De la Ciuhandu la Ostaficiuc. Politicieni si VIP-uri din Timisoara care ar beneficia de ordonante

Nu mai e un secret pentru multă lume că sub umbrela oarecum umanitară a decongestionării puşcăriilor prin ordonanţele graţierii şi modificării Codului Penal, alianţa PSD-ALDE are de gând să-şi scape de rigorile legii propriii lideri sau membri marcanţi. Fiindcă în România se poate ca o bandă ajunsă vremelnic la putere să facă legi sau ordonanţe în favoarea membrilor respectivei clici. Şi, culmea ipocriziei, dăm pe deasupra cu o poleială umanitară. Dovadă şi faptul că, deşi se vorbeşte despre amenzile CEDO pentru condiţiile din puşcării, cele două ordonanţe vizează şi condamnările cu suspendare. Peste 100.000 de români au ieşit în stradă să protesteze, iar cel mai penibil ministru de Justiţie din întreaga istorie a României a organizat o aşa-zisă dezbatere publică, unde au fost prezenţi, printre alţii, tot felul de condamnaţi pentru fapte de corupţie.

Dovadă concretă că există dedicaţii clare cu cele două ordonanţe o reprezintă şi listele cu oameni care ar beneficia de pe urma lor. Să amintesc aici că una din modificările Codului Penal se referă la dezincriminarea abuzului în serviciu. În România Liberă, jurnalista Ondine Gherguţ prezintă, cu argumentele de rigoare, o listă cu politicienii sau afaceriştii care ar beneficia de cele două acte normative. Avem de-a face cu nume extrem de cunoscute din PSD şi ALDE, dar şi din anturajul celor două formaţiuni. Printre acestea: Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu, Ion Iliescu, Victor Ponta, Adrian Năstase, Dan Voiculescu, Dan Şova, Sebastian Ghiţă, Ilie Sârbu, Viorel Hrebenciuc, Mădălin Voicu, Olguţa Vasilescu, Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Adrian Duicu şi mulţi, mulţi alţii.

Şi la Timişoara mulţi politicieni, dar şi oameni din administraţie aşteaptă cu sufletul la gură ca cele două ordonanţe să fie aprobate. Trecând la nume, l-am avea în primul rând pe fostul şef al CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, autoproclamat „Brandul”, condamnat definitiv sau în primă instanţă în dosarele Ornella Design, respectiv Poli. În acest ultim dosar au mai primit condamnări cu execuţie sau suspendare Gheorghe Chivorchian, precum şi foştii directori din CJ Timiş, Mircea Mihuţ, Răzvan Hrenoschi şi alţii. Dacă ordonanţele ar fi aprobate, ar deschide sticlele de şampanie şi succesorul lui Ostaficiuc de la CJ, fostul preşedinte al PSD Timiş Titu Bojin, actualmente consilier judeţean UNPR, trimis în judecată/cercetat în două dosare de abuz în serviciu.

Trecem la primărie şi tot într-un dosar de abuz în serviciu privind finanţarea lui Poli îi avem pe fostul primar Gheorghe Ciuhandu, fostul viceprimar, actual consilier local Adrian Orza, fostul secretar Ioan Cojocari, dar şi foştii directori Nicuşor Miuţ, Martin Staia, Smaranda Haracicu şi alţii. Ar mai fi apoi Dosarul Heaven, unde au fost date sentinţe definitive, principal potenţial beneficiar fiind Nicuşor Miuţ, fost şef al Direcţiei Patrimoniu. În Dosarul Aeroportul ar scăpa deputatul PMP Cornel Sămărtinean, secretarul executiv al PNL Timiş, Alin Popoviciu, consilierul judeţean PNL Lucian Blaga şi, din nou, Ostaficiuc. Din zona PSD l-am putea aminti ca potenţial beneficiar al ordonanţelor pe afaceristul Niculae Miron, un bun amic chiar al premierului Sorin Grindeanu. De remarcat că la Timişoara nu PSD-iştii sunt printre potenţialii benificiari ai ordonanţelor, ci liberali sau foşti liberali. De asemenea, văzând aceste nume, poţi realiza de ce unii timişoreni care aveau cândva mult spirit civic condamnă acum manifestările de stradă. Pe modelul Antena3 şi RTV, ai căror patroni ar fi printre principalii beneficiari.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Bobby a spus: (ianuarie 31st, 2017 at 01:08 )

