Chestia cu „poruncile” lui Ioan Cojocari, secretarul Primăriei Timișoara, s-a vrut o glumă savuroasă, însă cei care au râs cu poftă știu foarte bine că toate cele cinci sfaturi date de cel mai longeviv demnitar/înalt funcționar public postdecembrist sunt jumătate din decalogul după care acesta și-a rânduit viața și profesia de jurist. 1 – să nu gândești, 2 – dacă gândești, să nu vorbești, 3 – dacă vorbești, să nu scrii, 4 – dacă scrii, să nu semnezi și 5 – dacă semnezi, să nu te miri”, a spus Cojocari, în timpul ultimei ședințe de consiliu local, în care legislativul timișorean a decis angajarea unui avocat extern pentru procesul cu Curtea de Conturi. Da, acea instituție a statului care a blocat de mai multe luni finanțarea cluburilor sportive de pe Bega. Subiectul este binecunoscut și nu ar indigna prin deznodământ, ci mai ales prin lipsa crasă de coerență și aplicare uniformă a legii și în alte unități ale administrației publice locale, acolo unde echipe de fotbal, handbal sau baschet sunt finanțate fără aceleași strâmbe din partea Camerei de Conturi. Dar să revin la nea Johnny Cojocari, cu „poruncile” sale.
Se știe că Ioan Cojocari a rezistat atâta vreme fără deranj de la DNA sau alte forme de parchete tocmai pentru că a știut când trebuie să nu se bage. Dacă mulți îl asociau pe Ioan Cojocari cu tot felul de mafii și sisteme dubioase din mai multe mandate în Primăria Timișoara, atunci la fel de mulți sunt aceia care nu se miră că omul a căzut înainte de pensie cam de-a moaca în plasa DNA, tocmai pe o abureală de speță, cea cu finanțarea lui Poli din vremea lui Iancu. Nimic altceva. Dar ce ne facem dacă sfaturile secretarului Cojocari vor fi ascultate de juriștii primăriei? Stați așa, o parte chiar i-au urmat exemplul până să le recomande public așa ceva, fie și sub formă de glumă. Nu demult, juriștii nu numai că nu au găsit o soluție pentru finanțarea sportului, dar au refuzat să dea scris vreun fel de sfat către executivul primăriei. Era ca și cum primarul Robu ar fi întrebat un cioban de la Sibiu cât mai face anul ăsta un server de DHCP prin Ardeal. Căci juristul în Primăria Timișoara n-are treabă cu consilierea juridică, ci cu alte proiecte de tip Solitaire, Pixwords ș.a.m.d.
De acum înainte va fi și mai bine. Căci mentorul a dat cele cinci „porunci”. Să nu gândești, să nu vorbești, să nu scrii, să nu semnezi și, în fine, poanta, să nu te miri. Ba, uite, eu mă mir, dom’le Cojocari. Chiar mă mir pentru ce ar mai veni funcționarii publici la lucru, dacă îi sfătuiți să nu gândească, să nu vorbească, să nu scrie și să nu semneze. Cafea n-au acasă? Pentru ce să mai vină la serviciu? Pentru salariu? Nu e nevoie. Pentru atâta nu trebuie să se deranjeze, de vreme ce leafa intră pe card. Poanta cu îndemnarea la tras chiulul pe bani publici nu face decât să confirme nevoia primăriei de un serviciu juridic extern și bănuiala că statul pierde procesele tocmai pentru că astfel de pilde rezistă la două decenii și jumătate după revoluție.
Comentarii prin facebook