De la Radu Toanca la Stelu Iordache – ziaristi timisoreni care si-au incercat norocul in politica / FOTO

Și-au făcut un nume în presa din Timișoara, iar apoi au intrat sau au încercat să intre în politică. Stelu Iordache nu este primul jurnalist timișorean care a schimbat taberele, visând la o carieră politic-administrativă.
Ultima surpriză de pe scena politică timișoreană este, fără îndoială, intenția omului de televiziune Stelu Iordache de-a candida la fotoliul de primar al Timișoarei. Directorul TV Europa Nova și-a găsit drept vehicul pentru a-și atinge acest scop formațiunea unui alt jurnalist, PP-DD, condusă, după cum se știe, de „senzaționalul” Dan Diaconescu. Stelu Iordache nu este însă primul jurnalist timișorean care își încearcă norocul în zona administrativ-politică. Poate cel mai de succes exemplu în acest sens este Radu Țoancă, vicepreședinte al PSD Timișoara și consilier municipal. În anii 90, el a lucrat la mai multe ziare, fiind cunoscut ca un jurnalist de dreapta. După 2000 s-a convertit în politician de stânga, ajungând acum la al doilea mandat de consilier municipal, făcând parte din așa-zisa grupare a lupilor tineri din PSD, condusă de viceprimarul Sorin Grindeanu. În paranteză fie spus, cei mai cunoscuți jurnaliști și scriitori au făcut trecerea de la stânga spre dreapta, cel mai cunoscut exemplu fiind Andre Malraux, cu celebra sa frază: „Dacă la 20 de ani nu ești comunist, nu ai inimă, iar dacă la 40 de ani mai ești comunist, nu ai minte”.
O altă reușită în politică poate fi contabilizată în dreptul Oanei Gaita. Fostă jurnalistă, mai ales în audiovizual, ea deține acum funcția de secretar executiv al PD-L Timiș, fiind și consilier județean. Gaita a ajuns politician după un stagiu de purtător de cuvânt al filialei PD-L Timiș, funcție pe care o ocupă și în acest moment. Gaita are șanse serioase de a prinde, și după alegerile din luna iunie, un scaun de consilier județean. Evident, depinde acum și de scorul partidului.
Alți jurnaliști au încercat o carieră administrativă, dar nu au avut succesul primilor doi. În 2000, Ioan Lera, fost jurnalist la cotidianul „Timișoara”, candida ca independent pentru un scaun de consilier județean. A scos un scor bun, mai având nevoie de câteva zeci de voturi pentru a-și atinge scopul. La alegerile din 2008, jurnalista Lia Lucia Epure, director al cotidianului „Ziua de Vest”, și-a încercat norocul cu o candidatură independentă pentru Consiliul Local Timișoara. A obținut însă doar 1% din sufragiile timișorenilor care s-au prezentat la vot. O oarecare legătură cu presa a avut-o și Adrian Pau, consilier local și secretar general al PD-L Timișoara, director al ANIF Timiș. El a fost director al ziarului ‚Prima oră”, publicație care, din păcate, nu mai există pe piața media timișoreană.

[nggallery id=1131]

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

papaiani a spus: (martie 19th, 2012 at 16:21 )

doamne ce vremuri au mai fost si alea in care domnul toanca striga pe holurile redactiei renasterea banateana despre pesederisii de atunci, pesedistii de acum: hidra comunista. imi amintesc inclusiv exceptionalele editoriale din ziarul timisoara in care scria despre actualii sai colegi cum ca ar fi urmasii comunistilor. ce vremuri, tovarase toanca.

Nedumeritu' a spus: (martie 19th, 2012 at 16:25 )

Ca independent, aș mai înțelege… dar să te bagi într-o troacă de rahat…. ?

liviu a spus: (martie 19th, 2012 at 17:48 )

toata lumea are vise noaptea…. dar stelu, sa faci jocurile pdl-istilor si sa fii marioneta lor… penibil

Alina a spus: (martie 20th, 2012 at 00:00 )

Toanca trebuie lasat in pace zilele astea. Bietul de el are atatea institutii ale statului pe cap si pe telefoane incat nu stiu cum mai face fata. Probabil ca de asta consumta tot mai mult, tot mai mult, litri, litri

taropa a spus: (martie 20th, 2012 at 12:34 )

Ce face Toanca, imaprte deja functii in admnistratie? Cat costa un post de director?

loati a spus: (martie 21st, 2012 at 22:03 )

costi nu mai iesi cu nimic ? nu ne mai prezinti realizarile, invatane si pe noi cum se manevreaza licitatiile…

Alibaba a spus: (iulie 28th, 2012 at 13:40 )

Tovarasaul Toanca Radu s-a pregatit in opozitie. Restaurantul lui de pe calea TORONTALULUI vis a vis de BANCI a stat in faza de constructie 4 ani. Acum ca-i la putere si va putea sa FURE a inceput frenetic munca. Intr-o luna il inaugureaza!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara stinge în aceste zile iluminatul arhitectural din oraș

