Cele mai frumoase costume populare, în paradă prin Piața Operei / FOTO

Culori vii, zâmbete și multă veselie – aceasta a fost atmosfera joi seară, în Piața Victoriei. Aici a avut loc mult așteptata paradă a costumelor populare de la Festivalul Inimilor. Evenimentul continuă până duminică, în Parcul Rozelor.

Timișoara este, în această perioadă, gazda unui dintre evenimentele cele mai așteptate ale anului. Este vorba despre Festivalul Inimilor, o sărbătoare a folclorului autentic, care aduce în fiecare vară în orașul de pe Bega sute de artiști, din mai multe colțuri ale lumii. Ediția cu numărul XXIX a festivalului se bucură de participarea unor ansambluri din Bulgaria, Georgia, Italia, Mexic, Serbia, Slovacia, Spania, Turcia, Ucraina și Ungaria. Parada costumelor populare a adus, și în acest an, multă culoare și veselie în Piața Victoriei. Frumoasele gătite în straie tradiționale au atras toate privirile trecătorilor sau ale timișorenilor care stăteau la terase.

Festivalul Inimilor este primul eveniment românesc înscris în calendarul CIOFF (Comitetului Internațional de Organizare a Festivalurilor Folclorice), aflat sub patronajul UNESCO. El continuă până duminică seară, pe scena Teatrului de Vară din Parcul Rozelor, după următorul program:

Vineri, 6 iulie
ora 19,30 – Parcul Rozelor
Spectacol susţinut de ansamblurile: „Ghiocelul” – Giroc, Grupo Folklórico „Villaviciosa Aires de Asturias” – Spania, Folklore Dance Ensemble „Detelini” – Bulgaria, „Doina Timișului” – Timișoara, „Aftud – Anatolian Folk Dance Group” – Turcia, Akud „Sonja Marinković” din Novi Sad – Serbia, „Timișul” – Timișoara

Sâmbătă, 7 iulie
ora 19,30 – Parcul Rozelor
Spectacol susţinut de ansamblurile: „Kud Majdanpek” din Majdanpek – Serbia, Ansamblurile reunite maghiare: „Szeged Tancegyuttes” din Szeged – Ungaria, „Eszterlanc” și „Szazszorszep” – Timișoara, „Csurdongolo”, „Szederinda” și „Rece-Fice” – Tormac, Associazione Culturale „Li Pistacoppi” – Folkloric Group „City of Macerata” – Italia, Folklore Ensemble Liptov – Slovacia, Grupo Folklórico „Villaviciosa Aires de Asturias” – Spania, „Aftud – Anatolian Folk Dance Group”- Turcia, „Cununa de pe Someș” – Bistrița, National folk ethnographic ensemble „Vesnyanka” – Ucraina, Folklore Dance Ensemble „Detelini” – Bulgaria, „Estampas de Mexico del TEC de Monterrey Campus” – Mexic, Akud „Sonja Marinković” Novi Sad – Serbia, Terjola Song and Dance State Ensemble „Imereti” – Georgia

Duminică, 8 iulie
ora 11,30 – Muzeul Satului Bănăţean
Spectacol – participă grupurile din străinătate
ora 19,30 – Parcul Rozelor
Spectacol cu formațiile participante și festivitatea de închidere a celei de-a XXIX-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor „Festivalul Inimilor”

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Handbalist de la Poli, remarcat la prima acţiune cu naţionala

Handbalistul SCM Politehnica Timișoara, Răzvan Trif, a fost declarat cel mai bun apărător la Trofeul Carpați, turneu de verificare încheiat aseară la Mioveni. Interul în vârstă de 25 de ani și-a făcut debutul la naționala de seniori cu ocazia acestei competiții, unde a fost folosit aproape exclusiv pe faza defensivă. Selecționerul a avut cuvinte de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbalist de la Poli, remarcat la prima acţiune cu naţionala
isho.ro

Social vezi arhiva Social

boboteaza

Botezul Domnului, sărbătoarea în care se împarte agheasma. Tradiții care aduc norocul de Bobotează

În suita celor 12 sărbători importante creștine se numără și Boboteaza (Botezul Domnului), ținută în fiecare an, în ziua a șasea a lunii ianuarie. Întrucât în această zi Iisus s-a prezentat pentru prima dată în lume, sărbătoarea se mai numește Epifanie. Boboteaza aduce cu ea multe obiceiuri. Boboteaza (Botezul Domnului) este sărbătorită de credincioşi, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Botezul Domnului, sărbătoarea în care se împarte agheasma. Tradiții care aduc norocul de Bobotează
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Firmele care urmează să se înmatriculeze vor aplica noile coduri CAEN

Firmele care vor solicita înmatricularea sau înregistrarea în Registrul Comerțului începând cu 1 ianuarie 2025, încadrarea activităților în noile clase CAEN. În cazul firmelor deja înregistrate, actualizarea obiectului de activitate, conform noilor clase CAEN Rev.3, se va realiza fie la inițiativa firmei de actualizare a obiectului de activitate, fie cu ocazia înregistrării unei/unor alte mențiuni în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele care urmează să se înmatriculeze vor aplica noile coduri CAEN

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Noua senzaţie a tenisului românesc, timişoreanca Anca Todoni, şi-a respectat statutul de favorită 12 a calificărilor de la Australian Open şi a depăşit primul tur. Românca nu a avut însă un meci uşor, după ce partida ei contra jucătoarei din Andorra, Victoria Jimenez Kasintseva (19 ani, 156 WTA), a fost amânată din cauza ploii. Anca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu emoţii, dar merge mai departe! Anca Todoni, în turul 2 al calificărilor la Australian Open
În suita celor 12 sărbători importante creștine se numără și Boboteaza (Botezul Domnului), ținută în fiecare an, în ziua a șasea a lunii ianuarie. Întrucât în această zi Iisus s-a prezentat pentru prima dată în lume, sărbătoarea se mai numește Epifanie. Boboteaza aduce cu ea multe obiceiuri. Boboteaza (Botezul Domnului) este sărbătorită de credincioşi, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Botezul Domnului, sărbătoarea în care se împarte agheasma. Tradiții care aduc norocul de Bobotează
Cinci jucători români de tenis, patru la feminin şi unul la masculin, vor evolua în calificările la simplu pentru tablourile principale ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, care va debuta pe 12 ianuarie, la Melbourne. Toți vor evolua în primul tur în noaptea de duminică spre luni în România, începând cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anca Todoni începe lupta pentru Melbourne. Patru românce în calificările primului Mare Şlem din 2025
Firmele care vor solicita înmatricularea sau înregistrarea în Registrul Comerțului începând cu 1 ianuarie 2025, încadrarea activităților în noile clase CAEN. În cazul firmelor deja înregistrate, actualizarea obiectului de activitate, conform noilor clase CAEN Rev.3, se va realiza fie la inițiativa firmei de actualizare a obiectului de activitate, fie cu ocazia înregistrării unei/unor alte mențiuni în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele care urmează să se înmatriculeze vor aplica noile coduri CAEN
Aquatim a recepționat de curând stația de tratare Hitiaș, care face parte din contractual de lucrări „Stația de tratare Buziaș”. Contractul, în valoare de 8.374.923,58 lei, fără TVA, pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apă Buziaș, a însemnat modernizarea Stației de Tratare Hitiaș (comuna Racovița), prin schimbarea instalațiilor hidromecanice din galeria filtrelor, montarea de electrovane,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a recepționat o nouă stație de tratare a apei, la Hitiaș
Top