Cea mai scumpă clădire de birouri din România scoasă la vânzare online costă peste 12,5 milioane de euro și se află în București. În țară, un imobil din aceeași categorie costă maximum jumătate din această sumă. La Timișoara, prețul pentru o clădire de birouri e mult mai mic.
Portalul Imobiliare.ro a făcut un top al celor mai scumpe clădiri de birouri scoase la vânzare online. Pe primul loc se clasează o clădire de birouri în zona Ghencea din Bucureşti. Aceasta are un preț de 12,58 de milioane de euro. Imobilul are o suprafață utilă închiriabilă de aproape 11.000 de metri pătrați, parter plus şapte etaje, la care se adaugă o parcare subterană de 100 de locuri. Tariful de închiriere practicat pentru această proprietate este de 12 euro/mp/lună.
În Cluj-Napoca, cea mai scumpă clădire scoasă la vânzare are 2.600 de metri pătrați și costă 2,38 milioane de euro. Imobilul are parter și etaj, o parcare de 50 de locuri și poate fi închiriată cu 20.000 de euro/lună. Cea mai scumpă clădire de birouri din Braşov are o suprafaţă de 4.200 de metri pătraţi, iar proprietarii cer pe ea peste șase milioane de euro.
Un imobil office de 2.800 metri pătrați situat în Timişoara, în zona Simion Bărnuţiu, are un preţ de 1,8 milioane de euro. Clădirea are demisol, parter şi cinci etaje, plus opt locuri de parcare. În prezent, proprietatea funcţionează ca unitate de cazare. În zona Complexul Studențesc, o vilă cu destinaţia de birouri poate fi găsită cu 1,5 milioane de euro. Imobilul dispune de o suprafaţă utilă de 1.200 de metri pătraţi şi este structurat pe subsol, parter, etaj şi mansardă.
Comentarii prin facebook