Clubul Poli le-a pregătit o surpriză suporterilor ce vor fi prezenţi sâmbătă pe arena „Dan Păltinişanu”. La două tichete cumpărate, fanii vor primi cadou o sticlă de vin. Meciul cu FCM Târgu Mureş este promovat printr-un clip care îl are în rolul principal pe Dan Alexa.
Poli joacă sâmbătă pe teren propriu cu FCM Târgu Mureş, în cadrul etapei a XXVIII-a a Ligii I. Pentru a atrage publicul la stadion, dar şi pentru a-i recompensa pe fanii ce vin să susţină echipa, clubul va oferi fiecărui cumpărător care va achiziţiona două bilete o sticlă de vin de la „Cramele Recaş”. Tichetele vor fi puse în vânzare începând de joi, la aceleaşi preţuri (8 lei la peluza nord, 10 lei la peluza sud, 15 lei la tribunele I şi II, 25 de lei la tribuna 0 şi 200 lei loc la lojă) şi în locurile deja obişnuite: la casieriile stadionului, la magazinul Lotto din incinta complexul Iulius Mall, la chioşcul situat lângă scările rulante de la mall, la punctele situate în centrul oraşului şi lângă magazinul Bega. Oficialii clubului au făcut şi un apel la suporteri, care sun rugaţi să-şi procure bilete din timp, pentru a beneficia de sticla de vin. „Cei care doresc să achiziţioneze tichete însoţite de cadou de la casieriile stadionului sunt rugaţi să se prezinte la locurile respective până sâmbătă, 23 aprilie, ora 12. Intrarea pe stadion cu băuturi alcoolice este strict interzisă, astfel că fanii noştri sunt rugaţi să cumpere bilete din timp!”, se arată pe site-ul Politehnicii. Şi tot pentru a atrage publicul pe arena „Dan Păltinişanu”, clubul continuă seria spoturilor de promovare a meciurilor de acasă. Pentru duelul de sâmbătă, de la ora 17, protagonistul clipului este căpitanul lui Poli, Dan Alexa.
Comentarii prin facebook