A început demolarea pe Calea Martirilor. Baricada va fi pusă la pământ până sâmbătă / FOTO

Construcția metalică de pe Calea Martirilor va deveni amintire până la finele săptămânii. Joi dimineață, angajații Colterm au început demolarea ei bucată cu bucată. Traficul este restricționat și, deși operațiunea este anunțată de luni bune, acum au apărut și primele voci care o contestă.

Circulația în intersecția Calea Martirilor – str. Mareșal Constantin Prezan a fost închisă joi dimneață, când și-au făcut apariția mai mulți muncitori, dar și două macarale. S-a trecut la demontarea elementelor metalice, bucată cu bucată. Operațiunea este estimată să dureze cel târziu până sâmbătă, 8 septembrie, după cum au anunțat cei de la Colterm, care se ocupă de ea. În aceste condiții, până atunci, vor fi închise Calea Martirilor, de la intersecția cu strada Dumitru Jugănaru până la intersecția cu str. Constantin Prezan, respectiv str. Constantin Prezan, pe sensul de mers dinspre str. Drubeta spre Calea Buziașului. Circulația va fi deviată pe celălalt sens, în ambele direcții. De asemenea, până la finalizarea lucrărilor, va fi deviat și traseul liniei de autobuze Expres 3.

După demolarea acestei structuri se va trece și la finalizarea șantierului început de doi ani pe Calea Martirilor. Conform proiectului, pe tronsonul de la Mareșal Constantin Prezan până la ieșirea din oraș trebuie amenajate patru benzi de circulație, precum și piste pentru biciclete și trotuare noi. Sunt reamenajate, de asemenea, intersecțiile Calea Martirilor – str. Mureș și Calea Martirilor – str. Gavril Musicescu. SuperConstruct şi Electroechipament Industrial sunt firmele care fac lucrarea, pentru care vor primi 2,2 milioane de euro, banii provenind din bugetul local. Termenul oficial de finalizare a șantierului de pe Calea Martirilor era mai 2018. Acum, primarul Nicolae Robu spune că lucrarea va fi terminată, în mod sigur, până la sfârșitul lunii septembrie.

Revenind la demolarea din zona baricadei, deși operațiunea a fost anunțată încă din primăvară, abia acum au apărut primele voci care o contestă. Ele vin pe parte politică, din partea unui reprezentant al Pro România, partidul recent înființat de Victor Ponta. Alex Dascălu susține că „municipalitatea nu a înțeles că acest loc trebuie protejat la adevărata valoare istorică și emoțională, fiind poate unul dintrecele mai importante locuri ale Revoluției din 1989. Dacă în alte țări, autoritățile știu să-și valorifice locurile istorice, promovându-le cu succes, la noi autoritățile calcă în picioare unul dintre cele mai importante locuri din oraș, în care timișorenii au fost ciuruiți pentru libertate”. În zona în care se află această structură, în decembrie 1989, a fost ridicată, de timișorenii care locuiau acolo, baricada care a blocat traseul tancurilor de la unitatea militară din Giroc. Până acum, nimeni, nici măcar vreo asociație a revoluționarilor, nu s-a arătat revoltat de intențiile de demolare ale PMT.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Ovifiu a spus: (septembrie 6th, 2018 at 11:11 )

In sfarsit se darama uratenia aia infioratoare! De fiecare data cand trec pe sub ea ma gandesc ca pica pe mine. Sinistra treaba.

anteconbega a spus: (septembrie 6th, 2018 at 14:48 )

Glorie lui Lae Wet Nile!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

A fost finalizat și oficial proiectul de reabilitare a Căii Bogdăneștilor

Proiectul de reabilitare a liniilor de tramvai și a tramei stradale de pe Calea Bogdăneștilor a fost oficial finalizată. La sediul primăriei a avut loc conferința finală aferentă proiectului susținut cu fonduri europene. În total, proiectul „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseu 5, Calea Bogdăneștilor” a presupus transformarea totală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost finalizat și oficial proiectul de reabilitare a Căii Bogdăneștilor
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timișoara oprește Rapid în Sala din Giulești și merge în turneul F8 al Cupei

Zile bune pentru Leii din Banat! După victoria importantă de pe terenul Stelei, miercuri a urmat un succes care e chiar mai prețios, de această dată în manșa unică a turului secund al Cupei României. Bănățenii au revenit de la -9 pentru un ultim sfert superb care a pecetluit soarta partidei, 77-72 contra Rapidului. Cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara oprește Rapid în Sala din Giulești și merge în turneul F8 al Cupei
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Peste 200 de dorințe îndeplinite de „spiridușii” din clădirile de birouri din Iulius Town, prin campania „Bradul dorințelor”

