Cand violatorii vor cere sterilizarea lui Alin Popoviciu

Și dacă mâine și-ar frânge cariera politică din nu știu ce motive caraghioase, vicepreședintele PDL Alin Popoviciu n-ar mai avea de ce să-și facă griji. Sigur va rămâne în anale, iar o istorie fie ea și hazlie l-ar prezenta ca omul care a dus servieta lui Constantin Ostaficiuc, parlamentarul care s-a luat la trântă cu vrăjitoarele și politicianul care a propus sterilizarea violatorilor.

Cu excepția chestiunii cu căratul genții, niciuna dintre aceste inițiative îndrăznețe n-a ajuns să schimbe cumva destinul românilor. Însă cu toate acestea, deputatul de Timiș Alin Popoviciu va rămâne în conștiința împătimiților de politică drept omul care i-a propus pentru excluderea din partid pe Sever Voinescu, Cristian Preda, Teodor Baconschi, Toader Paleologu și Daniel Funeriu, adică tot ce găseai mai răsărit prin cutia craniană a PDL.

E de bine sau e de rău?, s-ar întreba la unison atât vrăjitoarele, cât și violatorii care nu se regăsesc pe această listă neagră. Ca și când ar mai conta, virilitatea asta de copil fălos după prima bărbierire ar putea aduce mai multă disciplină în PDL. Cum poți relansa partidul cu chibiți precum Cristi Preda ori Paleologu junior?, mă întreb eu. Dar se întreabă și deputatul Popoviciu în susținerea cauzei sale: „Nu văd de ce să ţinem în partid pe cei care critică partidul în fiecare zi. Sunt membri noi, nu sunt oameni care au muncit ani de zile pentru partid şi nu au primit nimic. Sunt parlamentari, foşti miniştri, cărora partidul le-a întins o mână şi acum îl critică”. Poți să-l contrazici pe om, de vreme ce și Iliescu a fost epurat la întoarcerea lui Ceaușescu din Coreea, iar PNL a trecut deja la prima fază de salubrizare a celui mai liberal partid dintr-o uniune socialistă?

Evident că nu poți și oricum nu m-aș băga în fasolea deja mirositoare a conducerii PDL. Totuși, dacă Vasile Blaga ar fi vrut să dea de pământ cu toți „neisprăviții” de intelectuali cu chef de criticat partidul, păi atunci de ce n-a făcut-o chiar el? Sau să-l pună pe Cezar Preda să instaleze disciplina de fier forjat, că doar nu se făcea ca așa ceva să fie anunțat de purtătoarea de cuvânt Adriana Săftoiu, nimerită și ea din lacul liberal în puțul pedelist. Nu, treaba a ajuns să fie făcută de Alin Popoviciu, ca astfel să ne facem o idee mai clară despre halul în care a ajuns fostul partid de guvernământ.

Fioros cum îl știm, Alin Popoviciu n-a apucat nici măcar să-și curețe filiala de primari tocmiți cu buzele de Titu Bojin (PSD) înainte de alegeri, dar se pune gospodărește pe eliberat partidul de intelectualii și chiaburii reacționari. Lăsând o firavă pătură electorală, captivă până mai ieri PDL-ului, să se întrebe unde vor merge cei dați afară de Alin Popoviciu, pentru o reorientare rapidă a simpatiilor politice. N-am nicio îndoială că PDL va supraviețui acestei epurări, însă cel mai frică mi-e de puterea exemplului. Ce ne facem dacă mâine-poimâine se trezește și Fuego să-l conteste pe Phil Collins, dacă lui Pavel Coruț îi vine să solicite retragerea Nobelului Hertei Muller, iar doctorului Ciomu, să-i ceară demisia lui Raed Arafat?

Toate ca toate, dar o întrebare mă macină de nu se poate. Dacă, la absurd, violatorii vor cere sterilizarea lui Alin Popoviciu, cine va mai fi vocea gravă a PDL?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

ASTA - I ALA ? a spus: (iunie 2nd, 2013 at 13:14 )

Asta-i ala care in anul 2000 a acoperit stadionul Dan Paltinisanu ?

free gigi a spus: (iunie 2nd, 2013 at 17:07 )

scimba macazul ,vrem supiecte mai de casa

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan

Cineva a solicitat premierului Ilie Bolojan să blocheze, după vizita la primărie, investiția pentru noul stadion Dan Păltinișanu, atunci când șeful guvernului a vizitat Timișoara în primăvară. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care susține că are și martori în acest sens. Discuția a apărut atunci când a comentat asupra contribuției de 25 de milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei

