Încă 6,6 milioane de lei în buzunarul PMT. Vor fi împărțiți după necesități

Primăria Timișoara a primit 6,6 milioane de lei la rectificarea bugetară la nivel național, așa că în al doilea plen de îndată din ultimele zile, consilierii au votat includerea acestei sume în „buzunarul” local. Banii vor fi distribuiți „după necesități”.
rectificare
Consilierii locali au luat la cunoștință, în plenul de marți după-amiază, de faptul că bugetul local a fost completat cu bani proveniți din rectificarea națională. „Am primit 6,6 milioane de lei în urma rectificării naționale a bugetului, datorită faptului că impozitul pe venit care a fost încasat în municipiul Timișoara până acum dă de înțeles că aceasta ar fi cota care ne-ar reveni nouă pentru tot anul. Cât am încasat până acum plus cele 6,6 milioane de lei. Banii îi vom împărți după necesități. A trebuit deocamdată să-i prindem în buget, ca o nouă sursă. Veniturile pe care mizăm sunt cu 6,6 milioane de lei mai mari decât cele pe care am mizat până acum. Nu știm de acum fix acești bani la ce vor merge. Ei merg generic în bugetul nostru, pentru transporturi, o mare parte. Dar nu sunt țintiți pe ceva punctual”, explică primarul Nicolae Robu.

La finele săptămânii trecute, consilierii locali au fost convocați la un alt plen „de îndată”, tot pentru o rectificare bugetară, de această dată una de 2,8 milioane de lei. Banii au fost folosiți deja. „Am făcut plăți: 1,1 milioane lei către Astra Vagoane, cât mai aveam dintr-un tramvai, la SDM un milion, 200.000 de lei către Polul de Creștere Timișoara și câte 100.000 lei către Rogera, Horticultura, Colterm, STPT. Restul au mers către mici urgențe”, a declarat edilul. Acesta spune că, din cauza scăderii impozitului pe venit, de la 16% la 10%, Primăria Timișoara are un minus important. „Per total am primit mai puțini bani decât anul trecut, cu tot cu această rectificare. Înseamnă o sumă mai mică, cu circa 10 milioane de lei decât anul trecut”, afirmă Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Augustus a spus: (septembrie 26th, 2018 at 10:55 )

Se vor duce pe salariul lui Bitea, a lui Karcioff si a lui Iapa,

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Județean Timiș pregătește o investiție de aproape o sută de milioane de euro pentru un drum

Județul Timiș se pregătește de cea mai mare investiție realizată de un consiliu județean din zona de vest din ultimii mulți ani. Vorbim despre DJ 684, un drum montan spectaculos, care va costa aproape o sută de milioane de euro. Licitația pentru desemnarea constructorului e la un pas depărtare. Sunt mai multe tronsoane de drum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește o investiție de aproape o sută de milioane de euro pentru un drum
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Spectatorii, invitați să vină la sală: cuplaj handbal-baschet, sâmbătă, la sala Constantin Jude

Echipele SCM de handbal și baschet joacă pe teren propriu sâmbătă, 7 februarie. Ambele dispută meciuri tari în Liga Națională, iar cele două înfruntări au fost programate în cuplaj. Primii intră în joc handbaliștii. SCM Poli Timișoara va fi gazdă pentru una dintre reprezentantele României în actuala ediție a cupelor europene, Potaissa Turda. Meciul contează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectatorii, invitați să vină la sală: cuplaj handbal-baschet, sâmbătă, la sala Constantin Jude
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

În fiecare zi de marţi, la Ghiroda se vinde peşte viu din propria pescărie

Începând din această săptămână, în fiecare zi de marți, între orele 12:00 – 18:00, în parcarea magazinului din Ghiroda (vis-a-vis de Școala Gimnazială), este pus la vânzare crap viu. Peştele provine din balta de la Sacoșul Turcesc aparţinând Pescotim S.A., societate aflată în administrarea Primăriei Ghiroda. În urmă cu aproape trei ani, în martie 2023,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În fiecare zi de marţi, la Ghiroda se vinde peşte viu din propria pescărie

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipele SCM de handbal și baschet joacă pe teren propriu sâmbătă, 7 februarie. Ambele dispută meciuri tari în Liga Națională, iar cele două înfruntări au fost programate în cuplaj. Primii intră în joc handbaliștii. SCM Poli Timișoara va fi gazdă pentru una dintre reprezentantele României în actuala ediție a cupelor europene, Potaissa Turda. Meciul contează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectatorii, invitați să vină la sală: cuplaj handbal-baschet, sâmbătă, la sala Constantin Jude
“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Timp de trei zile, Iulius Town devine punctul de întâlnire al viitorilor miri care își doresc o nuntă de vis. Târgul pentru Mirese are loc în perioada 6 – 8 februarie, la Iulius Congress Hall, și reunește cei mai importanți furnizori din domeniul organizării de evenimente. În cadrul evenimentului se desfășoară și programul „Mărită-ți rochia!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru nunta perfectă, la Târgul pentru Mirese. În acest weekend, la Iulius Congress Hall
Premierul Ilie Bolojan a susţinut în această seară prima sa conferință de presă din acest an, la Palatul Victoria. Prim-ministrul a anunțat că Guvernul închide perioada măsurilor care au generat contracție economică și trece la un pachet de relansare, axat pe buget, investiții și sprijin pentru companii. Executivul lucrează la bugetul pe acest an, cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan anunţă finalul măsurilor de ajustare bugetară. Începe relansarea economică
Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures
În ultima perioadă, PNL Timiș a demarat o întreagă campanie împotriva unui ONG local, Kenosis, care urma să se mute în spațiul fostei florării din Piața Victoriei. “Păcatul” celor de la Kenosis este probabil faptul că nu au plătit chirie direct la PNL Timiş, acuză USR Timiş. Cei din USR amintesc că PNL deţine două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş, atac devastator la PNL Timiş: “Cine face bani din centrul Timișoarei? Tot ei”. „Păcatul” de-a nu plăti chirie direct la PNL
Județul Timiș se pregătește de cea mai mare investiție realizată de un consiliu județean din zona de vest din ultimii mulți ani. Vorbim despre DJ 684, un drum montan spectaculos, care va costa aproape o sută de milioane de euro. Licitația pentru desemnarea constructorului e la un pas depărtare. Sunt mai multe tronsoane de drum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește o investiție de aproape o sută de milioane de euro pentru un drum
Compania Strabag a pornit lucrările de modernizare a drumului județean 691, tronsonul de la nodul de urcare pe autostrada A1 de la Giarmata, până la granița cu județul Arad, de la Alioș. Șoseaua traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș. Porțiunea de la ieșirea din Timișoara și până la autostradă a fost deja modernizat printr-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a pornit lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean dintre Giarmata și Alioș
Începând din această săptămână, în fiecare zi de marți, între orele 12:00 – 18:00, în parcarea magazinului din Ghiroda (vis-a-vis de Școala Gimnazială), este pus la vânzare crap viu. Peştele provine din balta de la Sacoșul Turcesc aparţinând Pescotim S.A., societate aflată în administrarea Primăriei Ghiroda. În urmă cu aproape trei ani, în martie 2023,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În fiecare zi de marţi, la Ghiroda se vinde peşte viu din propria pescărie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.