De la revenirea în Liga I, în 2002, Poli Timişoara, cu excepţia sezonului trecut, a fost mereu pe primul loc în ierarhia celor mai urmărite echipe de pe teren propriu. Bănăţenii ar putea ieşi învingători la acest capitol şi anul acesta, chiar dacă în tur clasamentul a fost dominat autoritar de Universitatea Craiova.
Primul pas a fost făcut în partida dintre Poli şi Universitatea Craiova, când pe stadionul „Dan Păltinişanu” au venit 24.000 de spectatori. A urmat derby-ul cu Steaua Bucureşti, care a adus pe stadionul din Timişoara peste 30.000 de oameni record absolut pentru ultimii ani în Liga I. Chiar dacă infatuarea jucătorilor şi conducătorilor de la Steaua i-a determinat pe aceştia să afirme că numărul mare de spectatori din jocul de sâmbătă s-a datorat prezenţei echipei din Bucureşti, adevăratul motiv pentru care cei peste 30.000 de spectatori au luat cu asalt arena bănăţeană este unul singur. Poli Timişoara! Cu excepţia a aproximativ 200 de spectatori care au format galeria Stelei, ceilalţi au venit să o vadă pe Poli într-un joc foarte important pentru câştigarea titlului de campioană. De către Poli Timişoara, evident, Steaua fiind scoasă din această cursă, turma oierului din Pipera luptându-se în cel mai fericit caz pentru unul dintre locurile 4 sau 5.
În clasamentul numărului de spectatori de pe teren propriu conduce, încă, Universitatea Craiova, cu 14.864 de urmăritori, în timp ce Poli se laudă cu o medie de 11.455 de privitori. Până acum, Universitatea Craiova a fost urmărită de 162.000 de spectatori la jocurile de pe teren propriu iar Poli, de 129.000 de spectatori. Parcursul foarte slab al Universităţii Craiova, coroborat cu scandalurile dintre Mititelu şi Victor Piţurcă, i-a îndepărtat pe suporterii olteni de arena „Ion Oblemenco”, în timp ce fanii timişoreni au toate motivele din lume să umple stadionul la fiecare joc din cele şase rămase pe teren propriu. Conducerea clubului timişorean se aşteaptă ca timişorenii să fie prezenţi în număr mare şi la jocul de miercuri, când Poli evoluează, de la ora 16, cu Astra Ploieşti.
Comentarii prin facebook