Ziua Armatei României va fi marcată, și în acest an, la Iulius Mall Timișoara. Evenimentul, programat sâmbătă, 22 octombrie, va debuta cu o aterizare mai puțin obișnuită.
Reprezentanţii Brigăzii 18 Infanterie „Banat” celebrează Ziua Armatei în parcarea de la mall. Festivitatea începe cu un elicopter IAR 330, din dotarea forțelor armate, care va ateriza lângă centrul comercial, sâmbătă, 22 octombrie, la ora 10. În parcare va putea fi vizitată, de asemenea, o expoziție de tehnică de luptă. Militarii le vor prezenta tuturor celor interesați echipamentele de transmisiuni folosite de Armata Română, de-a lungul timpului, în teatrele de operațiuni, precum și armamentul individual standard aflat în dotarea Forțelor Armate Române. Pentru copii vor fi caricaturi la minut, dar și picturi pe față, iar cei care doresc o carieră militară vor putea afla mai multe amănunte de la punctul de informare-documentare, unde va fi prezentată oferta educațională a Ministerului Apărării Naționale. Din programul zilei nu vor lipsi concertele de fanfară și defilarea detașamentelor de militari.
Comentarii prin facebook