Robu, resemnat in lupta cu intunericul: Nu avem alternativa la bezna de pe strazile Timisoarei

Aproape seară de seară, bezna se instalează în câte un cartier din Timișoara. E întuneric, de luni bune, și pe malul Begăi, iar veștile venite dinspre primărie sunt cât se poate de proaste. Practic, conform lui Nicolae Robu, nu prea există vreo soluție. De vină sunt monopolul și lipsa de interes, dar și felul în care sunt întocmite contractele.

bezna2

Beznă cât cuprinde pe străzile Timișoarei, aproape seară de seară. Degeaba veți face reclamație, pentru că situația are șanse minime să se schimbe. O recunoaște chiar primarul Nicolae Robu, e adevărat cam cu jumătate de gură. Supărările edilului sunt multiple. „Vreau să-mi exprim nemulțumirea vizavi de modul în care operatorii care asigură iluminatul în oraș își fac datoria. Este absolut scandalos ca eu să sesizez că monumentul din Piața Unirii nu este iluminat, că monumentul din Piața Libertății nu este iluminat, că pe strada Ungureanu nu merge decât un corp de iluminat și așa mai departe. Mă aștept să văd de la aceste firme timișorene seriozitate, că își trimit oamenii pe teren și că sesizează ei că nu merge. Nu să fie mereu nevoie ca primarul să observe, pentru că nu știu de ce, dar altă lume nu observă. Eu fac sesizările personal. Și pe malurile Begăi e la fel. E adevărat că ne confruntăm și cu acest fenomen negativ, vandalismul, însă în cele mai multe cazuri nu avem beznă din cauza vandalismului”, a declarat Robu. Timișoara este împărțită, în ceea ce privește, iluminatul stradal între AEM și Elba. Cele două firme au sponsorizat, printre altele, și iluminatul artistic al unor clădiri reprezentantive din oraș.

În ceea ce privește contractul pentru furnizarea energiei electrice pe stradă, acesta este semnat cu Enel și este valabil până în 2017. O eventuală reziliere a fost discutată în urmă cu doi ani, dar ea n-a fost pusă în practică. Și, la cum spune Robu că stau lucrurile, nici nu va putea fi vorba de așa ceva prea curând. „Nu avem ce să facem (…) Nu e simplu să reziliem contractul, în administrație nu e așa de simplu ca în domeniul privat, sunt reguli mult mai stricte. Poți să-ți exprimi nemulțumirea, dar dacă partea cealaltă nu reacționează pozitiv, lucrurile nu se îmbunătățesc. Trebuie să respecți anumite proceduri, să respecți contractele care uneori nu te protejează ca instituție publică. Ești obligat uneori să mergi pe contractele lor, pentru că au monopol. Ai alternativă la Enel? Nu ai în Timișoara. Furnizori de energie electrică există mai mulți, dar distribuție nu are decât Enel”, spune Nicolae Robu. În plus, dacă vedeți că iluminatul stradal funcționează în plină zi, trebuie să știți că e de bine! „Când vedem ziua lumină, se fac intevenții și ca să-și dea seama care corpuri nu merg, aprind luminile. Este intenționat, se fac verificări ale sistemului. Nu se fac aceste verificări noaptea, pentru că aceste firme nu-și plătesc oamenii cu regimul de plată de noapte”, a mai explicat primarul. În 2015, municipalitatea a plătit către Enel facturi în valoare de 7,5 milioane de lei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

4536456 a spus: (noiembrie 28th, 2016 at 15:34 )

avem alternativa. este demisia lui robu si pus in loc cineva care poate face treaba, nu acest papa-lapte autist

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric. Investiția municipalității va transforma unitatea de învățământ într-o școală verde inteligentă, cu spații moderne și adaptate nevoilor elevilor și profesorilor. Valoarea lucrărilor este estimată la 10,8 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează ambele corpuri de clădire ale școlii, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Sub panou cu un singur gând, victoria în etapa a doua