Primăria Timișoara se raliază trendului eco-energetic promovat în aceste zile la nivel național și a decis să oprească iluminatul arhitectural pentru mai multe obiective din oraș. În plus, reprezentanții municipalității spun că orașul a redus deja consumul, prin instalarea de becuri led pe numeroase străzi, care beneficiază și de sisteme de telegestiune. Cele mai multe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara stinge în aceste zile iluminatul arhitectural din oraș
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş

PSD a solicitat marți Parchetului să deschidă o anchetă penală privind modul în care prefectul de Timiș, Paul Finta, a aplicat sancțiunea pentru primarul Dominic Fritz în cazul conflictului de interese depistat de Agenția Națională de Integritate. De asemenea, PSD a solicitat Ministerului Afacerilor Interne şi ANI să conteste în instanţa de contencios administrativ ordinul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Semne bune sezonul are! Politehnica bate Chindia mult mai clar decât o arată scorul

Pentru un prim derby, Poli – Chindia, jucat la 38 de grade… meciul a arătat chiar bine. Două echipe solide, multe faze de poartă, dar până la urmă diferență de valoare în favoarea gazdelor. A fost un fragil 1-0, dar o evoluție foarte bună a alb-violeților. La ultima fază, în minutul 96, dâmbovițenii au trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Semne bune sezonul are! Politehnica bate Chindia mult mai clar decât o arată scorul
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara se raliază trendului eco-energetic promovat în aceste zile la nivel național și a decis să oprească iluminatul arhitectural pentru mai multe obiective din oraș. În plus, reprezentanții municipalității spun că orașul a redus deja consumul, prin instalarea de becuri led pe numeroase străzi, care beneficiază și de sisteme de telegestiune. Cele mai multe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara stinge în aceste zile iluminatul arhitectural din oraș
PSD a solicitat marți Parchetului să deschidă o anchetă penală privind modul în care prefectul de Timiș, Paul Finta, a aplicat sancțiunea pentru primarul Dominic Fritz în cazul conflictului de interese depistat de Agenția Națională de Integritate. De asemenea, PSD a solicitat Ministerului Afacerilor Interne şi ANI să conteste în instanţa de contencios administrativ ordinul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş
Un incendiu devastator a distrus un bloc de tip duplex din localitatea Șag, lăsând două familii fără acoperiș deasupra capului și fără bunurile acumulate într-o viață. În urma acestei calamităţi, primarul comunei Şag, Flavius Roşu a făcut un apel umanitar la solidaritatea comunităţii. “În astfel de momente critice, solidaritatea comunităţii  este singura speranţă pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Şagului, Flavius Roşu, apel umanitar după ce un incediu a distrus locuinţele a două familii
Politehnica Timișoara și-a aflat astăzi programul complet din sezonul regular al Superligii de fotbal feminin. Formația viola va începe campionatul în deplasare, pe terenul lui Vasas Femina Odorheiu Secuiesc, iar primul meci acasă este programat în runda a II-a, când la Timișoara vine Gloria Bistrița. Poli va juca împotriva vicecampioanei din Miercurea Ciuc în deplasare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara începe Superliga în deplasare. Când sunt programate derby-urile pentru play-off
Prefectul de Timiș, Paul Finta, a anunțat marți sancțiunile pe care primarul Timișoarei, Dominic Fritz, le va suferi în urma constatării conflictului de interese de către Agenția Națională de Integritate. Iar, conform deciziei luate, referatul Instituției Prefectului impune sancționarea disciplinară a lui Fritz, cu 10% din indemnizația de primar, pe o perioadă de șase luni....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectura Timiș a decis sancțiunea lui Fritz: penalizare cu 10% din indemnizație, pe șase luni
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că a fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea Institutului Regional de Oncologie Timișoara. În acest condiții, poate demara construcția pentru acest obiectiv medical important. Timișoara va deveni cel mai important centru din vestul României pentru tratarea cancerului. A fost semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru Institutul Oncologic Timișoara
Discutată săptămâna trecută în plenul Consiliului Judeţean Timiş, posibilitatea de a plăti din bugetul județului incinerarea unor oi din cadrul unui focar de pesta micilor rumegătoare existent la o crescătorie privată a devenit realitate marți. Consilierii județeni au aprobat alocarea de la bugetul județean a sumei de 50.000 de lei pentru a se realiza incinerarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș scoate din buzunarul propriu bani pentru a incinera oile unei ferme private din Giulvăz
Duminică, 9 august, între orele 19.00 și 21.00, are loc o nouă ediție a programului „Turist la tine acasă”, organizată prin proiectul Timișoara Free Tours, de către Asociația Turism Alternativ. De această dată, participanții vor descoperi o față mai puțin cunoscută a orașului, în cadrul turului tematic „Timișoara secretă: legende, mistere și simboluri”. Punctul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflați secretele Timișoarei în cadrul unui nou tur gratuit organizat de Asociația Turism Alternativ
Artistul vizual Costin Brăteanu sub curatoriatul lui Robert Șerban va prezenta la Muzeul Apei Timișoara, în perioada 4 august – 12 septembrie, expoziția „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență”. Lucrările realizate în tehnică mixtă au fost create pe parcursul unor simpozioane de creație desfășurate la Kusadasi, Volčji Grad, Beli Kamen, Kostolac, Isverna, Petrinzel, Banja...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Apei are loc expoziția „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.