Mulțumim din inimă partidului! Cum a dat PSD gaura prin macaroană

Făcând un inventar al motivelor pentru care noi, timișorenii, ar trebui să-i mulțumim PSD, chiar nu mi-a trecut prin cap chestia cu Bega navigabilă. Da, mă gândeam că putem mulțumi partidului pentru că suntem penultima, dacă nu ultima, țară din Europa din toate punctele de vedere. Că ne-am mâncat unii tinerețile văzând cum din gara istoriei postdecembriste au plecat unul după altul trenurile pierdute de România, că suntem printre cele mai corupte țări și facem eforturi să fie mai rău, că trăim dintr-un buget național la care contribuim numai unii, iar ceilalți, șmecherii, nu au nicio treabă, că sănătatea și educația sunt indiscutabil cele mai ineficiente din UE și câte altele. Dar de Bega navigabilă nici nu mi-a trecut prin minte. Dar am aflat de la deputatul Alfred Simonis, în interviurile pressalert, că „este meritul PSD și al membrilor Comisiei pentru Transporturi” faptul că barierele de ordin juridic vor fi ridicate pentru ca autoritățile locale să poată organiza transportul public pe Bega.

„Robu poate să-mi mulțumească și mie, o spun cu modestie. El habar nu are ce se discută la București. Există foarte multe probleme care țin de incapacitatea dânsului de a manageria un oraș de talia Timișoarei”, a spus Simonis, adăugând că „primarul ar trebui să fie recunoscător Guvernului PSD că Timișoara nu va pierde acești bani”. De aici ce putem înțelege? Că Timișoara nu pierde datorită PSD banii europeni cheltuiți într-un proiect destinat să readucă Bega la stadiul de canal navigabil. Că Timișoara e Nicolae Robu și că putem cu toții să le mulțumim pesediștilor pentru… pentru ce? Că au adaptat legislația la nevoile unui mare oraș al României? Scrie undeva în fișa postului lor de guvernanți că asta o fac în timpul liber, pe banii lor? Nu cumva e treaba lor asta, să dea ordonanțe de guvern la guvern, iar la parlament să facă legi? Atunci de ce trebuie Robu să le mulțumească în numele meu și al altor sute de mii de cetățeni?

Poate că Nicolae Robu are multe stoluri de privighetori după el, asta e de discutat și nu acum. Însă dincolo de greșelile lui, eu chiar aștept de la un guvern să facă ceva banal pentru Timișoara, pentru țară, fără să dea drumul la focul de artificii. Când au făcut toate șmecheriile la Belina, pentru a rezolva un om, nu un oraș, atunci au făcut-o în tăcere și foarte repede, nu tot amânându-ne ani de zile. Dar haideți să ne imaginăm că Bucureștiul ar fi avut nevoie de schimbarea a trei rânduri dintr-o lege ca să rezolve unul dintre proiecte. În câte zile, ore, ar fi rezolvat PSD la presiunile primarului Firea respectiva problemă? Timișoara? Da, e luată la mișto din cauza lui Robu, dar Robu n-a fost primar întotdeauna. Înainte de ce era luată la mișto, domnișorule Simonis? Și de PSD, și de PNL, și de CDR ori PD?

La urma urmelor, ce am cerut? Metrou? Nu. Stadion? Nu. Centură? Nu. Ci doar ceva ce a mai fost. Aș vrea pe această cale să mulțumesc PSD pentru că în 1728, împreună cu contele Mercy, a făcut posibilă apariția Canalului Bega. Că în 1752 în cartierul Iosefin exista deja Portul Timișoara, cu 563 ambarcațiuni care transportau 20.000 de tone lunar. Că prin grija partidului lui Simonis și Pau, în 1869 pe Canalul Bega s-au făcut primele curse de pasageri, Timișoara devenind primul oraș din actuala Românie care utilizează un astfel de transport în comun – mult înainte de Nicolae Robu – atingând un vârf de 500.000 de pasageri în 1944. Că până în 1967 târgoveții își aduceau legumele și cerealele la piață în Timișoara, iar navetiștii din Otelec și Uivar ajungeau astfel la muncă pe platforma Solventul. Pentru toate acestea mulțumim PSD. Și să vedeți ce-o să le mai mulțumim la alegerile din 2020, dacă nu stabilesc ei scorul dinainte.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (mai 6th, 2018 at 10:12 )

