Sprijin pentru consultanta acordat IMM-urilor

În 28 februarie 2012, Organismul Intermediar pentru IMM-uri (OI IMM) a publicat Ghidul pentru Operaţiunea 1.3.2. „Sprijin pentru consultanţă acordat IMM” din cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POSCCE), anunţând totodată lansarea oficială a apelului de proiecte pentru acest an, deepunerea de proiecte fiind posibilă începând cu 15 martie, în trei sesiuni succesive:
Sesiunea I (martie): a) Înregistrare şi depunere – 15.03–13.04.2012;
b) Evaluare şi selecţie – 17.04–31.05.2012
Sesiunea II (iunie): a) Înregistrare şi depunere – 01.06–29.06.2012;
b) Evaluare şi selecţie – 02.07–31.08.2012
Sesiunea III (septembrie): a) Înregistrare şi depunere – 03.09–28.09.2012;
b) Evaluare şi selecţie – 01.10–30.11.2012
Depunerea de proiecte în sesiuni succesive este în avantajul solicitanţilor, cei cărora le-au fost declarate respinse proiectele în prima sesiune, putând redepune proiectele corectate în sesiunile următoare.
Valoarea maximă a ajutorului financiar nerambursabil ce se poate acorda în cadrul acestei scheme de finanţare este de 170.000 lei, în condiţiile respectării prevederilor referitoare la ajutorul de minimis, dar nu mai mult de 20% din valoarea cifrei de afaceri anuale înregistrată de către întreprinderea solicitantă în ultimul exerciţiu financiar încheiat. Intensitatea maximă a finanţării nerambursabile acordate este de 70% din totalul cheltuielilor eligibile.
Pot beneficia de alocare financiară nerambursabilă în cadrul acestei operaţiuni, persoanele juridice care se clasifică în categoria microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii, iar codul/codurile CAEN pentru care se solicită consultanţă trebuie să fie în lista celor eligibile, în conformitate cu ghidul solicitantului şi să facă parte din codurile active ale firmei.
Scopul şi obiectivele proiectului trebuie să vizeze creşterea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii prin achiziţionarea de servicii de consultanţă externă (din afara firmei solicitante) cu condiţia ca serviciul de consultanţă respectiv să nu se constituie într-o activitate continuă sau periodică şi să nu fie legat de activitatea curentă a firmei,
În cadrul operaţiunii „Sprijin pentru consultanţă acordat întreprinderilor mici şi mijlocii” se finanţează achiziţia de servicii de consultanţă pentru următoarele activităţi:
– Elaborarea de strategii pentru soluţii inovative şi crearea de noi produse şi/sau servicii şi tehnologii;
– Elaborarea de planuri de afaceri, studii de prefezabilitate şi/sau fezabilitate pentru implementarea de tehnologii ecoeficiente şi competitive, precum şi pentru crearea de produse competitive;
– Elaborarea de studii şi strategii de management, marketing şi/sau analize financiare pentru implementarea unui anumit proiect;
– Elaborarea de strategii de mediatizare şi planuri de promovare pentru un anumit proiect;
– Elaborarea de strategii şi planuri de dezvoltare şi stimulare a resurselor umane în vederea extinderii afacerii sau implementării unui anumit proiect;
– Elaborarea de studii asupra protecţiei proprietăţii intelectuale;
– Elaborarea de studii comparative pentru utilizarea unor instrumente şi soluţii informatice sau pentru un domeniu precizat;
– Elaborarea de studii de evaluare şi diagnostic pentru transferul afacerii.
Perioada de implementare a proiectului este de cel mult un an de la data semnării contractului de finanţare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele

Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
În parteneriat, Primăria Timișoara și Asociația Peisagiștilor din România (AsoP) au reușit o remarcabilă performanță dendrologică: au identificat primii 12 arbori remarcabili din oraș, în Parcul Copiilor și în Parcul Regina Maria. Printre aceștia se numără un Ginkgo Biloba a cărui poveste este legată de familia Mühle, dar și stejari, ulmi, frasini, tei și platani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a descoperit 12 arbori remarcabili, inclusiv Ginkgo Biloba plantat de Muhle, în parcurile Timișoarei
Consiliul Județean Timiș se vede nevoit să modifice din nou hotărârea referitoare la realizarea proiectului de extindere la patru benzi a drumului care leagă Sânandrei de Drumul Național 69, Timișoara – Arad. Este a 15 modificare care trebuie aplicată, aceasta la cererea Ministerului Dezvoltări, pentru a se putea obține finanțarea prin Anghel Saligny promisă, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de aprobare a extinderii drumului Sânandrei – DN 69, modificată a 15-a oară, pentru obținerea de bani de la guvern. Proiectul, aproape gata
Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor
Luna octombrie a anului 2023 aducea redeschiderea Cinema Timiș, cea mai mare sală de proiecție din Timișoara, cu o capacitate de 500 de locuri și situat chiar în centrul orașului. Cei trei ani de activitate vor fi sărbătoriți cu o serie de evenimente speciale, care vor avea loc în perioada 16-18 octombrie. La Cinema Timiș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinema Timiș ajunge la trei ani de activitate de la redeschidere. Timp de trei zile va fi un program inedit
Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D
Organizația care se ocupă cu managementul fondurilor europene în Regiunea Vest lansează un proiect extrem de ambițios în domeniul transportului public. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest propune realizarea unui sistem integrat de transport public inter și intrajudețean, care să conecteze localitățile din Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Acesta va fi realizat cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Provocare pentru autorități. Șapte milioane de euro pentru realizarea unui sistem de transport public inter și intrajudețean în Regiunea Vest
Lucrările de pe șantierul Centurii Vest de ocolire a Timișoarei merg excelent. La cinci luni de la emiterea ordinului de începere, stadiul general al lucrărilor a depășit 25%. Pe secțiuni, la unele dintre obiective s-a depășit de mult stadiul general. La terasamente, lucrările de decapare și excavație au ajuns la peste 78%, iar lucrările de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un sfert din Centura Vest este terminată, la cinci luni de la începerea lucrărilor/Foto
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.