Târgul Roadele Toamnei de la Muzeul Satului Bănățean se amână

Timișorenii nu se vor „înfrupta” încă din Roadele Toamnei, deși un astfel de târg era programat să aibă loc la finalul acestei săptămâni. Reprezentanții CJ Timiș au hotărât să amâne acest eveniment până la mijlocul lunii octombrie.
roadele toamnei
La finele acestei săptămâni, la Muzeul Satului Bănățean ar fi trebuit să aibă loc târgul Roadele Toamnei. Cei de la CJ Timiș au decis să amâne însă evenimentul pentru intervalul 12-14 octombrie. „În fiecare an, Roadele Toamnei se făceau în a doua jumătate a lunii octombrie. Acum s-au devansat lucrurile, pe câmp produsele, în special legumele, fructele sunt mai puține, dar o să mai fie rădăcinoase, gutui, mere, varză, o să fie sfeclă roșie, care se mai găsesc pe câmp. Am vorbit cu agricultori și producători din Serbia, Ungaria, din alte zone. În fiecare an am avut un număr însemnat de producători. Anul acesta vor fi 40-50 de producători agricoli, cu legume, fructe, vin, tot atâția cu produse agroalimentare, produse de la țară, de casă, cârnați, pastramă, șuncă, slănină, brânză, mere”, a spus Nicolae Oprea, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ilie Bolojan vorbeşte de necesitatea unei alianţe PNL – USR. Ce vor spune liderii PNL Timiş?

Premierul Ilie Bolojan, totodată preşedinte PNL, a declarat, miercuri, într-un interviu la Digi FM, că este posibilă realizarea unei alianțe PNL-USR în perspectiva viitoarelor alegeri. El a afirmat că, în contextul actual, formarea unor blocuri politice mai mari este necesară pentru stabilitate. Afirmaţiile lui Bolojan ar putea produce probleme în PNL Timiş, organizaţie aflată sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan vorbeşte de necesitatea unei alianţe PNL – USR. Ce vor spune liderii PNL Timiş?
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Șoc în C7! Antrenorul Alex Pelici s-a despărțit de liderul seriei, Unirea Alba Iulia

Cea mai bună echipă din C7 a rămas fără antrenor… Vrând/nevrând este o veste bună și pentru Poli! Timișoreanul Alex Pelici nu va mai continua la Unirea Alba Iulia, echipă pe care a condus-o în mai multe mandate pe durata a mai bine de două decenii și pe care o lasă pe primul loc în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șoc în C7! Antrenorul Alex Pelici s-a despărțit de liderul seriei, Unirea Alba Iulia

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Bilanț pe plus la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în 2025

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a avut un nou an bun. 2025 a însemnat creșterea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara, numeroase programe finanțate din fonduri europene și destinate mediului de afaceri local, cursuri de pregătire pentru angajați, numeroase expoziții de specialitate, dar și implicarea în mai multe programe ale societății, mai ales în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bilanț pe plus la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în 2025

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Așa cum am anunțat deja, Primăria Timișoara depune pentru finanțare europeană un proiect în valoare de 7 milioane de euro pentru reabilitarea halei mari de tramvaie de pe Bulevardul Take Ionescu și transformarea acesteia într-un spațiu cultural, în cadrul Centrului Multiplexity. Proiectul respectiv ar fi trebuit să fie gata de ani de zile, fiind punctul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara cere șapte milioane de euro pentru ca centrul Multiplexity să devină în sfârșit realitate
Premierul Ilie Bolojan, totodată preşedinte PNL, a declarat, miercuri, într-un interviu la Digi FM, că este posibilă realizarea unei alianțe PNL-USR în perspectiva viitoarelor alegeri. El a afirmat că, în contextul actual, formarea unor blocuri politice mai mari este necesară pentru stabilitate. Afirmaţiile lui Bolojan ar putea produce probleme în PNL Timiş, organizaţie aflată sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan vorbeşte de necesitatea unei alianţe PNL – USR. Ce vor spune liderii PNL Timiş?
O nouă grădiniţă urmează să fie construită în localitatea Moşniţa Nouă, aceasta urmând să deservească 360 de copii. Investiţia totală în acest obiectiv este de aproximativ 3,5 milioane de euro, din care 2,5 milioane sunt bani nerambursabili. Primarul comunei Moşniţa Nouă, Gerald Simonis, a semnat, miercuri, 17 decemnbrie, împreună cu ADR Vest, contractul de finanțare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune, la final de an, pentru locuitorii comunei Moşniţa Nouă. S-a semnat contractul pentru ridicarea unei noi grădiniţe moderne
Situația descoperită la căminul de bătrâni de la Lenauheim a făcut Prefectura Timiș să ia măsuri în acest sector. Ce înseamnă aceasta? S-a constituit o comisie care va face verificări. Prin Ordin de Prefect, a fost constituită Comisia mixtă de verificare și control a centrelor rezidențiale destinate persoanelor vârstnice din județul Timiș. Din această comisie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problemele cu bătrânii de la Lenauheim au creat o nouă comisie, la Prefectură
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a avut un nou an bun. 2025 a însemnat creșterea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara, numeroase programe finanțate din fonduri europene și destinate mediului de afaceri local, cursuri de pregătire pentru angajați, numeroase expoziții de specialitate, dar și implicarea în mai multe programe ale societății, mai ales în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bilanț pe plus la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în 2025
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a publicat în consultare publică Ghidul solicitantului pentru Intervenția Regională – „Consolidarea cooperării pentru inovare cu parteneri interni sau externi – EIT Mobilitate urbană”, cu o alocare totală de 800.000 euro la nivel regional. Aceasta este etapa a doua dintr-un mecanism construit deja în Regiunea Vest, Acceleratorul inVest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 800.000 de euro, prin ADR Vest, pentru dezvoltarea mobilității urbane
Prin Pasajul Solventul vom circula cu automobilul peste o săptămână, dar aceasta doar în regim de șantier, a anunțat, de pe șantier, viceprimarul Ruben Lațcău. Aceasta va reduce mult din presiunea existentă de la pasajul Jiul, într-o perioadă a anului în care traficul rutier din oraș crește semnificativ. În aceste zile acolo se toarnă straturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai avem doar o săptămână până vom putea circula prin Pasajul Solventul/VIDEO
Începând de astăzi, Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș invită publicul la deschiderea expoziției „Când Lumea Se Frânge. Grafica Miturilor Ultimului Ceas / When the World Breaks. Drawings of Last-Hour Myths”. Expoziția va putea fi vizitată până pe 15 februarie 2026, iar accesul publicului la vernisaj este gratuit. Evenimentul expozițional, rodul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bandă desenată realizată de studenții de la Grafică, în expoziție la Muzeul Național de Artă Timișoara
Joi, 18 decembrie, Consiliul Local se întruneşte într-o şedinţă de plen extraordinară, unul dintre punctele care urmează să fie dezbătute fiind desfiinţarea Direcției Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar (PLMSTF). Şef al acestei direcţii este celebrul Culiţă Chiş, cel mai important director din primărie în timpul administraţiei Robu. Într-o scrisoare deschisă adresată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se desfiinţează oficial Direcţia PLMSTF din Primăria Timişoara. Celebrul Culiţă Chiş rămâne fără slujbă, dar promite că „se va întoarce într-o zi”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.