Garda de Mediu interzice Primăriei Timișoara să desființeze spațiile verzi din Mărăști. Cu o condiție

Garda de Mediu a verificat pe teren ce se întâmplă în zona Pieței Mărăști, unde Primăria Timișoara vrea să modifice geometria intersecției. Concluzia este că spațiile verzi pot fi desființate cu o singură condiție: aceea a refacerii lor. Oricum, în Timișoara, suprafața verde / cap de locuitor este sub minimul prevăzut de lege.

Prefectul Eva Andreaș a solicitat Gărzii de Mediu să verifice ce se întâmplă în zona Mărăști, legat de desființarea pistei de biciclete din zonă. Acolo, Primăria Timișoara a demarat lucrările la proiectul „Reamenajarea intersecției Piața Mărăști”, care prevede reamenajarea geometriei intersecției giratorii ,precum și a bretelelor de acces, prin amenajarea câte unei noi benzi de circulație (intersecție – str. Calea Aradului – str. Oituz). S-a demolat o parte a tronsonului pistei de biciclete pe tronson Calea Aradului, s-au efectuat excavații și extrageri de arbori. Comisarii Gărzii de Mediu Timiș au dispus interzicerea desființării spațiilor verzi, aliniament și girație, fără asigurarea respectării prevederilor Legii nr.24/2007 rep. și a OUG nr.195/2005 cu modificările și completările ulterioare. „Se va notifica APM Timiș cu privire la situația constatată și soluția identificată pentru menținerea spațiilor verzi sau compensarea acestora, după caz, conform Legii, în vederea revizuirii deciziei etapei de încadrare nr. 145/25.05.2017, urmând a fi informați cu privire la soluția adoptată în urma revizuirii. Menționăm că Municipiul Timișoara deține în prezent o suprafață de 15,73 mp locuitor față de suprafața minimă de 26 mp/locuitor cerută de Legea mediului, menținerea și dezvoltarea spațiilor verzi fiind prioritară”, transmit reprezentanții Gărzii de Mediu Timiș.

Trebuie spus că Primăria Timișoara dispune de o decizie a etapei de încadrare emisă de APM Timiș, în cadrul procedurii de emitere a acordului de mediu. Acesta prevede desfințarea/reducerea unei suprafețe de 556 mp spații verzi ( 320 mp aliniament, 236 mp girație), fără compensarea spațiului verde, cu excepția transplantării unui număr de 8 arbori, care vor fi replantați în spațiul liber dintre gardul Grădinii Botanice și limita trotuarului existent. Garda Națională de Mediu – CJ TIMIȘ a avertizat din nou reprezentanții PMT cu privire la importanța menținerii spațiilor verzi existente în Timișoara, în condițiile în care această suprafață este sub minimul stabilit de lege.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova

Consiliul Județean Timiș pregătește două noi investiții pe drumul județean care leagă Timișoara de Buziaș. Sunt investiții necesare, pentru a asigura mai multă siguranță pentru participanții la trafic, este vorba de amenajarea a două noi intersecții, la Dragșina și Bacova. Cele două proiecte sunt în faza tehnică de dinaintea realizării efective a lucrărilor fiind adoptată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș

Politehnica a intrat de pe primul loc în play-off-ul grupei a IV-a, cu două puncte peste Sănătatea Cluj și trei peste marea rivală din seria sezonului regular, Unirea Alba Iulia. După doar două etape din faza finală a competiției, Poli are acum cinci puncte în plus față de „virușii verzi” și șase față de echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Pastorala de Paști a PS Ioan Călin Bot, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2026 adresată Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu. „Pe Isus Hristos, Tatăl, l-a înviat din morți” (cf. Galateni 1,1) Fundamente ale credinței în învierea lui Isus, hrană pentru suflet. Preacucernici părinți, dragi credincioși, Hristos a înviat! Prin harul lui Dumnezeu am ajuns să trăim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Paști a PS Ioan Călin Bot, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2026 adresată Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu. „Pe Isus Hristos, Tatăl, l-a înviat din morți” (cf. Galateni 1,1) Fundamente ale credinței în învierea lui Isus, hrană pentru suflet. Preacucernici părinți, dragi credincioși, Hristos a înviat! Prin harul lui Dumnezeu am ajuns să trăim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Paști a PS Ioan Călin Bot, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare. „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia.” (Matei 17,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Sfintele Paşti (2026) – ÎPS Ioan, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului
Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”, disponibilă pentru public la Palatul Baroc, la Muzeul Național de Artă Timișoara este acum disponibilă în cadrul unui tur virtual. Această variantă oferă publicului o nouă modalitate de a descoperi acest amplu proiect expozițional, într-un format digital, accesibil de oriunde, prin accesarea unui link...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi” este acum disponibilă și sub forma unui tur virtual/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește două noi investiții pe drumul județean care leagă Timișoara de Buziaș. Sunt investiții necesare, pentru a asigura mai multă siguranță pentru participanții la trafic, este vorba de amenajarea a două noi intersecții, la Dragșina și Bacova. Cele două proiecte sunt în faza tehnică de dinaintea realizării efective a lucrărilor fiind adoptată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova
Politehnica a intrat de pe primul loc în play-off-ul grupei a IV-a, cu două puncte peste Sănătatea Cluj și trei peste marea rivală din seria sezonului regular, Unirea Alba Iulia. După doar două etape din faza finală a competiției, Poli are acum cinci puncte în plus față de „virușii verzi” și șase față de echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș
Timișoara urcă pe scena lumii: o performanță care redefinește excelența în dans. Astfel, un moment istoric pentru dansul românesc se conturează în orașul de pe Bega. Un grup de copii și juniori, cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani, coordonați de coregrafa Timeea Șerban, a reușit o performanță de excepție: calificarea în finala Dance...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara are talente: calificare spectaculoasă în finala mondială Dance World Cup 2026/FOTO+VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.