De-aia și le-au și ticluit atât de meșteșugit: să scape toată borfășimea cu dosare, inclusiv cei locali, din care văd numai nume „ilustre”, unul și unul. Pe principiul „urma scapă turma”, Dragnea (el primul fiind, de fapt, beneficiar al legilor ticluite de porcimea politică) vrea să-i albească pe toți, pentru ca toată adunătura din această hazna politică numită Parlamentul României, consilii locale, primării și alte „organe” să fie liberă să fure mai departe netulburată, să scape de dosare și să se poată îmbogăți și ghiftui fără să-i mai poată opri decât bunul Dumnezeu. De-aia și tot încearcă să schimbe direcția de evoluție a României cârmind-o spre Moscova pentru că Putin, un dictator și stăpân absolut al unei cleptocrații monstruoase le-ar daie voie să fure cât vor (cu condiția să-i facă și lui parte). Dacă aceste planuri odioase vor reuși (ferească-ne Dumnezeu!), România-și poate lua adio de la orice viitor. Va deveni un stat eșuat, cam la nivelul Teleormanului sau Burkinei Faso, condus ca în Evul Mediu de tot felul de „baroni” și „jupâni” locali. Trebuie să continuăm cu protestele, ca să știe că există o mare opoziție față de aceste planuri și că vor plăti. Jos guvernul (ticălos și incompetent) al României!

Andrei a spus: (ianuarie 31st, 2017 at 07:23 )

Doamne, Bobby!
Mergi la un doctor, dragule! Nu este nicio rusine!

anteconbega a spus: (ianuarie 31st, 2017 at 10:27 )

Oricum, viitorul României e cam incert. Vezi cazul: „Eu nu plec din funcţia de preşedinte al C.J. Timiş nici mort! Nici picat cu ceară! Nici cu miliţia!” Nu există certitudini nici macro, nici micro. O mlaştină mincinoasă înconjurată de nisipuri mişcătoare care nu te înghit, dar te ţin prizonier…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Inspectorii școlari din Vestul țării s-au adunat la Băile Herculane pentru a se perfecționa în leadership și managment educațional

Inspectoratul Școlar Județean Timiș împărtășește comunității educaționale participarea unui grup de inspectori școlari la programul de formare continuă „INSPECT+ – Inovație, Strategie, Performanță și Calitate în Educație pentru Leadershipul Transformator”, organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în cadrul proiectului național dedicat dezvoltării leadershipului și managementului educațional. O experiență de formare interactivă care a adus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inspectorii școlari din Vestul țării s-au adunat la Băile Herculane pentru a se perfecționa în leadership și managment educațional
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Școlar Județean Timiș împărtășește comunității educaționale participarea unui grup de inspectori școlari la programul de formare continuă „INSPECT+ – Inovație, Strategie, Performanță și Calitate în Educație pentru Leadershipul Transformator”, organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în cadrul proiectului național dedicat dezvoltării leadershipului și managementului educațional. O experiență de formare interactivă care a adus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inspectorii școlari din Vestul țării s-au adunat la Băile Herculane pentru a se perfecționa în leadership și managment educațional
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au găsit un nou subiect de ceartă. De această dată, motivul ”tangoului” sunt… galoșii sau calitatea acestora. Totul a început în urma difuzării unui podcast, în care Simonis spune despre conducătorii primăriei că nu se îmbracă elegant, iar Timișoara arată la fel, plină de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și Ruben Lațcău au un nou motiv să se certe: galoșii și moda
Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Top