scădere, ajungând la 7,36
La Timișoara vom avea două săptămâni de… semicarantină. Restricțiile vor fi impuse unitar în municipiu și toate comunele periurbane vizate
Judeţul Timiş a rămas tot cu 17 focare Covid-19
313 persoane confirmate cu Sars-Cov-2 în Timiş, în ultimele 24 de ore
În ziua în care se discută carantinarea oraşului, rata de infectare în Timişoara a scăzut puţin
Bilanţ coronavirus. 4.064 de persoane infectate şi 69 de decese, în ultimele 24 de ore
Dominic Fritz readuce în actualitate subiectul carantinării: La ultima analiză Timișoara a îndeplinit criteriile
Sunt 17 focare active de Covid-19 în Timiş, la fel ca în ziua precedentă
Tot mai aproape de carantină? Rata de infectare în Timişoara a ajuns la 7,56 la mia de locuitori
Bilanţ coronavirus. Peste o sută de decese, în ultimele 24 de ore. Au fost confirmate 4.342 de persoane
Timp liber și cultură
„Drag de grai” și „Școala de Artă Timișoara”, două concursuri online la Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș
Luna îndrăgostiților se sărbătorește la Iulius Town/FOTO
Iulius Town îi așteaptă pe timișoreni la o experiență culturală de pe întregul mapamond/FOTO
Flash Cash revine la Iulius Town
Galaxia 42, revista de cultură science-fiction și fantasy, a ajuns la numărul 14
Muzeul Banatului și expozițiile sale, prezentate într-o serie de 25 de documentare disponibile online/VIDEO
Cum se îmbrăcau timișorenii în primii ani ai secolului trecut. Moda, prezentată de Muzeul Banatului, în expoziția dedicată cartierului Elisabetin/FOTO și VIDEO
„Din suflet de român”, spectacol online de muzică populară cu ocazia Unirii mici
Economic
Aquatim investește bani din fonduri europene în opt localități din județul Timiș
05 martie 2021
de: deBanat.ro
05.03.2021 Aquatim investește bani din fonduri europene în opt localități din județul Timiș În data de 4 martie, Aquatim a semnat cel de-al șaselea contract de lucrări din cele treizeci care fac obiectul amplului „Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020”(cod SMIS 2014+...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Învățământ
UVT trimite la guvern propriile propuneri pentru Planul Național de Reformă și Reziliență
S-a deschis o nouă sesiune de aplicații pentru Erasmus+ la UVT
Trei studenți și un cadru didactic au fost premiați de Biblioteca Universității Politehnica Timișoara/FOTO
Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului se modernizează și primește două noi corpuri de clădire, în urma unei finanțări cu bani europeni
Liga AC LABS merge înainte și în perioada de pandemie. O nouă ediție debutează luni
Peste un milion de euro pentru infrastructura educațională. GAL Timișoara așteaptă opiniile timișorenilor
UVT, parte a unui proiect de două milioane de euro/VIDEO
Concurs online în domeniul economic, destinat elevilor, la Universitatea de Vest Timișoara
Ingineria Civilă de la Facultatea de Construcții din Timișoara, prima într-un clasament național
Peste 3.000 de elevi au participat la cursurile de pregătire pentru bacalaureat, oferite de UVT
Fațadele clădirii Universității de Vest Timișoara vor fi renovate
Cadrele didactice de la Universitatea de Vest Timișoara, evaluate de studenți. Profesorii pot fi ”penalizați” în sondaj
Știri de ultima oră
Timişoara a intrat în carantină. 60 de jandarmi din Craiova, alături de polițiştii timişeni
08 martie 2021
de Vlad Stoian
Începând cu ora 0.00, Timişoara a intrat în carantină. Chiar de la miezul nopţii la intrările în oraş au apărut echipaje de poliţie, care au început să verifice maşinile şi persoanele care intră sau ies din Timişoara. Timp de două săptămâni sau chiar mai multe, Timişoara va fi în carantină. Este cel mai mare...
Citeşte tot articolul

Au fost stabilite rutele ocolitoare pentru tranzitarea localităţilor aflate în carantină
07 martie 2021
de Vlad Stoian
La miezul nopţii, Timişoara, precum şi comunele limitrofe Dumbrăviţa, Moşniţa Nouă, Giroc şi Ghiroda intră în carantină. În acest sens au fost stabilite trei rute ocolitoare pentru tranzitarea zonelor carantinate. Având în vedere prevederile Ordinului DSU 6578 privind instituirea măsurii de carantina zonală a municipiului Timişoara și a localităților limitrofe au fost stabilite următoarele variante...
Citeşte tot articolul

