Nu plange, Darius! Mirul si flegma ale lui Sova sunt

Românii sunt poate singurul popor din lume care au un proverb de genul „Capul plecat sabia nu-l taie!”. E un proverb care s-a transformat în ani într-un modus vivendi în special în cazul dregătorilor. Prosternarea și umilința au avut mult mai mari posibilități de câștig decât sobrietatea, demnitatea. Cabotinii și țucălarii au avut șanse mai mari de parvenire decât oamenii serioși. Și acum, mai ales în politică, ascensiunea se face mai puțin prin calități profesionale, prin meritocrație, decât prin slugărirea șefilor.

Miercuri, onor senatorii au confirmat încă o dată cele de mai sus. Astfel, fostul ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, a dat dovadă de demnitate și le-a cerut colegilor să-i ridice imunitatea. Iar colegii săi s-au conformat, dându-l pe mâna procurorilor. În schimb, colegul său de PSD, Dan Șova, s-a prosternat, s-a umilit, a făcut cruci, s-a dat cu mir. Și a fost scăpat. Pe același model cu Varujan Vosganian. În cazul lui Șova, încă o dată, senatorii s-au substituit judecătorilor, hotârând cu de la sine putere cine poate fi arestat și cine nu. Or, acest lucru este exclusiv în sfera de competențe a judecătorilor.

Nici nu contează ce apare în dosarele celor doi. Poate unul e mai vinovat decât altul. Poate faptele pentru care este acuzat Darius Vâlcov sunt mai grave decâât cele în cazul lui Dan Șova. Însă nu-i treaba senatorilor, unii cu școala făcută la FF, să-și dea cu părerea despre un dosar sau altul. Fiindcă nu au studiile necesare și nici aplecarea. Avem Justiție în România, avem procurori și judecători. Ei trebuie să stabilească dacă cineva e vinovat sau nu, nu tinichigiul (altfel meserie lăudabilă) Ioan Iovescu. Mai mult, criteriile prin care se dau aceste dispense (citește imunitate) sunt absolut bizare. Adică unul se căciulește și scapă, iar altul e demn și e trântit.

Și nu e ceva nou. Întâmplarea de miercuri este parcă trasă la indigo după una din 12 februarie a.c. Și atunci în fața Senatului au compărut doi senatori, ambii membri PNL. Ion Ariton a cerut, precum Vâlcov, vot pentru ridicarea imunității, iar senatorii s-au conformat. În schimb, intrând în istoria penibilului, Varujan Vosganian a făcut un circ absolut grețos, s-a dat cu mir, a făcut mii de cruci, s-a umilit și ce n-a mai făcut. Iar senatorii au decis atunci, ca și în cazul lui Șova, că nu trebuie să fie deranjat de magistrați. O singură problemă mai este acum. Dacă, în fața senatorilor, prosternarea a avut câștig de cauză, nu știu dacă același lucru se va întâmpla și pe stradă, printre simplii oameni. Dincolo de faptele de care sunt acuzați, Vâlcov și Ariton vor putea merge cu capul sus. Și la alte alegeri, în funcție de ce sentințe vor primi, vor putea să ceară din nou votul oamenilor. În schimb, Vosganian și Șova, în loc de voturi, cred că merită cel mult niște flegme bine țintite.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

blue a spus: (martie 25th, 2015 at 15:34 )

Unde-i gunoiul de Grindeanu sa ne explice cum lupta el impotriva coruptiei?

muye psd a spus: (martie 25th, 2015 at 18:35 )

pe jegu asta de sova il vedea hrebe viitorul sef la psd. :)) te apuca greata ce-i in partidul ala.
bun, nici jegu de ponta nu face mai multe parale, sper sa-l tina in vitrina pana la alegeri.

antecombega a spus: (martie 26th, 2015 at 09:06 )

„Darius Vâlcov, a dat dovadă de demnitate și le-a cerut colegilor să-i ridice imunitatea. Iar colegii săi s-au conformat, dându-l pe mâna procurorilor. În schimb, colegul său de PSD, Dan Șova, s-a prosternat, s-a umilit, a făcut cruci, s-a dat cu mir. Și a fost scăpat.”
Demnitate cu kile de aur în seif, başca purcoiul de dolari şi lei în acelaşi adăpost prietenos al finului! Iar datul cu mir e un obicei de sorginte paleoliberală, iată, demn de urmat! Să observăm însă că talentatul Şova nu a fost nominalizat de PSD la Premiul Nobel pentru Şpagă, în timp Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România l-a propus intens pe Varujan Vosganiana în ianuarie 2014 ca şi candidat la Premiul Nobel pentru Literatură. Iar aici gaşca e notabil elitistă. Şova şi ai lui sunt ,totuşi, nişte găinari politici, fără veleităţi de moralitate pachistă…

gheo a spus: (martie 26th, 2015 at 15:57 )

Toate popoarele au un proiect echivalent cu acesta.

