Ziua Armatei la Timisoara, intre ceremonial militar si-o gafa de subprefect / FOTO

Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” a celebrat, miercuri, la Timișoara, Ziua Armatei Române. A fost atmosferă de sărbătoare în Piața Libertății, iar timișoreni curioși și oficialități au asistat deopotrivă la ceremonialul militar. S-a remarcat, cu o gafă de zile mari, subprefectul de Timiș.

Piața Libertății a fost miercuri, timp de câteva zeci de minute, scena unui ceremonial prin care militarii de la Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” au marcat Ziua Armatei Române. Au asistat veterani și oficiali, dar și trecători curioși. Mitropolitul Ioan Selejan a oficiat o slujbă religioasă, iar primarul Timișoarei și președintele CJ Timiș au urat „La mulți ani” militarilor. N-a părut însă să aibă habar unde se află subprefectul Daniel Frențescu, care, după ce și-a ținut discursul, a încheiat cu „La mulți ani Poliției Române”! Tot miercuri a fost înaintat în grad, prin ordin al ministrului Apărării Naționale, Mihai Fifor, plutonierul major Ioan Pleș. Militarul a fost însoțit de fiul său. „Este Ziua Armatei și sunt foarte bucuros că au fost aproape de noi atât autoritățile, cât și timișorenii. Este în obișnuința Armatei Române ca, la aceste momente festive, ministrul Apărării Naționale să înainteze în grad cadre care s-au remarcat prin activitatea depusă. A fost o avansare a unui subofițer de la gradul de plutonier major la gradul de plutonier adjutant, o avansare înainte de termen”, a spus colonelul Dan Ionescu, comandantul Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3677″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Cetateanul a spus: (octombrie 25th, 2017 at 16:32 )

Zici ALDE si tragi apa. Sau ce sa te astepti de la un fost golanas de Lipovei?

Toc Mirela-Adriana a spus: (octombrie 25th, 2017 at 20:21 )

Din data de 26.10.2017 nu mai poate ocupa postul de subprefect pt. ca nu este inalt functionar public, nu a dat concurs.LEGE nr. 188 din 8 decembrie 1999 (**republicată**)(*actualizată*)privind Statutul funcţionarilor publici*)
ART. 92
(1) Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere vacante sau temporar vacante se realizează prin promovarea temporară a unui funcţionar public care îndeplineşte condiţiile de studii şi de vechime în specialitatea studiilor pentru ocuparea funcţiei publice şi care nu are o sancţiune disciplinară aplicată, care nu a fost radiată, în condiţiile prezentei legi.
———-
Alin. (1) al art. 92 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 140 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 471 din 8 iulie 2010.

(1^1) În mod excepţional, la propunerea justificată a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în al cărei stat de funcţii există funcţia publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici vacantă sau temporar vacantă, exercitarea cu caracter temporar a acesteia poate fi realizată de funcţionari publici sau, după caz, de funcţionari publici cu statut special care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1), cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Această măsură se dispune prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, în condiţiile în care, din motive obiective, funcţia publică nu a putut fi ocupată prin mobilitate.
———-
Alin. (1^1) al art. 92 a fost introdus de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 140 din 7 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 471 din 8 iulie 2010.

(2) Dacă funcţia publică este vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către persoana care are competenţa numirii în funcţia publică, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
———-

Radu Moraru a spus: (octombrie 26th, 2017 at 08:53 )

Numele Subprefectului e FRANȚESCU nu Frentescu. O gafa marca debanat.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Proiectul lărgirii la patru benzi a drumului județean spre Sânandrei a fost oficial demarat

Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara – Arad, au fost demarate oficial vineri. Deocamdată cu bani de la bugetul județului, dar cu speranța că vor fi recuperați ulterior din programul Anghel Saligny. Drumul vizat are trei kilometri și va lega DN 69 de intrarea în localitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul lărgirii la patru benzi a drumului județean spre Sânandrei a fost oficial demarat
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde

PNL Timiş a anunţat, prin vocea preşedintelui Marilen Pirtea, că susţine acordul dintre Municipiul Timișoara și Romsilva pentru clarificarea administrării Pădurii Verzi și “pentru protejarea acestui patrimoniu natural strategic al orașului”. Este unul dintre puţine subiecte în care PNL Timiş este de acord cu Executivul primăriei, consilierii PNL-iştii având în general rolul de “Gică Contra”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cu moral bun înaintea unei dispute dificile pe teren propriu

CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma victoriei obținute sâmbăta trecută, la Buftea, 1-0 cu CS Afumați. Jocul disputat în condiții grele, pe un teren acoperit de zăpadă și în timpul unei ninsori viscolite, a lăsat urme în starea fizică a câtorva jucători. Incerți momentan pentru duelul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu moral bun înaintea unei dispute dificile pe teren propriu
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Pe șantierul autostrăzii Margina – Holdea sunt 800 de muncitori și 200 de utilaje/Foto

La Tunelul A1, în lungime de 415 metri pe un sens și 367,5 metri pe celălalt, pe ambele galerii se lucrează în paralel la mai multe etape. Se realizează aplicarea hidroizolației, montarea armăturii, cofrarea și betonarea căptușelii finale. În total, la nivelul celor două galerii sunt implicate câte șase echipe de muncitori, care lucrează etapizat,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe șantierul autostrăzii Margina – Holdea sunt 800 de muncitori și 200 de utilaje/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat descoperirii apei ca resursă esențială pentru comunitate și mediu. Intitulat ”Apa contează! Educație verde pentru viitor”, programul se va derula în perioada 30 martie – 3 aprilie, între orele 9-14, la Muzeul Apei, Calea Urseni nr. 26. Acțiunea face parte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim lansează programul ”Apa contează! Educație verde pentru viitor”
Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la Giroc, construit de Agenție în colaborare cu Consiliul Județean Timiș. Instituția a aprobat proiectul de hotărâre privind repartizarea locuințelor ANL situate în Giroc, pe strada Arenei nr. 20, acestea sunt destinate specialiștilor din domeniul sănătății. Demersul face parte din politica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc
În localitatea Urseni, comuna Moşniţa Nouă, se va ridica un centru dedicat persoanelor vârstnice și celor cu dizabilități, care va oferi servicii de sprijin, recuperare și îngrijire specializată. Valoarea proiectului din bani europeni este de peste zece milioane de lei.  Joi, primarul comunei Moşniţa Nouă, Gerald Simonis, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul finanțat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centru dedicat persoanelor vârstnice la Moşniţa Nouă. A fost semnat contractul de finanțare
Universitatea de Vest Timișoara ia parte săptămâna aceasta la a 19-a ediție a conferinței și expoziției anuale „APAIE- Asia-Pacific Association for International Education”, care are loc în Hong Kong. Participarea UVT are loc sub umbrela „Study in România”, fiind coordonată de Consiliul Național al Rectorilor, reunind 20 de instituții de învățământ superior din România. Aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT își extinde colaborările în regiunea Asia-Pacific
În perioada 3-5 martie 2026, Timișoara devine capitala înfrumusețării din România, aici organizându-se un eveniment dedicat exclusiv cosmeticii profesionale din România. Convenția Internațională de Cosmetologie este un reper major în evoluția și consolidarea acestei ramuri a industriei înfrumusețării. Evenimentul este organizat de ASCO – Asociația Cosmetologilor din România, în parteneriat cu PADIR – Patronatul Antreprenorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara găzduiește Convenția Internațională de Cosmetologie, eveniment dedicate exclusiv cosmeticii profesionale din România
Copiii curioși și părinții informați sunt așteptați în acest weekend la Iulius Town, unde vor descoperi o varietate de oferte educaționale și nu numai. Edu Fest Timișoara 2026 reunește unele dintre cele mai importante instituții de învățământ privat, dar și furnizori de servicii. Evenimentul este organizat sub egida Wendhill Academy – International School of Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un weekend pentru viitorul copiilor: Târgul educațional Edu Fest Timișoara are loc la Iulius Town
Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de containere unde vor fi amenajate mai multe facilități pentru sportivii clubului. Conducătorul administrației județene a prezentat o serie de imagini realizate în urma vizitei pe care a efectuat-o la antrenamentul echipei. Acolo se vor amenaja un cabinet medical, vestiare, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se amenajează vestiare, o sală de forță și un cabinet medical/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.