Protest ad-hoc în centrul Timișoarei împotriva carantinării orașului
07 martie 2021
de Marcel Hoster
Peste o sută de persoane s-au adunat în Piața Victoriei din Timișoara pentru a protesta împotriva restricțiilor de carantinare a Timișoarei. Acestea au mărșăluit prin centru, au trecut prin fața sediului Primăriei Timișoara, unde au cerut demisia lui Dominic Fritz, după care s-au întors pe platoul din fața Operei. Protestul este unul spontan, mulți participanți...
Citeşte tot articolul

Se vede play-off-ul. Fără să strălucească, Poli și-a făcut datoria, 1-0 cu Metaloglobus
07 martie 2021
de Alin Toader
Scopul scuză mijloacele, iar în fotbal orice este permis pentru a obține victoria. Astăzi, trupa lui Dan Alexa a sacrificat spectacolul, dar a câștigat 3 puncte în fața unui adversar incomod, care o duce mai aproape de obiectiv. A fost 1-0 după 90 de minute de luptă, fără realizări deosebite, dar cu un gol foarte...
Citeşte tot articolul

326 de persoane din Timiş, confirmate cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore
07 martie 2021
de Vlad Stoian
În judeţul Timiş au fost confirmate cu Covid-19, în ultimele 24 de ore, alte 326 persoane, fiind efectuate 1.605 teste. În aceeaşi perioadă trei timişeni şi-au pierdut viaţa din cauza coronaviruslui. La ATI sunt 45 de pacienţi internaţi. Deoarece s-a schimbat modul de raportare al DSP Timiş, nici astăzi nu s-a prezentat şi situaţia pe...
Citeşte tot articolul

Bilanţ coronavirus. 3.288 de infectări şi 46 de decese, în ultimele 24 de ore
07 martie 2021
de Vlad Stoian
De la ultima raportare, la nivel naţional au fost infectate cu Sars-Cov-2 alte 3.288 de persoane, fiind efectuate 13.079 de teste RT-PCR şi 5.096 de teste rapide. În secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi 1.093 de pacienţi. Până astăzi, 7 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 828.283 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus...
Citeşte tot articolul

Pentru a doua zi la rând, rata de infectare în Timişoara e în scădere, ajungând la 7,36
07 martie 2021
de Vlad Stoian
Rata de infectare în Timişoara este astăzi 7,36, în scădere faţă de ziua precedentă, când a fost 7,49. Pentru a doua zi la rând, rata scade în Timişoara, oraş care luni intra în carantină. La nivelul judeţului, rata este azi 5,60, în mică urcare faţă de ziua precedentă, când a fost 5,48. Astăzi, conform datelor...
Citeşte tot articolul

Se putea mai bine, se putea mai rău. Ripensia obține un punct la Călărași
07 martie 2021
de Alin Toader
O altă evoluție solidă a Ripensiei, care arată că merită mai mult decât acel loc 15 din clasament. A fost al treilea joc cu o echipă de Top 6 pe care trupa bănățeană nu îl pierde. După 2-2 la Buftea cu Rapid și 1-1 acasă cu Miercurea Ciuc, astăzi, Ripensia a obținut o nouă remiză...
Citeşte tot articolul

Un cetățean din Jimbolia a adunat mai multe dosare penale după ce și-a urmărit și amenințat fosta soție
07 martie 2021
de Marcel Hoster
Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost prins de polițiștii din orașul Jimbolia, aceștia fiind reținut pentru 24 de ore, pe numele său fiind emis un mandat de arestare pentru infracțiuni cu violență, dar și mai multe dosare pentru încălcarea unor ordine de protecție. Cel în cauză era obligat să nu se...
Citeşte tot articolul

Se semnează contractul de execuție pentru modernizarea DJ 693. Timișul va avea o nouă conexiune cu autostrada A1
07 martie 2021
de Marcel Hoster
Marți, la Timișoara va avea loc semnarea contractului de execuție pentru reabilitarea unui nou drum județean, care va asigura atât circulația mai facilă pentru o bună parte a locuitorilor mai multor comune din Timiș, dar și un acces mai facil spre autostrada A1. DJ 693 vizează zona Cărpiniș – Biled – Bărăteaz – Gelu, până...
Citeşte tot articolul

Comentarii prin facebook