De data asta (şi nu e singura) „domnişorul Freddy” s-a aflat în ipostaza deloc plăcută în care provinciala şi vulgara vorbă din DEX „Gura bate curu'” i se potriveşte ca o mănuşă de damă! Uite, de aceea ar fi Freddy numai bun de primar în locul lui Robu, măcar pentru a vedea care dintre ei are mai multe stoluri de pitulici după el. La cât de necăjit arată Timişoara, nici nu mai contează cine e edilul satului de pe Bega: un liberal că nit sau un mic bolşevic înfumurat. Cât priveşte peripeţiile logoreice ale dlui parlamentar Pau, aici are tebui mai multă bunăvoinţă: omul a fost o vreme şeful unui cotidian social-democrat la care au muncit onest o serie de gazetari, azi de toate culorile şi judecăţile politice posibile. AŞadar, Freddy la primărie, degeaba se strofoacă Don Grindescu să-şi pregătească o viitoare candidatură. Nem, nein, niet!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

“Stai în banca ta, sunt alții mai mari ca tine!”. Cu trei zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face un “inventar” al ameninţărilor primite

Cu doar trei zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face acum o trecere în revistă a ameninţărilor pe care le-a primit de la membrii unor clanuri în momentul în care a dus campania de recuperare a unor imobile. Doar trei zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Stai în banca ta, sunt alții mai mari ca tine!”. Cu trei zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face un  “inventar” al ameninţărilor primite
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Frica sistemului este să piardă controlul asupra instituțiilor pe care le-a acaparat”. Interviu cu Dominic Fritz (II)

Continuăm interviul cu preşedintele USR, Dominic Fritz, cu a doua şi ultima parte. Dacă în primul episod am abordat probleme administrative, de această dată discuţia a fost mai mult despre politică. Propun să trecem puţin şi la politică, sunteţi preşedintele unui partid important şi parcurgem o perioadă de criză politică. Credeţi că Guvernul Mureşan are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Frica sistemului este să piardă controlul asupra instituțiilor pe care le-a acaparat”. Interviu cu Dominic Fritz (II)
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Lacrimile se transformă în aplauze: Două echipe de legendă se unesc la Timișoara pentru sufletul lui Răzvan Ionilă Costel

Sunt momente în care fotbalul se oprește din freamătul său obișnuit, iar tabela de marcaj nu mai contează. Sunt clipe în care rivalitățile dispar, lăsând loc doar pentru respect, recunoștință și o durere surdă care unește un stadion întreg. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00, Terenul Știința din Timișoara nu va găzdui doar un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lacrimile se transformă în aplauze: Două echipe de legendă se unesc la Timișoara pentru sufletul lui Răzvan Ionilă Costel
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UPT, pas mare spre viitor. Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome și-a început primul an universitar

Universitatea Politehnica Timișoara a deschis, vineri, 25 septembrie 2026, primul an universitar al Facultății de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome, o structură academică nouă, construită în jurul unor domenii tehnologice care transformă deja industria și societatea. Evenimentul a reunit conducerea universității, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai unor companii din domeniul tehnologic și absolvenți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT, pas mare spre viitor. Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome și-a început primul an universitar