SCM Politehnica Timișoara înfruntă Corona Brașov, sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 18:00. Partida are loc la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă. Jocul contează pentru etapa a doua, iar ambele echipe vin după insuccese pe teren propriu în prima rundă. Echipa viola a cedat în fața celei din Tg. Mureș (72-78), în vreme ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sub panou cu un singur gând, victoria în etapa a doua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Avrea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 52 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestuia, suspectul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avrea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș

Economic vezi arhiva Economic

Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare

Lotul 2 din proiectul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, cel dintre Lugoj și Timișoara est, este de departe cel mai înaintat ca și procent de realizare. Acesta a depășit 84%, în timp ce restul loturilor sunt mult rămase în urmă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a prezentat stadiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un weekend de neuitat alături de cei dragi înseamnă experiențe și momente de care să vă bucurați împreună. Cei mici pot porni într-o aventură printre dragoni gigant, pot păși în lumea poveștilor alături de „Scufița Roșie” și vor descoperi o expoziție fascinantă de fluturi și broaște. O aventură spectaculoasă îi așteaptă pe cei care ajung...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric. Investiția municipalității va transforma unitatea de învățământ într-o școală verde inteligentă, cu spații moderne și adaptate nevoilor elevilor și profesorilor. Valoarea lucrărilor este estimată la 10,8 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează ambele corpuri de clădire ale școlii, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 52 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestuia, suspectul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avrea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș
Bursa locurilor de muncă de la Timișoara a ajuns vineri într-o locație nouă, un probabil mai aproape de cei care caută o slujbă. Acțiunea a fost organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, dar de această dată la Complexul de Servicii Sociale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes pentru Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, organizată în Kuncz. Peste o sută de persoane au fost selectate pentru angajare
Universitatea Politehnica Timișoara își reafirmă rolul de pilon al inovării aplicate în cadrul Salonului Internațional „Traian Vuia” 2026, unde participă cu zece invenții orientate strategic către transferul tehnologic. Evenimentul readuce în prim-plan ideea că cercetarea academică își găsește adevărata valoare atunci când părăsește laboratoarele pentru a rezolva probleme reale ale societății și industriei. Proiectele propuse...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovare pentru lumea reală: Cele zece tehnologii cu care UPT cucerește Salonul „Traian Vuia”
Ulla Krauss-Nussbaumer, ambasadoarea Republicii Austria în România, a discutat la Universitatea de Vest studenți, elevi, cadre didactice universitare, diplomați și reprezentanți ai mediului cultural, într-o conversație autentică despre rolul diplomației în lumea contemporană. Ea a susținut conferința „Traumberuf Diplomatin / O carieră desăvârșită: profesia de diplomată”, acțiune organizată în  cadrul Zilelor Culturii Austriece la Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadoarea Austriei în România a discutat cu timișorenii în cadrul unei conferințe, la UVT
Lotul 2 din proiectul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, cel dintre Lugoj și Timișoara est, este de departe cel mai înaintat ca și procent de realizare. Acesta a depășit 84%, în timp ce restul loturilor sunt mult rămase în urmă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a prezentat stadiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare
O serie de necesități de finanțare urgente, apărute ca urmare a încheierii PNRR și a ajungerii unor proiecte la termenul limită, vor trebui acoperite de Consiliul Județean Timiș în perioada viitoare. Iar acestea vor fi finanțate din creditul pe care administrația județeană o are la dispoziție în urma unui contract cu o bancă, astfel vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Judeţean Timiș realocă banii din creditul pe care îl are în derulare
Municipalitatea timișoreană urmează celor de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri și demarează anchete în traficul rutier, dar și în circulația pietonală și velo. De asemenea, se vor face cercetări despre utilizarea transportului public din oraș și din zona metropolitană. Cercetarea se face pentru actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), instrumentul de bază...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să afle cum circulă cetățenii din oraș și din zona metropolitană
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.