Păturata pe crumpi are festival. Premieră de început de vară, la Ciacova

Nu e una dintre rețelele de fițe, care să fi făcut pasul spre restaurantele cu pretenții, dar, spun localnicii, e delicioasă și foarte ușor de preparat. Păturata pe crumpi, adusă în zona Banatului de pustă de coloniștii șvabi, e încă preparată în gospodăriile din zona Ciacova. La început de iunie veți putea testa chiar voi această mâncare interesantă.

Păturata pe crumpi se prepară în satele din apropiere de Ciacova de când în zonă au ajuns primii șvabi. I se mai spune și tolvăgele și are o poveste interesantă. E o mâncare mult mai puțin populară decât tocănițele și papricașurile care au deja mai multe festivaluri dedicate. Acum, păturata se prezintă și ea pofticioșilor, în piața centrală din Ciacova. „Este o mâncare specifică zonei Banatului de pustă. Mai multe sate și orașe au acele festivaluri ale ceaunelor, dar noi am vrut să ieșim puțin din tiparele consacrate. Păturata pe crumpi mai este cunoscută sub denumirea de tolvăgele, în două sate care aparțin de Ciacova așa i se spune. La origini, mâncarea este șvăbească. Șvabii din Ciacova au venit în primul val de colonizare. Nu au fost cele mai înstărite familii. Dacă ne uităm la compoziția păturatei, la origini, ingredientele sunt puține, astfel că și-au putut permite s-o gătească și familii mai puțin înstărite (…) Mâncarea se face la capac, deci la aburi, și, pentru că ștrudelul se întinde cât masa și se rotește, în momentul în care se gătește, se poate desface în foi, ca și cum ar fi pătură peste pătură. De aici și denumirea de păturată”, spune Cipriana Sava, consilier pe probleme de turism la Primăria Ciacova.

Cum se face păturata

Se face acel papricaș, care se gătește în oală de lut, în cratiță de lut. Între timp, se frământă acea păturată din făină, apă și sare, se frământă foarte bine, se lasă puțin la odihnit, după care, cu un sucitor, se face un rotocol care se întinde pe mână și pe masă, să treacă de colțurile mesei. Se rupe marginea, se stropește cu ulei, se pune, dacă vreți, și se rulează, ca orice ștudel. Nu se face o singură «păturată», se fac mai multe, și se pun covrig, una lângă alta. În momentul în care ai terminat de pus «păturatele» se pune capacul, care nu se dă jos. Se fierbe în abur. Odată ce este gata, se aude. Gospodinele știu după bolborositul papricașului că este gata. Se pune pe masă oala și când toată lumea este așezată se ridică capacul. E un miros.. Acel ștrudel se umflă. De obicei nu se mănâncă de azi pe mâine, de obicei alături de murături. Pe timp de vară sunt castraveții acriți la soare. Iarna, e varză murată, castravete, ardei umpluți cu varză.

Festivalul Păturatei, la prima ediție, va avea loc pe 9 iunie, în Piața Centrală din Ciacova. Vor fi șase cuptoare la care vor găti șase femei din zonă. Pofticioșii vor putea gusta și păturată, dar vor fi amenajate și standuri cu mici, grătare și alte preparate de acest gen. „Este e premieră. După discuțiile cu consilierii mei am ajuns la ideea să trebuie să facem ceva inedit, deosebit, nu numai ceaune, așa cum face toată lumea. Având în vedere că este o mâncare specifică zonei, ne-am hotărât să facem acest festiva. Vrem ca el să devină o tradiție în viitor. Vor fi șase cuptoare, unde se va găti acest preparat, dar vor fi și tarabe cu mici și grătare. O să aducem o formație de muzică, să atragem lumea. Încă nu este totul stabilit la nivel de detaliu. Va fi în centru, trebuie să profităm de frumusețea acestui loc”, spune primarul Petru Filip.

Nu sunt multe familiile din zonă în care încă se gătește păturată. „Sunt puține familii 100% de bănățeni rămase în zonă. Cel puțin o dată pe lună, în aceste familii se mănâncă păturată. Înainte, din povești, știu că o dată pe săptămână se făcea păturată pe crumpi. A fost o mâncare a săracilor, dar, în timp, a prins bine și în rândul celor mai înstăriți. Se gătește în două ore, nu conține foarte multe ingrediente. Acele familii mai înstărite au adăugat smântâna, au adăugat brânza, au mai pus cârnați în papricaș. Nu este ceva foarte cunoscut, este inedită, este veche. Eu am crescut cu păturată, a crescut și mama mea cu păturată, și bunica..”, a mai declarat Cipriana Sava.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Nicolae a spus: (aprilie 16th, 2018 at 21:50 )

Primarul Filip parca e Firea, Ciacova arata ca dupa razboi, e una din localitatile cu rata de depopulare printre cele mai mari din tara si el se tine de festivaluri. Ar trebui sa mearga pana la Ghilad sa invete ce inseamna gospodarirea unei localitati de la primarul de acolo.

anteconbega a spus: (aprilie 18th, 2018 at 07:45 )

Una e o un oraş-comună cu 5000 de locuitori (Ciacova), alta un sat cu 2000 (Ghilad). Primarul din Ghilad a rămas celebru că nu-l ascultau boactării care mâncau noapte seminţe în faţa primăriei, iar dimineaţa primarul, Cornel Guran, abia putea intra în instituţie datorită mormanelor de coji de seminţe. Ca atare, nea Cornel a afişat fix pe uşa primărie următorul afiş: „Cei care staţi pe bănci în faţa primăriei şi mâncaţi seminţe, iar cojile le aruncaţi pe jos, deşi aveţi coşuri lângă voi, sunteţi nişte nesimţiţi! Să vă fie ruşine! Primar, Cornel Guran”.
Freddy primar! Chiar şi la Ghilad!

Nicolae a spus: (mai 1st, 2018 at 14:39 )

Asta cu numărul de locuitori e tare rău?. După logica asta New York e o groapă de gunoi! Doar are multe milioane de locuitori.Eu am locuit la Ghilad, undeva la marginea satului cu noroiul până la genunchi și nici o speranță de trotuar betonat. Ai mei s-au mutat la Ciacova că, deh, e oraș. La Ghilad strada pe care am locuit are asfalt iar la Ciacova, că sa ajung la ai mei, am drum pietruit. Aia cu boactarii care nu ascultă de primar e o alta fractura logica. Dar nah, când vrei doar sa arunci cu noroi nu contează logica.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”

Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Finalul săptămânii viitoare va aduce la Timișoara cea de a opta ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, care aduce în mijlocul orașului Timișoara magia unei epoci de poveste, Evul Mediu, este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în perioada 16-18 octombrie. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.