Leo a spus: (martie 26th, 2015 at 21:17 )

Toate aceste personaje sunt doar masura ticalosiei asa zisilor parlamentari, niste „hoti si niste fameni”, deseuri umane, care, intr-adevar, nu merita decat scuipati in gura. Intregul Parlament penal al Romaniei nu merita altceva. De altfel, acest Parlament ar trebui desfiintat, toate cele 600 de jeguri trimise dupa gratii si facute noi alegeri parlamentare. Politica romaneasca trebuie resetata, pentru ca asa nu mai merge.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece

Atât Ilie Bolojan, cât şi Dominic Fritz au afirmat, în ultimele ore, că PNL şi USR nu vor mai reveni la masa negocierilor, alături de PSD, în cazul în care moţiunea de cenzură depusă de noua alianţă PSD-AUR va trece prin parlament. De altfel, PNL şi USR au în acest sens rezoluţii votate de conducerile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Încă un eveniment internațional organizat sub cupola UPT! Dedicat de această dată monitorizării și evaluării sustenabilității urbane

Totul pentru un viitor mai curat. Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii şi Protecţia Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara a organizat marți, 28 aprilie 2026, în parteneriat cu Universitatea Debrecen din Ungaria workshop-ul internațional în format hibrid „Monitoring and Evaluating Urban Sustainability”, ca prim eveniment de acest tip în cadrul proiectului ENVIREG (ROHU00117) finanțat prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un eveniment internațional organizat sub cupola UPT! Dedicat de această dată monitorizării și evaluării sustenabilității urbane

Economic vezi arhiva Economic

Zona ultracentrală a Timișoarei rămâne cea mai scumpă din punct imobiliar

Timișoara deține primul loc al clasamentului în care interesul pentru locuințe a crescut cel mai mult în primul trimestru al acestui an. Cererea pentru locuințele vechi a crescut în patru dintre cele mai mari orașe din România pe parcursul trimestrului I față de finele anului trecut. Cel mai mare avans a putut fi observat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zona ultracentrală a Timișoarei rămâne cea mai scumpă din punct imobiliar

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișorenii sunt invitați să pedaleze din nou pe pista de pe malul Begăi până la Zrenjanin. În perioada 2–3 mai 2026, punctul temporar de trecere a frontierei de pe pista de biciclete va fi redeschis pentru cicliști și iubitorii de mișcare în aer liber. Programul de funcționare va fi între orele 08:00 și 20:00. Traversarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se deschide din nou punctul de trecere a frontierei de pe pista de biciclete aflată pe malul Begăi
Politehnica Timișoara începe mâine, vineri, 1 mai, returul play-off-ului Ligii 3, cu un joc pe terenul celor de la Sănătatea Cluj, a doua clasată în Seria 4. La fel ca alb-violeții, ardelenii sunt neînvinși pe teren propriu în campionatul în curs. Ultima înfrângere suferită de clujeni acasă a fost în grupele Cupei României, în 10...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica este în fața unui meci decisiv: dacă bate e ca și promovată, dacă pierde, lupta pentru accederea directă în Liga 2 se ascute
Totul pentru un viitor mai curat. Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii şi Protecţia Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara a organizat marți, 28 aprilie 2026, în parteneriat cu Universitatea Debrecen din Ungaria workshop-ul internațional în format hibrid „Monitoring and Evaluating Urban Sustainability”, ca prim eveniment de acest tip în cadrul proiectului ENVIREG (ROHU00117) finanțat prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un eveniment internațional organizat sub cupola UPT! Dedicat de această dată monitorizării și evaluării sustenabilității urbane
Caracter puternic și un bun profesionist, care a făcut din CSM Lugoj un nume de temut în țară și unul cunoscut în Europa. După 11 ani de colaborare, pornită din postura de antrenor secund în 2015 şi apoi ca principal din 2018, antrenorul Ugljesa Segrt încheie colaborarea cu prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj. Sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despărțire dureroasă la Lugoj! Antrenorul care a făcut o echipă europeană pe malul Timișului, pleacă de la club după mai bine de un deceniu
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane (o femeie și trei bărbați), cu vârste între 24 și 35 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu patru traficanți de droguri mai puțin. Aceștia au fost deja arestați preventiv
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 23 de ani, în prezent aflat în executarea pedepsei cu închisoarea într-o altă cauză, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. Din actele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lover-boy-ul de după gratii! Infractor versat și bătăuș, pușcăriașul nu va simți prea curând aerul libertății
Echipa de Liga 3, Poli Timișoara, va putea avea jucătorii și membrii echipei tehnice plătiți din banii bugetului județului. Aceasta după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat un amendament la reglementările ghidurilor pentru finanțările nerambursabile pentru cluburile sportive. Totuși, nu se va merge pe sume prea mari, pentru a se realiza un echilibru financiar la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractele fotbaliștilor și ale echipei tehnice de la Poli Timișoara vor putea fi plătite din bugetul Timișului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.