Primăria Timișoara vrea peste 8 milioane de euro de la UE, pentru tramvaiele Armonia

Consilierii locali au fost de acord, în plenul de îndată convocat marți după-amiază, cu planul primăriei de a solicita bani de la UE, pentru tramvaiele Armonia. Este vorba despre 30 de garnituri, care au costat în total peste 16 milioane de euro, de la bugetul local. Aproximativ jumătate din sumă ar fi eligibilă pe fonduri UE.

În aprilie 2014, Primăria Timișoara a finalizat licitația pentru reabilitarea a 30 de tramvaie, fiind desemnată drept câștigătoare asocierea Electroputere VFU Paşcani – Astra Vagoane Călători Arad. Formula de achiziție a fost cea a unui acord-cadru pe o perioadă de patru ani, cu patru contracte subsecvente. Reabilitarea unei singure garnituri a costat 2,57 milioane de lei, cu TVA. În total, vorbim despre peste 77 de milioane de lei. La Timișoara nu au ajuns încă toate cele 30 de tramvaie, ceea ce este un avantaj pentru municipalitate. Asta, pentru că primăria intenționează să solicite bani de la UE pentru reabilitarea garniturilor, iar una dintre condiții este aceea ca „proiectul propus spre finanțare să nu fie încheiat sau implementat integral înainte de depunerea cererii de finanțare”. În plenul de marți, 25 octombrie, consilierii locali au fost de acord cu această solicitare de finanțare, care trebuie depusă până pe 9 octombrie, la ora 12, pe POR – Axa 4, prioritatea de investiții 4e, obiectiv specific 4.1.

Principalele beneficii ale modernizării sunt: investiție inițială mai mică – tramvaiul care se modernizează este cel din proprietatea operatorului, iar costurile de reproiectare, reconstrucție și modernizarea identificate pe piață se ridică la circa 0,65 – 0,75 milioane euro, spre deosebire de 1,5 – 2 milioane euro, pentru un tramvai nou; tramvaiul modernizat este adus la standardele actuale prin reproiectarea, modernizarea și înlocuirea grupelor principale ale vehiculului. Astfel el poate să păstreze caracteristicile de bază inițiale (lungime, lățime, număr de locuri etc) și i se aduc îmbunătățiri majore ce ține de performanțele tehnice, performanțele în exploatare, confort și siguranță călători, precum și designul exterior; modernizarea tramvaielor include integrarea industriei orizontale românești, a unor producători de componente de înalt nivel tehnic, în proporție de cel puțin 60%; prin modernizare, tramvaiul primește o nouă identitate și o nouă perioadă de exploatare, prin prelungirea cu cel puțin 14 ani.

„Este vorba despre Axa Retro, pentru proiecte care au fost realizate pe venituri proprii de administrațiile publice locale și noi ne încadrăm aici în mod clar cu proiectul privind reabilitarea tramvaielor. Prin urmare, trebuie să depunem urgent și o HCL, restul documentelor le avem, pentru a accede la fonduri europene. Altfel spus, pentru a ni deconta ce am cheltuit pentru reabilitarea acestor tramvaie. Prin urmare, ni se rambursează ca și cum proiectul ar fi fost făcut din start pe fonduri europene”, le-a explicat primarul Nicolae Robu consilierilor, în plen. Potrivit referatului proiectului, „ADR Vest a realizat la sfârșitul anului 2017 un inventar al potențialelor proiecte alternative derulate de autoritățile publice locale și județene la nivelul Regiunii Vest. Printre proiectele care ar putea fi incluse în categoria de proiecte alternative se numără și obiectivul «Servicii de reparații generale cu reconstrucție și modernizare a vagoanelor de tramvai tip GT4»”. Practic, după cum stă scris în referat, din valoarea totală a proiectului, de peste 77 milioane de lei, valoarea nerambursabilă, inclusiv TVA, ar fi de 40,4 milioane lei. Contribuția proprie, de 2%, ar fi de 825.066,67 lei, iar cheltuielile neeligibile, inclusiv TVA, sunt de 36,57 milioane lei.