Anul acesta, prin intermediul campaniei „Bradul Dorințelor”, angajații din clădirile de birouri United Business Center (UBC) din Iulius Town au îndeplinit peste 200 de dorințe ale copiilor din medii defavorizate din județele Timiș și Hunedoara. „Bradul dorințelor” este una dintre cele mai așteptate campanii de către comunitatea UBC din Iulius Town, iar în acest an,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de dorințe îndeplinite de „spiridușii” din clădirile de birouri din Iulius Town, prin campania „Bradul dorințelor”
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Mai multe proiecte din Timiș primesc fonduri pentru a încuraja deplasarea pe biciclete/FOTO

Un număr de 22 de proiecte care încurajează mersul pe bicicletă în întreaga regiune de Vest vor primi finanțare prin Fondul RO Bike Valley în anul 2025. 9 dintre ele sunt unități de învățământ și vor primi titlul de Școala Ro Bike. În urma apelului de proiecte organizat de Fundația Comunitară Timișoara au fost selectate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe proiecte din Timiș primesc fonduri pentru a încuraja deplasarea pe biciclete/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Duminică, 22 decembrie, de la ora 17.30 la Căminul Cultural din Şag va avea loc Concertul de colinde „Alaiul colindătorilor – Colindăm Domnului Bun”. Spectatolul este organizat de Primăria şi Consiliul Local Şag, respectiv Parohia Ortodoxă Română Şag. Magia colindelor de Crăciun va prinde viaţă duminică, 22 decembrie, de la ora 17,30, la Căminul Cultural...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Colindăm Domnului Bun”. Concert de colinde, duminică, la Şag
Universitatea de Vest Timișoara a semnat, miercuri, la Ministerul Educației, două contracte de finanțare aferente a două proiecte din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vizând modernizarea și dezvoltarea infrastructurii universitare de la UVT. În cazul primului proiect, „Modernizarea și eficientizarea energetică a căminelor studențești și a sălilor de sport ale Universității de Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara a semnat două contracte de finanțare din PNRR pentru modernizare, în valoare de peste o sută de milioane de lei
Proiectul de reabilitare a liniilor de tramvai și a tramei stradale de pe Calea Bogdăneștilor a fost oficial finalizată. La sediul primăriei a avut loc conferința finală aferentă proiectului susținut cu fonduri europene. În total, proiectul „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseu 5, Calea Bogdăneștilor” a presupus transformarea totală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost finalizat și oficial proiectul de reabilitare a Căii Bogdăneștilor
Sportiva timișoreană Narcisa Martin este, de astăzi, vicecampioana mondială la Culturism – Bikini Fitness Senioare (164 cm). Ea a obținut medalia de argint la Campionatul Mondial de Fitness IFBB – Japonia 2024. Narcisa face parte din Lotul Național al Federației Române de Culturism și Fitness și este, de anul acesta, și Maestru Emerit al Sportului....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Narcisa Marin, medalie de argint la Mondialul de Fitness IFBB – Japonia 2024
Anul acesta, prin intermediul campaniei „Bradul Dorințelor”, angajații din clădirile de birouri United Business Center (UBC) din Iulius Town au îndeplinit peste 200 de dorințe ale copiilor din medii defavorizate din județele Timiș și Hunedoara. „Bradul dorințelor” este una dintre cele mai așteptate campanii de către comunitatea UBC din Iulius Town, iar în acest an,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de dorințe îndeplinite de „spiridușii” din clădirile de birouri din Iulius Town, prin campania „Bradul dorințelor”
Lângă Podul Decebal, un loc fierbinte în Revoluția din 1989, au fost puse, miercuri, bazele Aleii Libertății. Un număr de 11 stejari au fost plantați de mai mulți revoluționari, plantarea de noi copaci va continua și în anii viitori. Primăria Timișoara a îmbrățișat o inițiativă pornită din partea revoluționarilor. Alături de ei s-a aflat Paula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 stejari au fost plantați de revoluționari în locul unde va fi Aleea Libertății/FOTO
Divizionara secundă CSC Dumbrăvița a ajuns la un acord de reziliere cu jucătorii Alexandru Martinov și Ouadie Salhi. Practic au fost vorba despre rezilieri de contracte făcute de săptămâni bune, dar anunțate abia astăzi. Sosit la echipă în vara lui 2021, Martinov, unul dintre cei mai vechi şi apreciaţi jucători ai echipei a bifat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primele despărțiri la Dumbrăvița
Universitatea Politehnica Timișoara a semnat, în 17 decembrie 2024, un nou contract de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), având ca obiectiv modernizarea și eficientizarea energetică a două cămine studențești din campusul universitar. Este vorba de căminele 4C și 7C cuprinzând după finalizarea lucrărilor 340 de locuri. Modernizarea celor două cămine este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bani pentru un campus verde și inteligent la UPT
Timișorenii care vor să își spună părerea despre calitatea vieții pot completa acum sondajul sociologic, „Barometrul Calitatea Vieții în Timișoara”, realizat de Primăria Municipiului Timișoara în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, o pot face online. Ancheta sociologică este concepută de Facultatea de Sociologie și Psihologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT și Primăria Timișoara au lansat sondajele pentru noua ediție a „Barometrului Calitatea Vieții în Timișoara”
Top