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Continuăm interviul cu preşedintele USR, Dominic Fritz, cu a doua şi ultima parte. Dacă în primul episod am abordat probleme administrative, de această dată discuţia a fost mai mult despre politică. Propun să trecem puţin şi la politică, sunteţi preşedintele unui partid important şi parcurgem o perioadă de criză politică. Credeţi că Guvernul Mureşan are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Frica sistemului este să piardă controlul asupra instituțiilor pe care le-a acaparat”. Interviu cu Dominic Fritz (II)
Duminică, 27 septembrie, cu doar câteva zile înainte de a se încheia prematur mandatul, Dominic Fritz, alături de membrii și simpatizanții USR, a ținut să marcheze momentul în care s-au împlinit fix șase ani de la momentul în care a fost ales în funcția de primar pentru prima dată. Iar momentul a fost marcat, evident...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mandatul de primar al lui Dominic Fritz se încheie, liderul USR merge înainte. ”Timișoara. Revoluția continuă” a adunat membrii și simpatizanții partidului
Cu doar trei zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face acum o trecere în revistă a ameninţărilor pe care le-a primit de la membrii unor clanuri în momentul în care a dus campania de recuperare a unor imobile. Doar trei zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Stai în banca ta, sunt alții mai mari ca tine!”. Cu trei zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face un  “inventar” al ameninţărilor primite
Consiliul Județean Timiș are gânduri mari pentru Palatul Baroc, clădirea unde funcționează în prezent Muzeul Național de Artă Timișoara. Instituția muzeală vrea să închirieze trei spații în cadrul clădirii, iar ”oferta” spre licitație este mai mult decât atractivă: cofetărie, cafenea culturală și un club de jazz. Clădirea, situată în cea mai turistică zonă a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cofetărie, cafenea culturală și club de jazz la Palatul Baroc. Muzeul de Artă vrea scoaterea la licitație a spațiilor generoase
Sunt momente în care fotbalul se oprește din freamătul său obișnuit, iar tabela de marcaj nu mai contează. Sunt clipe în care rivalitățile dispar, lăsând loc doar pentru respect, recunoștință și o durere surdă care unește un stadion întreg. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00, Terenul Știința din Timișoara nu va găzdui doar un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lacrimile se transformă în aplauze: Două echipe de legendă se unesc la Timișoara pentru sufletul lui Răzvan Ionilă Costel
Universitatea Politehnica Timișoara a deschis, vineri, 25 septembrie 2026, primul an universitar al Facultății de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome, o structură academică nouă, construită în jurul unor domenii tehnologice care transformă deja industria și societatea. Evenimentul a reunit conducerea universității, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai unor companii din domeniul tehnologic și absolvenți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT, pas mare spre viitor. Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome și-a început primul an universitar
Primăria Giarmata organizează, pe data de 18 octombrie, Balul Seniorilor. Evenimentul va avea loc la Sala de Sport din Giarmata, începând cu ora 18:00.  Primăria Giarmata îi invită pe seniorii din comună să petreacă câteva ore frumoase împreună, cu muzică, dans și voie bună. Balul Seniorilor va fi deschis de Ansamblul Sânziene Bănățene din Giarmata,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe 18 octombrie la Giarmata va avea loc Balul Seniorilor
Cramele Recaș nu mai sunt de mult doar un nume important pe harta viticolă a Banatului. În ultimii ani, compania din Timiș a construit în jurul producției de vin un adevărat ecosistem, în care investițiile, logistica, dezvoltarea portofoliului și apropierea de consumator merg în aceeași direcție. Iar cele mai recente date arată că povestea nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cramele Recaș continuă investițiile: vinul bănățean intră într-o nouă etapă de dezvoltare
Bătălie incredibilă de peste 100 de minute, cu două reprize de prelungiri!! Și o victorie senzațională a rugbiștilor timișoreni, pe Arcul de Triumf, chiar cu Dinamo! Titlul vine la Timișoara, iar de aici se dă ora exactă în ovaliada românească!! Felicitări lui Mugurel Preda, stff-ului și fiecărui băiat în parte pentru victoria care intră în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce poate fi mai frumos decât să bați Dinamo, la București, în meciul pentru titlul național la rugby! Jucătorii violeți, adevărații eroi ai orașului!!
Luna februarie a anului viitor ar urma să aducă primul meci pentru cei de la Poli Timișoara, jucat pe stadionul ridicat de Primărie în Calea Buziașului. Primul adversar găzduit pe arena de 10.000 de locuri ar trebui să fie Metaloglobus. Chiar dacă în aceste zile se montează gazonul pe arena Eroii Timișoarei, etapele ulterioare necesare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul meci oficial pentru Poli Timișoara pe noul stadion din Calea Buziașului, așteptat în luna februarie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.