Fratii Cristescu vand 20 de hectare de teren pe Calea Sagului

Frații Emil și Marius Cristescu scot la vânzare nu mai puțin de 20 de hectare de teren, plus construcțiile aferente. Anul trecut, pe același teren, cei doi oameni de afaceri anunțau că vor începe construcția unui parc de retail, cu o investiție de 50 de milioane de euro. Acum s-au reorientat spre spații de lux pentru birouri în altă parte a orașului.

Proprietarii grupului Bega vor să scape de terenurile cu o suprafață de 206.000 de metri pătrați, deținute prin intermediul firmelor Bega Turism și Bega Minerale Industriale. Prețul minim pe care vor să-l obțină depășește 17,5 milioane de euro. Emil și Marius Cristescu intenționau să construiască pe aceste terenuri, situate în Calea Șagului, un proiect comercial de mari dimensiuni. „Suntem în faza finală de obţinere a tuturor autorizaţiilor iar în vară îi dăm drumul. Va exista un hypermarket, precum şi alte magazine ale unor branduri de renume. Într-un an va fi gata”, afirma, în mai 2012, Emil Cristescu. Cu un an înainte de această declarație, Cristescu susținea că nu va începe construcţia dacă nu va avea precontracte de închiriere pe cel puţin 40% din suprafaţa complexului. Investiţia estimată era de 50 de milioane de euro, din surse proprii şi atrase.

În prezent, frații Cristescu și-au concentrat atenția asupra unui complex de patru clădiri de birouri, denumit Optica Business Park. Acesta va avea o suprafață de 21.000 de metri pătrați și va fi finalizat în 2015. Prima clădire a fost inaugurată la începutul lunii iulie. Investiția preconizată este de 20 de milioane de euro. Bega Grup cuprinde 16 societăți comerciale din domenii diferite, de la industria minieră, construcții de mașini, la imobiliare și turism. Averea fraților Cristescu este estimată la peste 400 de milioane de euro (sursa foto: www.capital.ro).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

NIMIC = ZERO ! a spus: (iulie 12th, 2013 at 10:35 )

Practic niciunde nu au facut nimic, decat o terasa cu 10-15 mese si cu doua tunuri!

Liberal pana la moarte a spus: (iulie 12th, 2013 at 11:19 )

Nu vor mai face nimic daca se mai incoarda mult la domnul PRIMAR. Vor vedea ei afaceri daca nu se potolesc

lola a spus: (iulie 12th, 2013 at 12:14 )

baietii astia sunt buni demolatori, dar atat. nu stiu sa construiasca, ci doar sa puna orice la pamant. pe unde aupus piciorul acesti frati tinuti in palma acum de primarie s-a ales praful. timisorenii au votat anul trecut cu fratii cristescu pentru primarie, nu cu cel care are functia de primar, lucru care se vede din avion.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

Discuții cu președintele FRF. Conducerea CJT și cea a UPT caută soluții pentru finanțarea echipei de fotbal

Alfred Simonis, liderul CJT anunță că a discutat cu conducerea Federației Române de Fotbal, fiind identificate modalitățile prin care ar putea fi finanțată legal o echipă de fotbal, de catre autorități, la Timișoara. Soluțiile au fost găsite după discuții purtate cu Răzvan Burleanu. “Întâlnirea de săptămâna trecută cu rectorul Universității Politehnica, Florin Drăgan, si cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții cu președintele FRF. Conducerea CJT și cea a UPT caută soluții pentru finanțarea echipei de fotbal
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

După victoria din Giuleşti, Lugojul vrea puncte şi în meciul cu CSM Constanţa

La foc automat. Ca în fiecare toamnă, prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj nu prea are timp să reespire. Pe mai multe fronturi, jucătoarele de la CSM ţin steagul Banatului sus. Miercuri, de la ora obişnuită, 18.30, trupa de pe malul Timişului are un meci interesant pe teren propriu, contra CSM Constanţa, în prima ligă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După victoria din Giuleşti, Lugojul vrea puncte şi în meciul cu CSM Constanţa
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Universitatea de Vest Timișoara intră în Shanghai Ranking’s Global Ranking of Academic Subjects cu domeniul Psihologie

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) este pentru prima dată în topul domeniului de predare și cercetare de la UVT, în Shanghai Ranking’s Global Ranking of Academic Subjects Psihologie, în intervalul 401-500 la nivel mondial. Anunțul oficial despre includerea în premieră a domeniului Psihologie de la UVT în top Shanghai (ARWU) este un rezultat meritoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara intră în Shanghai Ranking’s Global Ranking of Academic Subjects cu domeniul Psihologie
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Conducerile ADR Vest și ale CJ Timiș s-au întâlnit pentru a stabili colaborările viitoare

