Aproape 700.000 de euro pentru un centru in care boschetarii din Timisoara sa se simta acasa / FOTO

Timișoara are, în premieră, un centru social de urgență pentru persoane fără adăpost. Acesta a fost ridicat, nu fără peripeții, pe strada Telegrafului, unde se află și cantina socială, și poate găzdui câteva zeci de oameni. Cei cu buletin de Timișoara ar putea locui aici până la doi ani, dacă respectă regulile casei.

centrul social

Noul centru social de urgență pentru persoane fără adăpost a costat peste trei milioane de lei, din care 2,4 milioane, bani proveniți din fonduri europene. Practic, în locul în care se află cantina socială a PMT au fost realizate mai multe lucrări de reamenajare și construcție, care au inclus ridicarea de la zero a unui corp de clădire, realizarea unei mansarde, recompartimentare, extinderea grupurilor sanitare și montarea unui lift, precum și dotarea centrului cu tot ce înseamnă mobilier și aparatură electrocasnică. Centrul este gata să primească, de săptămâna viitoare, primii rezidenți. Acesta va avea 50 de locuri, din care 35 în sistem rezidențial, alocate persoanelor cu buletin de Timișoara. Celelalte 15 locuri sunt în sistem de urgență, pentru persoanele cu buletine din alte județe. care pot sta aici timp de 14 zile lucrătoare. „Experții instituției vor lua legătura cu județele lor și vom încercă să-i întoarcem acasă. Cei din Timișoara au dreptul să stea aici până în 2 ani. Ne vom ocupa de reintegrarea lor, dar si de întoarcerea lor în familii, dacă este posibil. Vor pleca cu diplome în mână și cu locuri de muncă, pe cât posibil”, spune Rodica Cojan, directorul centrului.

„Timișoara nu-și propune să devină oras asistențial. Suntem oameni care înțelegem realitățile în care trăim, în toată complexitatea lor. Există un număr ridicat de persoane care nu au adăpost și au ajuns la marginea societății. Oferta de aici își propune tocmai salvarea lor și integrarea lor în societate. Cei din alte județe trebuie preluați de autoritățile din orașele de baștină. Altfel, ne-am trezi că Timișoara ar deveni un pol de atracție pentru oameni care nici nu-și propun să intre în rând cu lumea”, a declarat, la rândul lui, primarul Nicolae Robu. Conform datelor de care dispune Rodica Cojan, în Timișoara sunt în jur de 2.200 de persoane fără adăpost, adulți și copii.

Centrul de pe strada Telegrafului se adresează exclusiv persoanelor care au împlinit 18 ani. Orice rezident e liber să plece când dorește și se poate întoarce, dacă respectă regulile și, evident, dacă mai sunt locuri libere. „Niciunul dintre beneficiari nu dispare practic, avem ambulanța socială, avem lucrătorii sociali… Se va putea întoarce, dar în anumite condiții, respectând normele, respectând igiena și așa mai departe. Noi știm câte canale sunt, știm unde sunt ei, sunt toate monitorizate, știm cine locuiește în fiecare locșor… Noi lucrăm cu ei la propriu, îi cunoaștem(…) Nu se vor rezolva absolut toate problemele, dar mai sunt și alți ani, vor mai veni și alte proiecte, până vom reuși să stăpânim fenomenul”, mai spune Rodica Cojan.

Ridicarea noului centru s-a lovit, la un moment dat, de opoziția locuitorilor din zonă, care au dat în judecată primăria, dar au pierdut procesul. Centrul este modern și modern, are dormitoare cu paturi supraetajate, cabine de duș moderne, dar și bibliotecă sau zonă de recreere. Pe unul dintre pereții de la parter, o minte „luminată” a așezat o fotografie a primarului Nicolae Robu, care a rămas interzis o fracțiune de secundă când i-a fost atrasă atenția asupra acesteia. Edilul a dat jos imediat poza.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița are o deplasare lungă și un meci greu, la Suceava

Liga a II-a de fotbal se reia, după pauza internațională de aproape trei săptămâni. În etapa a 9-a, CSC Dumbrăvița are programată una dintre deplasările cele mai lungi ale sezonului, pe terenul nou-promovatei Cetatea Suceava. Meciul de pe stadionul „Areni” se va juca sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul de la Suceava cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița are o deplasare lungă și un meci greu, la Suceava
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.