Șantierul de pe strada Versului e aproape gata / FOTO

Timișorenii care locuiesc pe strada Versului vor avea parte, în sfârșit, de condiții civilizate, fără noroaie și praf. La finele lui mai se va încheia șantierul început acum șapte luni. Vor fi locuri de parcare și zona va arăta ca în secolul XXI.

În februarie 2017, Primăria Timișoara anunța că lucrările pentru sistematizarea zonei străzii Versului au fost câștigate la licitație de Super Construct SRL, la un preț de 2,42 milioane de lei, cu tot cu TVA. „Documentația tehnico-economică va cuprinde: amenajare carosabil cu 2 benzi de circulație, amenajare locuri de parcare, amenajare trotuare și piste de biciclete de ambele părți ale carosabilului, amenajare spații verzi. Lucrările care se vor realiza în baza documentației mai sus amintite vor fi realizate în maximum patru luni de la ordinul de începere a lucrărilor”, se preciza în anunțul publicat pe SEAP. Ordinul de începere a fost dat abia în luna octombrie, din motive obiective. Acum, la șapte luni de la acel moment, șantierul e aproape gata. „Ajungem la șantiere, sunt slăbiciunea mea, despre asta îmi place să vorbesc și nu numai să vorbesc, ci și să fiu prezent pe șantiere. Am fost pe șantierul de pe str. Versului, lucrările se apropie de sfârșit, acum era mai multă lume decât altădată pe teren. Va ieși o lucrare foarte frumoasă, din păcate a durat mult. În primul rând, pentru că au apărut acele discordanțe între documentele avute în vedere de proiectanți și realitate. Rețeaua de gaz a trebuit mutată. Au început lucrările, după care s-a constatat că rețeaua nu este unde se știa că e, s-au oprit toate lucrările de amenajare, până când proprietarul rețelei de gaz, care este o firmă privată, a putut s-o mute. Lucrările s-au reluat, cu anumite probleme la început, și vremea a fost cum a fost”, spune primarul Nicolae Robu.

Edilul are totuși ceva de reproșat firmei care lucrează pe Versului. Noroc că șantierul va mai dura foarte puțin. „A fost atâta mizerie și aici este o critică pe care aduc și firmei, chiar dacă are circumstanțe atenuante. Putea să fie mai preocupată să nu se facă mizerie în toată zona. Greul a trecut, este partea finală. Acolo era un noroi deja la el acasă, dintotdeauna. Niciodată nu a fost nicio amenajare, mașinile erau ținute pe pământ și, cum plouă destul de des, vă dați seama cât noroi a fost dus din locul unde erau parcate mașinile pe carosabil. În timpul șantierului, a crescut această cantitate de noroi. De îndată ce vom termina, vom spăla, vor fi marcate locurile de parcare, am cerut să le și numeroteze. Toate marcajele vor fi făcute și cetățenii din zonă se vor putea bucura, în sfârșit, de o stradă civilizată. Va fi gata cu certitudine până la sfârșitul lunii”, a mai declarat Robu. Primarul a încheiat pe un ton ușor ironic: „Nu știu ce se întâmplă, dar sfârșitul acestei luni mai, așa sunt stelele așezate, să fie plin de evenimente. Știu că făcând gluma asta, unii care nu sunt capabili să înțeleagă glumele în general o să reacționeze. Dar, vorba unor prieteni, «și ție îți place să bagi bățul prin gard câteodată». Mi se mai întâmplă, recunosc”. (foto: Alex Valentin-Pokus)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timişoara deschide balul sub panou cu un meci dificil pe teren propriu

Baschetbaliștii de la SCM winsed.swiss Timișoara sunt primii sportivi ai clubului bănăţean care joacă un meci oficial în acest nou an. Leii din Banat primesc vizita echipei CSO Voluntari. Partida contează pentru ultima etapă din turul Ligii Naționale și va avea loc sâmbătă, 4 ianuarie, de la ora 18.00, la sala Constantin Jude. Cel mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timişoara deschide balul sub panou cu un meci dificil pe teren propriu
isho.ro

Social vezi arhiva Social

ambulanta

Moarte cu ceva semne de întrebare, în noaptea dinspre vineri spre sâmbătă, în Timișoara

