Stadionul Municipal din Sibiu va găzdui sâmbătă, 19 noiembrie, etapa a III-a a Campionatului Regional de Mini Rugby Transilvania. Meciurile vor incepe la orele 12 la categoriile de vârstă U10 și U12. Sunt 10 echipe participante, în jur de 160 de copii urmând să joace minirugby. Competiția este dotată cu „Trofeul Șoimii”.
La U10 vor participa echipele Warriors Timișoara. ACS „Florin Popovici” Baia Mare, CSM Câmpia Turzii, CSM Sibiu, CSS Viitorul Cluj-Napoca și CS Șoimii Câmpia Turzii, iar la U12 vor participa Warriors Timișoara, CSM Câmpia Turzii, RC Arieșul Mihai Viteazul și CSS Șoimii Sibiu. În afara competiției se vor desfășura meciuri de U8 și U14. Ultimul turneu al acestui tur de campionat va avea pe 3 decembrie, la Cluj Napoca, meciurile urmând să aibă loc pe terenul sintetic din parcul sportiv „Dr. I. Hațieganu”. Primele două etape s-au disputat la Timișoara și Baia Mare, iar la ambele categorii de vârstă s-a impus de fiecare dată Warriors Timișoara. „Mergem cu încredere la Sibiu și vrem să profităm de această ocazie de a juca rugby cu alte cluburi din țară. Va prima pentru noi nu neapărat rezultatul, ci jocul pe care îl vom avea, pentru că vrem să creștem de la turneu la turneu”, spune Codruț Nicorici, presedintele-antrenor al clubului bănățean.
Comentarii prin facebook