Record la Art Encounters. Peste 30.000 de oameni au vrut sa vada cum e viata, ca mod de intrebuintare

Peste 30.000 de vizitatori. Este „inventarul” celor care au trecut pragul expozițiilor de la a doua ediție a bienalei Art Encounters și este un adevărat record. Au fost cinci săptămâni pline, în locuri mai puțin obișnuite pentru un circuit cultural, cum ar fi Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi”, uzina de apă sau Halele Timco.

Art Encounters este deja un reper în lumea artei contemporane pe axa Istanbul – Viena. „Este evident că aici, în vestul României, a fost întemeiat un eveniment de artă, Art Encounters, care are potențialul de a deveni unul din cele mai relevante proiecte de acest fel din Europa Centrală”, notează publicația germană art Das Kunstmagazin. Art Encounters, care a avut în acest an tema „Viața ca mod de întrebuințare”, este cea mai ambițioasă manifestare dedicată artei contemporane organizată vreodată în România. Ea s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și a reunit peste 300 de lucrări realizate de 150 de artiști români și străini. Curatorii Diana Marincu și Ami Barak au pregătit mai multe expoziții ale unor artiști a căror medie de vârstă nu depășește 30 de ani în spații precum Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi”, Halele Timco, Casa Isho și Muzeul de Artă din Arad. Acestea expoziții au fost completate de cele care au avut în prim-plan lucrări ale generațiilor deja consacrate, organizate la Muzeul de Artă și Cantina Colegiului Tehnic „Ion Mincu”, curator Magda Radu.

O parte din spațiile în care s-a desfășurat Art Encounters au fost amenajate special pentru acest eveniment. Unii timișoreni au ajuns pentru prima dată la Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi”, fost depou RATT, la Casa Isho, la uzina de apă din Urseni sau la fosta fabrica de țigări. Expoziții au avut loc și în Casa Artelor și Bastionul Maria Theresia, dar și la Calina Spațiu de Artă Contemporană, Galeria Jecza, Fundația Triade și Galeria Calpe. Art Encouners a inclus în programul său 8 lansări de carte, 6 performance-uri, 5 prezentări de artiști (Irina Botea Bucan, Michelle Lacombe, Boris Mitić, Dan Perjovschi, Pusha Petrov), 6 proiecții de film și 22 de evenimente colaterale. Programul educațional My Art Encounters a adus 5.100 copii din școli din Timișoara, dar și din Târgu-Mureș, Oradea, Baia Mare, care au participa la unul din cele 141 de tururi organizate pentru ei. Noutatea acestei ediții a fost programul de introducere în arta contemporană pentru adulți. Au fost 27 de tururi ghidate, 5 episoade de introducere în arta contemporană cu peste 200 de participanți, dar și un curs de jurnalism aplicat în arta contemporană pentru tineri jurnaliști și un program educațional pentru familii. Art Encounters 2017 s-a terminat, însă pregătirile pentru Art Encounters 2019 încep în câteva zile.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Șagul este pe podium, la egalitate de puncte cu liderul! Ghiroda revne în lupta pentru play-off

Timișul Șag continuă să impresioneze în seria a VII-a a Ligii a 3-a. Echipa bănățeană a învins Unirea Sântana și este pe podium, acolo unde primele 3 clasate au același număr de puncte. După un început greu de campionat, Ghiroda și-a revenit, iar după 8 etape intră în lupta pentru play-off, după cel mai categoric...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șagul este pe podium, la egalitate de puncte cu liderul! Ghiroda revne în lupta pentru play-off
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Finalul săptămânii viitoare va aduce la Timișoara cea de a opta ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, care aduce în mijlocul orașului Timișoara magia unei epoci de poveste, Evul Mediu, este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în perioada 16-18 octombrie. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.