A aparut Eva! A pus-o la locul ei chiar sculptorul Virgil Scripcariu

Încă una din cele șapte statui care vor fi amplasate, până la finalul reabilitării, în zona Cetate a ajuns la locul ei. „Eva” a fost așezată pe soclu chiar de sculptorul Virgil Scripcariu, care, duminică, făcea ultimele retușuri. Cele șapte lucrări, care au iscat deja o mulțime de controverse, au costat în jur de 146.000 de euro.

statuie eva2

După „Supermam”, „Coajă de om” și „Marea piramidă”, care au fost deja puse la locul lor pe străzile din Cetate săptămâna trecută, acum a venit rândul „Evei”. Statuia a fost așezată, duminică, la intersecția străzilor Vasile Alecsandri – Eugeniu de Savoya, iar cel care a avut grijă ca totul să decurgă fără probleme a fost chiar sculptorul Virgil Scripcariu. Cele șapte statui au stârnit deja interminabile discuții în spațiul virtual, cele mai multe voci declarându-se nemulțumite de alegerea acestui gen de statui, în detrimentul așa-numitelor statui sociale. „Aceste statui sunt opere de artă. În cadrul proiectului s-ar fi putut opta pentru statui din categoria mobilier stradal, statui sociale cum se mai numesc ele, care nu reprezintă opere cu valoare artistică, sau pentru statui opere de artă. Opțiunea proiectanților noștri a fost ca pe străzile din centrul istoric al Timișoarei să fie opere de artă recunoscute ca atare de critici, opere care să aibă deja o validare de valoare și prin numele artiștilor și prin ceea ce ele însele ca și creații reprezintă (…) Aici vorbim despre un muzeu în aer liber. Prin urmare, trebuie să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, să-i lăsăm pe specialiști să se pronunțe”, a explicat, din nou, primarul Nicolae Robu. Cele șapte statui au fost alese, conform primarului Nicola Robu, de colectivul de proiectanți, condus de arhitectul Șerban Sturdza. Este vorba despre „Marea piramidă“, „Coajă de om” și „Totem”, realizate din bronz de sculptorul Mircea Roman, „Supermam“ și „Eva”, tot din bronz și semnate de Virgil Scripcariu, „Ansamblu de coloane”, din bronz şi tehnică mixtă, de Ion Nicodim, și „De-a telefonul”, din bronz patinat, de Bogdan Raţă. Ele au costat în jur de 146.000 de euro.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (decembrie 6th, 2015 at 21:08 )

BEY! ASTA NU ESTE STATUIA EVEI!ADAM ȘI EVA A FOST CREATĂ DE DUMNEZEU-IISUS-SATANA!PENTRU A DA NAȘTERE PĂCATULUI ȘI OMENIREA LUA NAȘTERE ÎN STUPIDITATE MINCIUNĂ ȘI FĂRĂ SPIRIT DE VIAȚĂ DUMNEZEU-IISUS-SATANA EXPERIMENTUL CU SPIRITUL CELOR CARE PRIN FRAIEREALÂ IEFTINĂ ÎN SPIRITUL LOR AU INTRODUS MINCIUNĂ ȘI UN SPIRIT BIOLOGIC UMAN CARE UCIDE!!ADAM ȘI EVA AU FOST DOAR UN SUBIECT DE FRAIEREALÂ IEFTINĂ!DUMNEZEU-IISUS-SATANA ȘTIAU ASTA CHIAR BIBLIA DESCRIE ASTA ȘI DUMNEZEU IISUS-SATAN ZICE CLAR CĂ A FĂCUT ÎN AȘA FEL ÎNCÎT SĂ POATĂ SĂ ÎȘI CONTINUE CREAȚIA CHINUITĂ SPRE O PROSTEALÂ PE FAȚĂ! EVA NU A FOST ISPITITÂ DE SATAN CI DE DUMNEZEU-SATANA PENTRU CARE ÎNCEPUTUL TREBUIA SĂ EXISTE CA ȘI OMENIREA SĂ IA FIINȚĂ ȘI JOACA DE A SPIRITUL PUTERI SĂ IA NAȘTERE ȘI OAMENII SĂ FIE SUPUȘI CU SAU VOIA LOR LA EVENIMENTELE CARE VOR URMA FĂRĂ VIAȚĂ! SPIRITUL VIEȚI NU APARȚINE LUI DUMNEZEU-IISUS-SATAN-DE ACEEA TOTUL ESTE MORT ÎNAINTE DE A EXISTA! ȘI DACĂ VREȚI SIMPLU VIAȚA ÎNSEAMNĂ SĂ EXIȘTI O ETERNITATE FĂRĂ MOARTE SĂ TRĂIEȘTI O ETERNITATE UNDE MOARTEA NU EXISTĂ!MĂ BUCUR CĂ DUMNEZEU-IISUS-SATANA CARE MĂ CUNOSC NU MĂ POT ABURI CU POVESTEA LOR SPIRITUALĂ ORICÎND PUTÎND FI CONTESTATÂ ȘI COMPROMISĂ!MIE DUMNEZEU IISUS-SATAN AȘA MI -A ZIS!EXISTĂ UN SINGUR PĂCAT ȘI ĂSTA ESTE SĂ FI PROST!PROSTIA UCIDE -SPIRITUL ADEVĂRULUI ȘI VIEȚI NICIODATĂ ȘI ĂSTA EU INO SÎNT!HAI PA!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

antirob a spus: (decembrie 7th, 2015 at 01:51 )

e chiar mai urata decat proiectul acese cmpdm….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”

Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste trei zile intră în funcțiune noua modalitate de realizare administrativă a serviciului de furnizare a energiei termice în Timișoara, cu producția la Colterm și furnizarea la TermSet. Din 15 octombrie, activitățile de producție și cele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice vor funcționa separat. Colterm va asigura producția energiei termice la CET...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TermSet preia transportul și furnizarea energiei termice în Timișoara peste trei zile. Nu sunt schimbări sensibile pentru abonați
Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.