JazzTM: muzicieni excelenti si multe scaune goale / FOTO

Timișorenii nu s-au prea înghesuit la prima ediție a festivalului JazzTM și, în niciun caz, nu au ales să cumpere bilete pentru locurile pe scaune. Cei aproximativ 3.000 de spectactori au avut însă parte, vineri seară, de niște artiști foarte buni, care și-au respectat cărțile de vizită.

Prima ediţie a JazzTM a început vineri seară, într-o Piață a Victoriei nu foarte animată. Scaunele VIP – așa cum le-a numit primarul Nicolae Robu – au rămas pe jumătate goale, deși municipalitatea a făcut reclamă festivalului ca la circ: cu mașini și megafoane care invitau timișorenii la concerte. În primele rânduri au putut fi văzuți edilul șef alături de fiica sa, viceprimarul Dan Diaconu, mai mulți angajați din primărie, diverși membri ai PNL, precum și o parte din voluntarii care au ajutat la organizarea festivalului.

Dincolo de „țarcul” cu scaune, în jur de 3.000 de oameni au aplaudat intens prestația excelentă a muzicienilor. Cei care au stat în picioare au avut oricum o mai bună vizibilitate către scenă, spre deosebire de cei care și-au cumpărat bilete în ultimele rânduri de scaune. Tichetele au costat 50 de lei pentru toate cele trei seri, dar nu trebuie să fii specialist în marketing ca să-ți dai seama că a pune în vânzare bilete la un festival anunțat drept gratuit nu e o mare afacere.

Scoţienii de la Hidden Orchestra au venit tocmai din Edinburgh pentru a cânta la acest festival. Ei au combinat jazz-ul clasic cu elemente de hip-hop, rock şi muzică electronică. Invitatul special al serii a fost Richard Bona, unul dintre cei mai renumiţi basişti de jazz din lume. Concertul său, alături de trupa Bonafied, a fost răsplătit cu aplauze generoase de spectatorii încântați.

Primarul Nicolae Robu, cel care a inițiat acest festival, estima, pentru cele trei zile, un public de aproximativ 30.000 de oameni. Foarte probabil, acest număr nu va fi atins, dar nu din vina artiștilor invitați. JazzTM a costat 100.000 de euro de la bugetul local, sumă căreia i se adaugă 30.000 de lei de la Consiliul Județean Timiș și, teoretic, bani atrași din fonduri private. Festivalul continuă, sâmbătă, cu Mario & the Teachers, Mano Delago, iar la final, Kurt Elling.

[nggallery id=1634]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Impotriva penibilului a spus: (iulie 6th, 2013 at 15:31 )

Sunteti penibili. Atat ati inteles voi de aseara. Orice s-ar face tot robu robu. A fost minunat, iar voi nu puteti fi numiti ziaristi

oradean a spus: (iulie 6th, 2013 at 16:42 )

Ce capitala culturala? Voi, timisorenii sunteti in stare sa va mancati intre voi de tot pana in 2021. Daca asa se scrie despre ce a fost aseara in timisoara, atunci inseamna ca va meritati soarta mediocra.

cosanza a spus: (iulie 6th, 2013 at 23:48 )

Palmisoara e orasul galagiei, al claxoanelor si al focurilor de artificii nocturne

Noni a spus: (iulie 8th, 2013 at 09:42 )

Ce ziar de trei parale…am fost acolo in toate cele 3 seri si a fost plin de lume! Scaunele au fost ocupate numai ca s-au ocupat de ora 21 nu la ora 19! Ati facut poze la ora 19 si ziceti ca nu a fost lume! Rusine! Uitati-va pe linkul https://www.facebook.com/photo.php?fbid=602829156423643&set=pb.588797367826822.-2207520000.1373265690.&type=3&theater

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo

Super-campioana României la rugby SCM USV Timișoara deschide etapa a XI-a din Liga de Rugby. Alb-violeții se află pe locul secund și înfruntă liderul, Dinamo, la București, vineri, de la ora 17:00. Ambele echipe vin după meciuri jucate în deplasare cu Știința Baia Mare. SCM USV Timișoara a remizat în urmă o săptămână și jumătate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Super-campioana României la rugby SCM USV Timișoara deschide etapa a XI-a din Liga de Rugby. Alb-violeții se află pe locul secund și înfruntă liderul, Dinamo, la București, vineri, de la ora 17:00. Ambele echipe vin după meciuri jucate în deplasare cu Știința Baia Mare. SCM USV Timișoara a remizat în urmă o săptămână și jumătate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo
Preşedintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, şi primarul Orașului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, au semnat acordul de parteneriat pentru cea mai importantă investiție de agrement și turism pregătită în județul Timiş. Este vorba de aquapark-ul care va fi ridicat în cel mai vestic oraş al României. Investiția urmează să primească finanțare prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas important privind construirea unui aquapark la Sânnicolau Mare. A fost semnat parteneriatul cu CJ Timiş
În weekend, de Sfânta Maria, se anunţă mare sărbătoare la Şag, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Printre manifestările care vor avea loc se numără şi un turneu de fotbal dedicat exclusiv iubitorilor de fotbal din Şag. Acesta se va desfăşura, începând cu ora 9.00, la Arena Şag....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turneu de fotbal la Şag, duminică, de Zilele Comunei
Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina
Trecerea de la viața de licean la rigorile lumii medicale devine mai ușoară pentru tinerii din vestul țării. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), prin intermediul societății studențești EMSA, a dat startul celei de-a doua ediții a proiectului „How to Med School”, un program dedicat elevilor care visează la o carieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tabără de vară pentru viitorii studenți UMF
Municipalitatea timișoreană a reușit finalizarea proiectelor propuse de elevii liceelor timișorene în cadrul propriei viziuni a bugetarii participative, care anul trecut a vizat doar această categorie socială. La Liceul Waldorf, trei dintre cele patru propuneri ale elevilor au fost deja transformate în realitate. Noile dotări includ echipamente pentru activitățile extracurriculare, inclusiv pentru trupa de dans...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Versiunea cu totul unică a bugetării participative a Primăriei Timișoara are primele rezultate
„Ultimul ingredient” / „The Last Ingredient”, filmul realizat de Visit Timiș, a câștigat categoria Young Chef Ambassadors în cadrul competiției internaționale Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. Filmul se numără astfel printre cele 14 producții câștigătoare ale ediției din acest an. Începând de acum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ultimul ingredient” a câştiga categoria Young Chef Ambassadors la Food Film Menu 2026. Publicul poate vota acum filmul Banatului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.