Incepe lupta cu hotii. E vremea sa iesim in strada!

Nu am nicio îndoială că, după cum se comportă legislativ în ultima vreme, actuala majoritate parlamentară cheamă lumea în stradă. Nu știu dacă va fi o revoluție, o revoltă sau doar un protest feeric cu lanterne, dar este cât de poate de limpede că în următoarele două luni de iarnă în România se va întâmpla ceva. Iar după cum ulciorul nu merge de multe ori la apă – sau în țara asta merge? – ar trebui ca următoarea „coliziune” între populația ieșită în stradă și clasa politică conducătoare să tranșeze viitorul României pe mai mulți ani de acum încolo. Dacă reacția străzii va fi una slabă și ușor de intimidat, păi atunci țara asta va fi încălecată oficial de Liviu Dragnea și grupul organizat pe care-l conduce. La urma urmelor, și Turcia este țară NATO, dar democrația acolo e doar o chestiune golită de conținut. Dacă PSD-ALDE mai dă o dată înapoi, ca în cazul Ordonanței 13, cred că asta ar echivala cu un faliment, iar nuanțe politice de „rău mai mic” se vor cristaliza chiar din interiorul acestor găști, pentru a echilibra oarecum țara.

Ce nu știu nici în ruptul capului cum se va petrece această ieșire a societății civile în stradă. Hai să le spunem oameni cu simț civic, căci „societatea civilă” în ansamblu e compusă și din suficiente cozi de topor ale acestei mafii politice. Pe de altă parte, nici nu poți vorbi despre „ieșirea românilor” în stradă, fiind clar că pentru electoratul PSD aceste mișcări vii și sănătoase pentru democrație vor fi lucruri de neînțeles, ba chiar provocatoare de aprigă indignare. Cum vom ieși în stradă? Când, cine ne va chema? Cum știm care e momentul de energie maximă acumulată, ca nu cumva să fâsâim balonul în contratimp cu alte momente critice? Și mișcările actualei puteri sunt calculate, evident, iar ei beneficiază de o infrastructură, de informații și bani cum nu se pune problema în zona societății civile. Există în mod clar riscul ca ticăloșii să-și aleagă momentul confruntării, eventual iarna și înainte de sărbători, poate chiar și locul, prin tot felul de abuzuri ale primăriilor în procesul de autorizare.

Stai și te-ntrebi dacă tot ce fac nenorociții ăștia este ca sevrajul la narcomani sau sunt limpezi la minte când propun acest parcurs pentru România. Dacă merg la Bruxelles ori vorbesc cu diverși șefi de state din Uniunea Europeană, garantează cu gura plină calea corectă a României și continuarea luptei anticorupție, iar ajunși acasă merg tremurând direct la dulapul cu vodcă, ca alcoolicul. Ce oameni sunt ăia care te mint de dimineața până seara, care nu au altă preocupare decât să desființeze legislativ tot ce i-ar putea încurca în pofta lor de a fura România? Ce oameni sunt cei care fac o lege pentru ca un fost condamnat penal să poată candida la Președinția României, de parcă partidul ar fi compus numai din astfel de potențiali candidați, iar lipsa unei astfel de prevederi legale i-ar lăsa în afara competiției? E incredibil cum oamenii ăștia nu se mai feresc să-i vadă lumea cum fură. Până și tâlharul ăla de rând i-a spart casa deputatului PSD ilegalist Matei Suciu când știa că acesta nu era acasă, nu sub ochii lui, legat de scaun și cu căluș în gură, cum fac parlamentarii PSD-ALDE în aceste zile românilor ce le pasă.

Deci, cine ne scoate în stradă, în afară de CEO multinaționalelor, în afară de ONG-urile finanțate de George Soros și de serviciile de informații externe ale SUA? Dincolo de glumele amare, oare ce-am făcut noi așa de bun, de ce suntem atât de simpatici să merităm ca oamenii ăștia să ne salveze? Întrebarea e retorică și naivă, dar, pe bune, de ce ar vrea Soros să salveze România? Iar dacă e așa de bezmetic să-și dorească asta cu atâta insistență, de ce să nu-i mulțumim? Mulțumim celor care nu dorm. Mulțumim „Inițiativei România”, „Inițiativei Timișoara”, „Platformei România 100”, mulțumim lui Tudor Chirilă, mulțumim Cristian Brâncovan… Oameni buni, pregătiți haine groase. Vine iarna peste democrația din România.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Stelu a spus: (noiembrie 6th, 2017 at 21:33 )

PSD a reușit marea performanta de a „pierde” România la nici un an de la alegerile parlamentare. Asta e o performanță unică, pe care doar un sudist neplimbat foarte des prin Banat și Transilvania putea sa o realizeze. La guvernare ăștia sunt praf, arsice. E groaznic!

Erectil Iantu a spus: (noiembrie 6th, 2017 at 22:09 )

Da

Radu Moraru a spus: (noiembrie 8th, 2017 at 07:19 )

Eugene, ai toata aprecierea mea pentru acest articol!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Șagul este pe podium, la egalitate de puncte cu liderul! Ghiroda revne în lupta pentru play-off

Timișul Șag continuă să impresioneze în seria a VII-a a Ligii a 3-a. Echipa bănățeană a învins Unirea Sântana și este pe podium, acolo unde primele 3 clasate au același număr de puncte. După un început greu de campionat, Ghiroda și-a revenit, iar după 8 etape intră în lupta pentru play-off, după cel mai categoric...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șagul este pe podium, la egalitate de puncte cu liderul! Ghiroda revne în lupta pentru play-off
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Finalul săptămânii viitoare va aduce la Timișoara cea de a opta ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, care aduce în mijlocul orașului Timișoara magia unei epoci de poveste, Evul Mediu, este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în perioada 16-18 octombrie. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.