Cei aproape 7.000 de elevi din Timiş au susţinut, vineri, ultima probă a examenului de bacalaureat, proba la alegere din aria curriculară a profilului. Alţi trei elevi au fost eliminaţi din examen după ce au încercat să copieze.
Doi dintre aceştia a susţinut examenul la Timişoara, la Grupul Şcolar de Chimie „Azur” şi la Grupul Şcolar „Tudor Tănăsescu”. Ambii au fost prinşi cu fiţuici. Un al treilea elev a fost prins cu o carte în bancă la Grupul Şcolar „Valeriu Branişte” din Lugoj. Elevii au avut de ales între biologie, chimie, fizică, informatică, geografie, logică şi argumentare, economie, filosofie, psihologie sau sociologie. „Trei elevi au fost eliminaţi din examenul de bacalaureat, pentru fraudă. Nu a fost necesară folosirea subiectului de rezervă, neexistând elevi întârziaţi motivat”, spune inspectorul școlar general Marin Popescu. Rezultatele examenului de bacalaureat vor fi afişate duminică, 3 iulie. În acceaşi zi se pot face şi contesataţiile. Rezultatele finale vor fi afişate pe 8 iulie. (sursa foto: 1235.ro)
Comentarii prin facebook