Bazar: magazin de ilustrații și ateliere, în Bastionul Theresia

Bazar, târg de artă și print, se întoarce. Sunt așteptați în Bastionul Theresia, la finele săptămânii, toți cei care iubesc benzile desenate, revistele și, în general, cărțile, ca obiecte de artă.
bazar
Bazar este organizat de The Secret Garden și Launmomentdat și are loc în 27-28 octombrie, la Bastionul Maria Theresia, între orele 12-20. Vorbim despre un târg de artă care susține diferite direcții din domeniul publicării de carte independentă și aduce laolaltă artiști din diferite domenii: ilustrație, design, editori de carte și benzi desenate, reviste, fanzine sau scurte povestiri ilustrate).

Ediția de anul acesta reunește artiști și ilustratori locali (Balamuc, Vlad Cadar, Mimi Ciora, Kape Illustration, Olivia Maria Manța, Newclearfairy, Sorina Vazelina și The Secret Garden), dar și din țară (Bianca Mocan, Mădălina Găceanu și MEPH – Cluj Napoca, KAJET Journal, Librăria Jumătatea Plină și Primitiv Print – București).

Vor avea loc și două ateliere care încurajează creativitatea și dexteritatea manuală. La Imaginary Plants Coloring Book veți învăța să desenați, să paginați, să multiplicați și să legați o carte de colorat, coordonați de Livia Coloji. Livia este activă cu precădere în domeniul ilustrației și creează lucrări inspirate de natură sau realizează produse ilustrate, de serie mică. Artista face parte din colectivul Balamuc de Ana Kun și Răzvan Cornici.

Al doilea atelier, „Introducere în tehnici de serigrafie”, este susținut de Primitiv Print (Grigore Alexandru Liteanu). Veți putea descoperi cum puteți imprima pe diferite materiale, cu precădere textile, creațiile proprii care pot fi luate acasă în urma participării. Primitiv Print este un atelier D.I.Y. de serigrafie care flirtează cu fotografia și ilustrația de mai multe forme și dimensiuni.

Disco.Bazar, organizat în colaborare cu festivalul Launmomentdat, are loc în 27 octombrie, de la ora 23, la baza sportivă Proiectantul și îi are invitați pe Ulises, Rapala (SoulHeads), Antonio Nartea (Platforma Wolff, București) și We Are Creepz.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timişoara deschide balul sub panou cu un meci dificil pe teren propriu

Baschetbaliștii de la SCM winsed.swiss Timișoara sunt primii sportivi ai clubului bănăţean care joacă un meci oficial în acest nou an. Leii din Banat primesc vizita echipei CSO Voluntari. Partida contează pentru ultima etapă din turul Ligii Naționale și va avea loc sâmbătă, 4 ianuarie, de la ora 18.00, la sala Constantin Jude. Cel mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timişoara deschide balul sub panou cu un meci dificil pe teren propriu
isho.ro

Social vezi arhiva Social

ambulanta

Moarte cu ceva semne de întrebare, în noaptea dinspre vineri spre sâmbătă, în Timișoara

La data de 4 ianuarie, în jurul orei 01:15, polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați de către un echipaj SAJ Timiș, cu privire la faptul că un bărbat se află în stare de inconștiență pe casa scării imobilului de domiciliu din Timișoara. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că este vorba de un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moarte cu ceva semne de întrebare, în noaptea dinspre vineri spre sâmbătă, în Timișoara
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Barajul Surduc

Barajul de la Surduc intră în reabilitare. Va fi achiziționat un utilaj amfibiu pentru reparații și întreținere

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat va reabilita barajul lacului Surduc. Vor fi operate modificări ale instalaților acestuia, iar controlul se va face în sistem digital. La final, localitățile din aval vor fi mai bine protejate de inundații. Una dintre cele mai interesante îmbunătățiri a sistemului de acumulare de la Surduc va fi achiziționarea unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Barajul de la Surduc intră în reabilitare. Va fi achiziționat un utilaj amfibiu pentru reparații și întreținere

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a recunoscut, într-un dialog cu Marcel Ciolacu pe TikTok, că partidul i-a dat voturi lui George Simion la alegerile prezidenţiale. Despre acest lucru s-a vorbit mult, acum venind şi confirmarea oficială din partea unui important lider PSD. Premierul Marcel Ciolacu a publicat vineri, pe contul său de TikTok, un dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, primul lider PSD care recunoaşte că partidul i-a dat voturi lui George Simion/VIDEO
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat va reabilita barajul lacului Surduc. Vor fi operate modificări ale instalaților acestuia, iar controlul se va face în sistem digital. La final, localitățile din aval vor fi mai bine protejate de inundații. Una dintre cele mai interesante îmbunătățiri a sistemului de acumulare de la Surduc va fi achiziționarea unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Barajul de la Surduc intră în reabilitare. Va fi achiziționat un utilaj amfibiu pentru reparații și întreținere
Primăria Dudeștii Vechi a lansat licitația pentru unul dintre cele mai importante proiecte pe care le va derula. Pe SEAP a fost publicat anunțul pentru desemnarea executantului pentru obiectivul de investiții – sistem de producere și distribuție a energiei termice utilizând energie geotermală, în comuna Dudeștii Vechi. Suma alocată pentru sistemul deosebit de încălzire este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Vechi caută constructor pentru realizarea sistemului de alimentare cu energie geotermală a comunei
În cursul nopții de vineri spre sâmbătă, pe drumurile naționale din zona de vest au fost folosite peste 680 de tone de material antiderapant, fiind pe teren 109 autoutilaje cu lamă și răspânditor. În județul Caraș-Severin au acționat și patrulat cele mai multe utilaje specifice iernii, 43, fiind răspândite circa 270 de tone de antiderapant....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vremea rece pune din nou probleme drumarilor/VIDEO
După două ediţii ale Balului Ionilor care au avut loc în anii precedenţi şi s-au bucurat de mare succes, Primăria şi Consiliul Local Şag au decis să meargă mai departe cu acest eveniment. Ca atare, luni, la Şag, se anunţă din nou joc şi multă voie bună. Ediţia din acest an a Balului Ionilor va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Balul Ionilor revine la Şag luni, 6 ianuarie
De pe străzile Timișoarei au fost adunate anul trecut, în perioada ianuarie – noiembrie, aproximativ 7.000 de tone de deșeuri abandonate pe strada, de asemenea, alte 11.000 de tone au fost aduse, din propria inițiativă, de cetățeni la centrele de colectare voluntară. Primăria Timișoara a plătit, în perioada amintită, peste 14 milioane de lei pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea de salubritate a ridicat 7000  de tone de deșeuri abandonate pe străzile Timișoarei
Seria evenimentelor muzicale susținute pe scena amenajată la Târgul de Crăciun, în Piața Operei din Timișoara se încheie duminică, cu concertul sârbilor de la YU Grupa, după ce sâmbătă vor urca pe scenă Bilja Krstić, împreună cu Bistrik Orchestra. Sâmbătă, 4 ianuarie, la ora 18:00, vor urca pe scena din Piața Victoriei Bilja Krstić și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bilja Krstić & Bistrik Orchestra și Yu Grupa încheie seria concertelor din Piața Operei, susținute cu ocazia sărbătorilor de iarnă
Top