Vineri, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, prezenta public ideea că reprezentanții PNL Timiș au fost supuși unor puternice presiuni din partea liderului liberal arădean, Gheorghe Falcă, pentru a accepta un candidat USR la Primăria Timișoara, pentru a-și asigura el ”liniște” la Arad. La câteva ore de la această poziție, PNL Timiș răspunde acuzațiilor, spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start

Piloții timișoreni, Radu Benea și Nicolas Benea, se vor afla printre cele 30 de nume selectate pentru a lua startul în Trofeul UniCredit Leasing 2026 de la București, marea finală a sezonului 2026 în Campionatul Național de Super Rally. După ce acum două săptămâni și-a asigurat al doilea titlu de campion național la viteză în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Vaporetto

Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Societatea de Transport Public Timișoara anunță introducerea temporară a unor modificări în traseul transportului public cu vaporetto, pe Bega. Trei stații vor fi suspendate, timp de două zile, azi și mâine, ca urmare a desfășurării lucrărilor de demolare a pasarelei pietonale de la Parcul Copiilor – Pestalozzi. Modificările intră în vigoare astăzi, la ora 12,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cineva a solicitat premierului Ilie Bolojan să blocheze, după vizita la primărie, investiția pentru noul stadion Dan Păltinișanu, atunci când șeful guvernului a vizitat Timișoara în primăvară. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care susține că are și martori în acest sens. Discuția a apărut atunci când a comentat asupra contribuției de 25 de milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan
Vineri, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, prezenta public ideea că reprezentanții PNL Timiș au fost supuși unor puternice presiuni din partea liderului liberal arădean, Gheorghe Falcă, pentru a accepta un candidat USR la Primăria Timișoara, pentru a-și asigura el ”liniște” la Arad. La câteva ore de la această poziție, PNL Timiș răspunde acuzațiilor, spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei
Liderul PSD Timiș spune că filiala locală a PNL, partid cu care social-democrații sunt aici într-o alianță, este sub presiuni foarte mari din partea USR, dar mai ales din partea lui Gheorghe Falcă, politicianul arădean care ar dori ca liberalii să aibă … liber în Arad la candidaturi, sacrificând la schimb Timișul și Timișoara în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PSD Timiș, dispus să susțină la alegeri un candidat de primar din partea unei alianțe PNL – USR, dar acesta să fie liberal
Județul Timiș va avea în scurt timp, din nou acces la propriul deponeu de gunoi, fără a mai fi nevoit să trimită gunoiul, pe mulți bani, în alte județe. Lucrările de realizare și amenajare a celulei trei de la Ghizela au fost finalizate, a anunțat președintele CJ Timiș. Urmează autorizarea noii celule și începerea operării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost finalizate lucrările la cea de a treia celulă de la Deponeul Ghizela. Urmează scăderea tarifelor practicate la colectarea gunoiului
Municipalitatea timișoreană propune Consiliului Local demararea negocierilor cu firma care operează Piața Aurora, în vederea achiziționării clădirilor existente acolo. Primăria deține terenul de 1,4 hectare, dar acesta este concesionat firmei, pe durata existenței clădirilor. Intenția este de a realiza acolo o parcare de mari dimensiuni. Vizate sunt patru clădiri din Piața Aurora, acolo municipalitatea intenționează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea cumpărarea clădirilor existente în Piața Aurora și transformarea acesteia în parcare
O zi dedicată copiilor, sportului și poveștilor care schimbă vieți, la Timișoara! Pe 17 octombrie 2026, Stadionul „Gheorghe Rășcanu” din cartierul Ronaț devine locul în care sportul, bucuria copilăriei și spiritul comunității se întâlnesc. ACS Warriors Timișoara invită copiii, părinții și toți iubitorii rugby-ului să se bucure de o zi specială, dedicată mișcării, performanței și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aduceți copiii la arenă! Pledoarie pentru rugby
Lucrările efectuate pentru demolarea clădirilor existente în prezent pe terenul unde se va ridica noul Institut Regional Oncologic Timișoara sunt finalizate. Acum , posibil săptămâna viitoare, este așteptată demararea lucrărilor de construire pentru noul spital, care va lua locul ruinelor Municipalului de pe Calea Torontalului. Proiectul IROT merge înainte, a anunțat, vineri, Alfred Simonis, președintele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp vor începe lucrările la Institutul Oncologic Timișoara. Demolările au fost finalizate
Un loc de joacă din zona de nord a Timișoarei, în apropierea intersecției dintre Calea Aradului și Calea Sever Bocu, a intrat în modernizare. Lucrările vizează înlocuirea echipamentelor de joacă învechite și refacerea suprafețelor degradate, astfel încât spațiul să poată fi folosit în condiții mai bune de siguranță de către copiii din cartier. Intervenția presupune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou loc de joacă din Timișoara a intrat în modernizare, în zona Aradului. Ce lucrări sunt prevăzute
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.