La cheltuieli neeligibile ar intra, conform primarului Nicolae Robu, și cele 3,4 milioane de lei solicitate de Electroputere VFU Pașcani, care a dat în judecată administrația locală. Firma controlată de omul de afaceri Gruia Stoica susține că, pentru ocrotirea interesului public constând în asigurarea siguranței circulației și a pasagerilor, a fost nevoită să facă lucrări în plus față de cele prevăzute în contract, pentru nu mai puțin de 16 vagoane. Procesul aflat pe rolul Tribunalului Timiș are un nou termen pe 11 octombrie. Primarul Nicolae Robu spune că procesul nu este o piedică în calea depunerii cererii de finanțare. „Nu avem nicio problemă, 100%. Ceea ce cer ei în plus (VFU Pașcani – n.r.) nu au cum să primească, așa a fost contractul. Nouă ni se decontează cât este. Cererea de finanțare poate fi depusă fără niciun fel de problemă. Presupunând că ei ar câștiga în instanță, ar fi o cheltuială neeligibilă. Atâta tot. Noi cerem atât cât permite procedura, rămâne și o cofinanțare din partea noastră, dar e mică”, ne-a declarat edilul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

tibi a spus: (septembrie 25th, 2018 at 21:20 )

este absolut tragic ce poate face acest psihopupu cu timisoara.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Luni, 6 aprilie, în jurul orei 18:25, ISU Timiș a fost solicitat prin telefon la numărul de urgență 112 să intervină pentru asigurarea măsurilor de prim ajutor în urma unui accident rutier produs pe A1 km 504 (sensul de mers spre Arad). La locul evenimentului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe A1 între Timișoara și Arad
Tech Talks by UPT a crescut, în ultimii ani, de la o serie de conferințe de impact la o veritabilă platformă de dialog despre marile teme ale viitorului. În spatele acestui parcurs se află o viziune clară asupra rolului universității în societate, asumată și susținută de rectorul UPT, Florin Drăgan. Despre această viziune și despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despre Tech Talks, cea mai importantă conferință organizată de UPT: identitate, leadership, platformă pentru viitor
Președintele Nicușor Dan va vizita marți, de la ora 11.00, Centrul de mari arși de la Timișoara, primul finalizat după Revoluție. Vizita vine în contextul Zilei Mondiale a Sănătății, care este celebrată din 1950 în data de 7 aprilie. La finalul vizitei, președintele Nicușor Dan va susține declarații de presă, potrivit unui anunț al Administrației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan vine marți la Timișoara. Președintele va vizita Centrul de Mari Arși
Luni dimineața, în jurul orei 09:30, un bărbat de 55 de ani a condus un autoturism dinspre localitatea Moșnița Nouă înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un stâlp. În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv conducătorul auto și un pasager în vârstă de 24 de ani. Conducătorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două persoane au ajuns la spital după ce o mașină nu a avut loc de un… stâlp de iluminat
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi spune că la Serviciul de Permise și Înmatriculări, subordonat instituției pe care o conduce nu sunt probleme cu obținerea documentelor și a numerelor de înmatriculare. Ea spune că s-a deplasat la sediul Serviciului în mod incognito și nu a descoperit aglomerație sau îngreunarea eliberării documentelor. Conform datelor oficiale, în ultimele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș, incognito în vizită la Permise și Înmatriculări. Nu a descoperit probleme
Societatea Piețe S.A. Timișoara anunță că, în contextul apropiatelor sărbători pascale, Piața Volantă Stadion va fi deschisă și vineri, 10 aprilie, pe lângă zilele obișnuite de funcționare – miercuri și sâmbătă. Măsura a fost luată pentru a sprijini atât producătorii locali, cât și cetățenii orașului, oferindu-le posibilitatea de a achiziționa produse proaspete pentru masa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Paște, programul la Piața Volantă de la Stadion va fi prelungit
La şedinţa Consiliului Local Dummbrăviţa din această lună, pe masa consilierilor locali va ajunge un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Iniţiatorul proiectului, primarul Horia Bugarin, speră că va avea unanimitate, nu doar majoritate, la adoptarea acestui proiect. Jocurile de noroc urmează să fie interzise şi în Dumbrăviţa, una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Păcănelele” vor fi interzise (şi) pe teritoriul comunei Dumbrăviţa
Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.