Salvamari pe Bega! Politistii locali fac cursuri ca sa poata patrula cu salupa

Pentru că șalupa e trasă pe dreapta până la primăvară, polițiștii locali de la Biroul de Patrulare Navală își ocupă timpul în mod constructiv. Fac cursuri de salvare de la înec, respectiv prim-ajutor, astfel încât, la vară, să știe ce să facă în situații extreme.

Opt polițiști locali angajați la Biroul de Patrulare Navală participă, în această perioadă, la cursuri intensive de tehnici de salvare de la înec, respectiv cursuri de prim-ajutor. „Acestea presupun instruirea referitoare la intervenția imediată atât în apă, cât și pe uscat în cazul persoanelor care se îneacă, respectiv tehnici de verificare a semnelor vitale, cunoașterea poziției de siguranță a persoanelor cărora li se acordă primul ajutor, transportarea acestora pe mal etc.”, transmit reprezentanții Poliției Locale. Cursul de tehnici de salvare de la înec se desfășoară în bazinul din zona Dacia, iar cel de prim-ajutor este susținut de un cadru medical Centrul Medical Regina Maria. „Modulele sunt organizate în baza unor protocoale de colaborare și nu presupun costuri. Aceste cursuri, considerate extrem de utile, au fost organizate pentru ca polițiștii locali care patrulează cu ajutorul șalupei pe Canalul Bega să-și aprofundeze cunoștințele cu privire la modul în care trebuie să intervină în cazurile în care întâlnesc persoane în pericol”, mai spun cei de la PL. Reamintim, anul trecut, Poliția Locală a cumpărat, cu 130.840 lei, o șalupă care a patrulat pe Bega până la sosirea iernii. Ambarcațiunea va fi scoasă din nou la apă la primăvară.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

gringo a spus: (februarie 21st, 2018 at 05:28 )

da, unul care vrea sa se sinucida cauta prezenta puletilor locali. asa e firesc si omenesc.
iar ideile astea ar trebui puse pe versuri de chitara.

anteconbega a spus: (februarie 21st, 2018 at 06:09 )

Salvamarul e la mare. La noi e salvacanal.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au găsit un nou subiect de ceartă. De această dată, motivul ”tangoului” sunt… galoșii sau calitatea acestora. Totul a început în urma difuzării unui podcast, în care Simonis spune despre conducătorii primăriei că nu se îmbracă elegant, iar Timișoara arată la fel, plină de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și Ruben Lațcău au un nou motiv să se certe: galoșii și moda
Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Un sistem cu o componentă mare de  AI care monitorizează atenția șoferilor şi vatmanilor a fost implementat de Societatea de Transport Public Timişoara (STPT). Sistemul a provocat o reacţie potrivnică a sindicaliştilor. Într-un interviu pentru deBanat, managerul STPT, Florin Petolea, explică necesitatea acestui sistem în condiţiile în care se produc foarte multe accidete, majoritatea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare
Top