Studentii din Politehnica vor fantana cu melodii pe Bega!

Proiectul fântânii arteziene cu jocuri de lumini și muzică are susținere la… societatea civilă din Politehnica Timișoara. Nu mai puțin de 15 organizații de studenți și tineri anunță că vor mai multe astfel de fântâni! Reacția vine la câteva zile după ce un ONG a cerut consultări publice pe marginea „kitschului” propus de primarul Nicolae Robu.

fantana

La începutul săptămânii, reprezentanții unui ONG au solicitat primăriei consultări publice cu timișorenii, privind utilitatea fântânii arteziene muzicale de pe Bega, investiția de două milioane de euro pe care și-o dorește atât de mult primarul Nicolae Robu. „Considerăm că un asemenea proiect este kitsch, de prost gust, și nu reprezintă imaginea oraşului Timişoara. Suma de două milioane de euro poate fi investită în evenimente culturale care pot contribui cu adevărat la imaginea oraşului şi care pot aduce Timişoarei titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021, Timişoara nu are nici o şansă în această competiţie europeană”, susțineau cei de la Institutul de Dezvoltare Locală, prin vocea președintelui Grațian Mihăilescu.

După numai două zile, încolonați frumos, reprezentanții mai multor organizații studențești sar în apărarea proiectului primarului Robu. „Am constatat faptul că un ONG numit «Asociația Institutul pentru Dezvoltare Locală» este prezentat drept «societatea civilă a Timișoarei» (…) Nu putem sta nepăsători când se vorbește în numele societății civile timișorene, iar organizațiile noastre sunt ignorate. Suntem 15 la număr și împreună reprezentăm și implementăm proiecte pentru zeci de mii de tineri”, transmit aceștia, prin intermediul unui comunicat. „Noi, zecile de mii de tineri, suntem deschiși la nou și chiar insistăm ca mai multe proiecte similare să fie realizate în orașul nostru (…) Considerăm că prin realizarea acestui proiect Timişoara va intra în rândul oraşelor fruntaşe din Europa, care au fântâni similare, precum Barcelona, Varşovia, Strasbourg (…) Cerem Primăriei Municipiului Timișoara să realizeze cât mai repede acest sistem de fântâni cu jocuri de apă și efecte multimedia, ținând astfel cont și de opinia tinerilor din oraș, ce reprezintă mai bine de 1/3 din populația totală a orașului”, mai spun semnatarii.

Scrisoarea de susținere este semnată de Organizația pentru Educația Nouă, Consiliul Județean al Elevilor Timiș, Liga Studenţilor din Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare, Asociaţia Regională de Dezbateri, Oratorie şi Retorică, Liga Studenților din Facultatea de Mecanică Timișoara, Institutul pentru Formarea Tinerilor, Liga Studenților Chimiști din Timișoara, Asociația Student Plus, Organizația Studenților Doctoranzi din Universitatea Politehnica Timișoara, Liga Studenților din Facultatea de Management în Producție și Transporturi, Organizaţia Studenţească „Traian Lalescu”, European Law Students’ Association Timișoara (ELSA Timișoara), Liga Studenților din Facultatea de Electrotehnică și Electroenergetică și Convenția Organizațiilor Studențești din Politehnică. Cele mai multe organizații provin din Politehnica, instituție cu o relație mai mult decât strânsă cu primarul Nicolae Robu. Acesta a fost prorector, rector de două ori și, în prezent, este președintele suspendat al Senatului UPT. Robu a spus, de mai multe ori, că este foarte apropiat de studenții săi.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Gore a spus: (iulie 24th, 2015 at 06:16 )

O tampenie astfel de fantana. Nici gratis nu trebuie montata.

Gore a spus: (iulie 24th, 2015 at 06:25 )

Robu se comporta de parca ar fi pe propia mosie.
Nu inteleg cum poate hotara el solutii pentru Piata Libertatii. Nu trebuie lasat sa ia decizii pentru oras. Are gusturi ciudate, indoielnice. Cred ca a luat-o prin cucuruz. Nu poate fi chiar incult.

Prazescu Zaibarel a spus: (iulie 24th, 2015 at 09:09 )

Toti astia care decat comenteaza impotriva domnului Robu ie decat frustrati care nu intelege spiritul noii Timisoare, pornita pe calea modernizarii in 2012.

Postasul a spus: (iulie 24th, 2015 at 13:45 )

Totul este adevarat, eu personal am fost repartizat sa merg cu adeziunea la toţi studenţii de la UPT din Mehedinti, aflati acum acasa, deoarece este vacanta. Alti colegi au fost in judetele Gorj, Dolj si Valcea, acolo unde se afla un alt numar important de studenti si fani ai domnului primar.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo

Super-campioana României la rugby SCM USV Timișoara deschide etapa a XI-a din Liga de Rugby. Alb-violeții se află pe locul secund și înfruntă liderul, Dinamo, la București, vineri, de la ora 17:00. Ambele echipe vin după meciuri jucate în deplasare cu Știința Baia Mare. SCM USV Timișoara a remizat în urmă o săptămână și jumătate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Super-campioana României la rugby SCM USV Timișoara deschide etapa a XI-a din Liga de Rugby. Alb-violeții se află pe locul secund și înfruntă liderul, Dinamo, la București, vineri, de la ora 17:00. Ambele echipe vin după meciuri jucate în deplasare cu Știința Baia Mare. SCM USV Timișoara a remizat în urmă o săptămână și jumătate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo
Preşedintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, şi primarul Orașului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, au semnat acordul de parteneriat pentru cea mai importantă investiție de agrement și turism pregătită în județul Timiş. Este vorba de aquapark-ul care va fi ridicat în cel mai vestic oraş al României. Investiția urmează să primească finanțare prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas important privind construirea unui aquapark la Sânnicolau Mare. A fost semnat parteneriatul cu CJ Timiş
În weekend, de Sfânta Maria, se anunţă mare sărbătoare la Şag, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Printre manifestările care vor avea loc se numără şi un turneu de fotbal dedicat exclusiv iubitorilor de fotbal din Şag. Acesta se va desfăşura, începând cu ora 9.00, la Arena Şag....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turneu de fotbal la Şag, duminică, de Zilele Comunei
Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina
Trecerea de la viața de licean la rigorile lumii medicale devine mai ușoară pentru tinerii din vestul țării. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), prin intermediul societății studențești EMSA, a dat startul celei de-a doua ediții a proiectului „How to Med School”, un program dedicat elevilor care visează la o carieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tabără de vară pentru viitorii studenți UMF
Municipalitatea timișoreană a reușit finalizarea proiectelor propuse de elevii liceelor timișorene în cadrul propriei viziuni a bugetarii participative, care anul trecut a vizat doar această categorie socială. La Liceul Waldorf, trei dintre cele patru propuneri ale elevilor au fost deja transformate în realitate. Noile dotări includ echipamente pentru activitățile extracurriculare, inclusiv pentru trupa de dans...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Versiunea cu totul unică a bugetării participative a Primăriei Timișoara are primele rezultate
„Ultimul ingredient” / „The Last Ingredient”, filmul realizat de Visit Timiș, a câștigat categoria Young Chef Ambassadors în cadrul competiției internaționale Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. Filmul se numără astfel printre cele 14 producții câștigătoare ale ediției din acest an. Începând de acum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ultimul ingredient” a câştiga categoria Young Chef Ambassadors la Food Film Menu 2026. Publicul poate vota acum filmul Banatului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.