Palatul Administrativ din Timișoara a găzduit o întâlnire la care au participat liderii ADR Vest și al Consiliului Județean Timiș. Subiectul dezbătut a vizat noile oportunități de finanțare disponibile în perioada următoare. Au fost prezenți președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim. Alături de conducerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerile ADR Vest și ale CJ Timiș s-au întâlnit pentru a stabili colaborările viitoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) este pentru prima dată în topul domeniului de predare și cercetare de la UVT, în Shanghai Ranking’s Global Ranking of Academic Subjects Psihologie, în intervalul 401-500 la nivel mondial. Anunțul oficial despre includerea în premieră a domeniului Psihologie de la UVT în top Shanghai (ARWU) este un rezultat meritoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara intră în Shanghai Ranking’s Global Ranking of Academic Subjects cu domeniul Psihologie
Ruben Lațcău a fost votat, marți seara, în funcția de viceprimar al Timișoarei. În prima ședință de plen de la instaurarea oficială a noului primar și a consilierilor locali, el a primit voturile necesare pentru a rămâne pe funcție. Plen cu ”piper”, marți seara, la Consiliul Local Timișoara. Cu ocazia întâlnirii, conducerea administrativă a primăriei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara are primul viceprimar votat, Ruben Lațcău
Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, afirmă că Mircea Geoană, promovat de PSD, ar fi o continuare a stilului de președinte-împărat pe modelul Klaus Iohannis din uiltimii zece ani. În urma dezbaterii de luni seara de la Digi24, senatorul Raoul Trifan a ajuns la câteva concluzii privindu-l pe candidatul Mircea Geoană. “Poți scoate omul din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan despre Mircea Geoană: “Poți scoate omul din PSD, dar nu poți scoate PSD-ul din om”
G4Media.ro a publicat dovada că, la sfârșitul lunii mai 2022, o cursă Țiriac Air, închiriată de Nordis, cu destinația Nisa, îi transporta pe liderii PSD Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu și Laura Vicol, împreună cu copiii lor, pentru a vedea Marele Premiu de Formula 1 de la Monaco. În același avion s-a aflat și Afred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderii PSD Ciolacu, Grindeanu și Simonis au mințit. Au fost la Nisa cu avionul plătit de Nordis
Alfred Simonis, liderul CJT anunță că a discutat cu conducerea Federației Române de Fotbal, fiind identificate modalitățile prin care ar putea fi finanțată legal o echipă de fotbal, de catre autorități, la Timișoara. Soluțiile au fost găsite după discuții purtate cu Răzvan Burleanu. “Întâlnirea de săptămâna trecută cu rectorul Universității Politehnica, Florin Drăgan, si cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții cu președintele FRF. Conducerea CJT și cea a UPT caută soluții pentru finanțarea echipei de fotbal
Palatul Administrativ din Timișoara a găzduit o întâlnire la care au participat liderii ADR Vest și al Consiliului Județean Timiș. Subiectul dezbătut a vizat noile oportunități de finanțare disponibile în perioada următoare. Au fost prezenți președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim. Alături de conducerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerile ADR Vest și ale CJ Timiș s-au întâlnit pentru a stabili colaborările viitoare
Jumătate dintre utilajele care vor lucra la forarea tunelurilor care vor fi realizate pe porțiunea lipsă din autostrada Lugoj – Deva, între Margina și Holdea, au ajuns deja pe șantier. Cel mai important, în luna decembrie ar urma să înceapă forarea efectivă. Informațiile au fost furnizate de Irinel Scrioșteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În decembrie începe primul foraj la tunelurile de la Margina – Holdea și se va lucra pe opt fronturi în paralel/FOTO
În urma unei investiții a Administrației Bazinale de Apă Banat (ABA Banat), la Oravița au fost finalizate lucrările de reabilitare a barajul Oravița Mică (județ Caraș-Severin) și cele de amenajare a albiei râului Oravița în intravilanul localității amintite. Încă din anii 80, barajul Oravița Mică, realizat în secolul al XVIII-lea, datorită duratei mari de funcționare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ABA Banat a reabilitat integral barajul și albia râului de la Oravița
Lansat în 2013 în România, VESSMARY este un concept dedicat evidențierii feminității în toate formele sale, rezultat din pasiunea și dorința unor designeri cu experiență. Aceștia și-au propus să creeze ținute care să celebreze frumusețea și delicatețea femeii moderne, fie ea visătoare și romantică sau puternică și realistă. Produsele VESSMARY sunt concepute pentru a răspunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul <b>VESSMARY: De 11 ani, redefinind eleganța feminină în România</b>
Top