Sarmalele cele mai bune din Banat se întorc la Buziaș

Dacă sunteți pasionat de de ieșiri în aer liber, muzică autentică bănățeană și nu numai, mâncare tradițională, dar mai ales sarmale, puteți să le aveți pe toate într-un singur loc. În Buziaș are loc a patra ediție a Zilelor Veverițelor.

Zilele Veverițelor sunt programate pe 2 și 3 iunie. După înregistrat în anii trecuți, organizatorii vincu câteva surprize față de edițiile precedente. Astfel, sâmbătă, în prima zi a festivalului, va avea loc Parada Colonadei și un concert de fanfară. După-amiaza, pe scenă vor urca Connect-R, Alessia și Mr. Vik. Duminică, începând cu ora 11,30, se va organiza Parada portului popular, urmată de un program de folclor autentic, pe scenă urmând să urce mai multe ansambluri și artiști consacrați ai Banatului. În acest timp, de la ora 13 se va desfășura deja tradiționalul concurs “Cele mai bune sarmale din Banat”. În acest an, Festivalul „Zilele Veverițelor” este organizat de Asociația pentru Dezvoltarea Zonei Buziaș și Asociația Culturală Izvorașul Buziaș, în colaborare cu Primăria Buziaș si Consiliul Județean Timiș.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

isho timisoara

Cele mai citite articole


Aconnect - Digitalizam Romania

Administratie vezi arhiva Administratie

gauss-topografie-timisoara_728x90px

Politica vezi arhiva Politica

Iulius Mall
Iulius Mall

Sport vezi arhiva Sport

Totul pentru victorie. Poli vrea să reintre în cărţi pentru promovare în meciul cu Rapid

Politehnica Timişoara o reîntâlneşte mâine pe Rapid Bucureşti pe teren propriu. De această dată jocul va conta pentru runda a III-a din faza playoff-ului Ligii 2 şi se va disputa pe arena “Dan Păltinişanu”, unde alb-violeţii au înregistrat succese pe linie în acest campionat. Oaspeţii de mâine au reuşit, în schimb, să se impună cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru victorie. Poli vrea să reintre în cărţi pentru promovare în meciul cu Rapid
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Luxoft

Munca într-o multinațională: patru avantaje de neratat, pentru care merită să te angajezi la Luxoft

Te întrebi dacă un job într-o companie multinațională este alegerea potrivită pentru tine? Atunci trebuie să știi că cei aflați în căutarea unei oportunități inedite de carieră o pot găsi chiar într-o astfel de organizație. De ce? Pentru că munca într-o companie multinațională îți oferă cel puțin patru avantaje majore, precum: Oportunități de dezvoltare profesională...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Munca într-o multinațională: patru avantaje de neratat, pentru care merită să te angajezi la Luxoft

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Poliția vrea să amendeze pietonii care utilizează telefonul mobil atunci când traversează strada. Ministerul de Interne a lansat în dezbatere publică un proiect care ar introduce această măsură. Este vorba despre utilizarea mobilului pentru a vorbi, a scrie mesaje, asculta muzică sau accesarea diverselor aplicații, inclusiv cele de ghidare. În ultimii ani, numărul accidentelor rutiere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pietonii care se uită în telefon când traversează vor fi amendați
  Ciprian Purea, un profesor în vârstă de 40 de ani din localitatea Oravița, județul Caraș Severin, are nevoie de ajutorul nostru. În anul 2010, fiind profesor de muzică la Liceul Teoretic General Dragalina, din localitatea Oravița, a simțit că apare o problemă la un ochi. Astfel că făcând mai multe controale și investigații, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un profesor din Oravița care suferă de scleroză multiplă are nevoie de sprijin financiar pentru a ajunge la tratament în Moscova
Viceprimarul Cosmin Tabără a verificat pe teren modul în care se îndeplinesc solicitările de revenire la normalitate pentru Casa Muhle. Aici, proprietarul a efectuat o serie de lucrări ilegale, dar a fost obligat să readucă imobilul la starea inițială. Constatările de pe teren: lucrările de reparare sunt întârziate, dar se efectuează. ”Săptămâna aceasta, împreună cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la repararea Casei Muhle. Viceprimarul Tabără e mulțumit de stadiul lucrărilor
Pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Timișoara au intervenit, ieri, pentru salvarea unei căprioare blocată în stufăriș, în localitatea Sânmartinul Sârbesc. Misiunea de salvare nu a fost tocmai ușoară pentru pompieri, având în vedere locul greu accesibil chiar și pentru echipajele de salvatori, dar și faptul că animalul speriat a devenit foarte agitat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Căprioară blocată în stufăriș, salvată de pompierii timișeni/FOTO
Constructorul care a câștigat licitația pentru cel mai important proiect investițional timișorean în domeniul educației primare se poate apuca de lucru. Municipalitatea a predat amplasamentul de la Școala Generală 25 pentru demararea proiectului de construire a noii săli de sport la Școala Generală nr. 25, un proiect finanțat din fonduri europene. Valoarea contractului este de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot începe lucrările la noua sală de sport a Școlii Generale 25 din Timișoara
Comisia UE a decis să nu reînnoiască contractele de vaccin COVID-19 anul viitor cu AstraZeneca și Johnson & Johnson (J&J), a raportat miercuri cotidianul italian La Stampa. „Comisia Europeană, în acord cu liderii multor state membre UE, a decis că nu va reînnoi actualele contractele cu unele companii care produc vaccinuri bazate pe vectori virali”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Decizia Comisiei Europene privind vaccinurile AstraZeneca și Johnson & Johnson
Universitatea Politehnica Timișoara, alături de ADR Vest și lideri mondiali din industrie, deschid drumul mobilizării energiilor pentru cercetarea aplicată în tehnologiile de vârf prin primul proces de co-design, unic în România, al unui centru de cercetare. Conferința de lansare și validare cu partenerii din industrie a conceptului preliminar al noului Centru de cercetare în ingineria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica Timișoara a lansat proiectul unui nou centru de cercetare aplicată în tehnologii de vârf, unic în România
Top