La data de 4 ianuarie, în jurul orei 01:15, polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați de către un echipaj SAJ Timiș, cu privire la faptul că un bărbat se află în stare de inconștiență pe casa scării imobilului de domiciliu din Timișoara. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că este vorba de un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moarte cu ceva semne de întrebare, în noaptea dinspre vineri spre sâmbătă, în Timișoara
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Barajul Surduc

Barajul de la Surduc intră în reabilitare. Va fi achiziționat un utilaj amfibiu pentru reparații și întreținere

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat va reabilita barajul lacului Surduc. Vor fi operate modificări ale instalaților acestuia, iar controlul se va face în sistem digital. La final, localitățile din aval vor fi mai bine protejate de inundații. Una dintre cele mai interesante îmbunătățiri a sistemului de acumulare de la Surduc va fi achiziționarea unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Barajul de la Surduc intră în reabilitare. Va fi achiziționat un utilaj amfibiu pentru reparații și întreținere

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a recunoscut, într-un dialog cu Marcel Ciolacu pe TikTok, că partidul i-a dat voturi lui George Simion la alegerile prezidenţiale. Despre acest lucru s-a vorbit mult, acum venind şi confirmarea oficială din partea unui important lider PSD. Premierul Marcel Ciolacu a publicat vineri, pe contul său de TikTok, un dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, primul lider PSD care recunoaşte că partidul i-a dat voturi lui George Simion/VIDEO
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat va reabilita barajul lacului Surduc. Vor fi operate modificări ale instalaților acestuia, iar controlul se va face în sistem digital. La final, localitățile din aval vor fi mai bine protejate de inundații. Una dintre cele mai interesante îmbunătățiri a sistemului de acumulare de la Surduc va fi achiziționarea unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Barajul de la Surduc intră în reabilitare. Va fi achiziționat un utilaj amfibiu pentru reparații și întreținere
Primăria Dudeștii Vechi a lansat licitația pentru unul dintre cele mai importante proiecte pe care le va derula. Pe SEAP a fost publicat anunțul pentru desemnarea executantului pentru obiectivul de investiții – sistem de producere și distribuție a energiei termice utilizând energie geotermală, în comuna Dudeștii Vechi. Suma alocată pentru sistemul deosebit de încălzire este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Vechi caută constructor pentru realizarea sistemului de alimentare cu energie geotermală a comunei
În cursul nopții de vineri spre sâmbătă, pe drumurile naționale din zona de vest au fost folosite peste 680 de tone de material antiderapant, fiind pe teren 109 autoutilaje cu lamă și răspânditor. În județul Caraș-Severin au acționat și patrulat cele mai multe utilaje specifice iernii, 43, fiind răspândite circa 270 de tone de antiderapant....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vremea rece pune din nou probleme drumarilor/VIDEO
După două ediţii ale Balului Ionilor care au avut loc în anii precedenţi şi s-au bucurat de mare succes, Primăria şi Consiliul Local Şag au decis să meargă mai departe cu acest eveniment. Ca atare, luni, la Şag, se anunţă din nou joc şi multă voie bună. Ediţia din acest an a Balului Ionilor va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Balul Ionilor revine la Şag luni, 6 ianuarie
De pe străzile Timișoarei au fost adunate anul trecut, în perioada ianuarie – noiembrie, aproximativ 7.000 de tone de deșeuri abandonate pe strada, de asemenea, alte 11.000 de tone au fost aduse, din propria inițiativă, de cetățeni la centrele de colectare voluntară. Primăria Timișoara a plătit, în perioada amintită, peste 14 milioane de lei pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea de salubritate a ridicat 7000  de tone de deșeuri abandonate pe străzile Timișoarei
Seria evenimentelor muzicale susținute pe scena amenajată la Târgul de Crăciun, în Piața Operei din Timișoara se încheie duminică, cu concertul sârbilor de la YU Grupa, după ce sâmbătă vor urca pe scenă Bilja Krstić, împreună cu Bistrik Orchestra. Sâmbătă, 4 ianuarie, la ora 18:00, vor urca pe scena din Piața Victoriei Bilja Krstić și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bilja Krstić & Bistrik Orchestra și Yu Grupa încheie seria concertelor din Piața Operei, susținute cu ocazia sărbătorilor de iarnă
Top