Ionut Nasleu si-a dat demisia de pe Facebook

La câteva zile după ce a fost demis din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Ionuţ Nasleu şi-a şters contul de Facebook. În ultimul timp, liberalul timișean o luase razna rău de tot pe reţeaua de socializare.

Din varii motive, Ionuț Nasleu scotea din lista de prieteni, aproape zilnic, câteva persoane. Este vorba despre prieteni pe care Nasleu nu-i mai considera amici nici măcar în mediul virtual. De la ziarişti, la persoane din apropierea sa, unul dintre preferații  președintelui PNL Timiș, Nicolae Robu, a făcut curăţenie în lista de Facebook cu o dârzenie demnă de o cauză mai bună. Întrebat de unii dintre ei de ce i-a eliminat din listă, Nasleu răspundea senin că el n-a făcut așa ceva.

Sătul, probabil, să dea „delete” de atâtea ori pe zi, fostul subsecretar de stat a renunţat temporar la adresă. Facebook îţi permite însă să revii asupra deciziei de ştergere a contului în orice moment. După şocul demiterii de la ANRP, Ionuţ Nasleu se relaxează alături de iubita lui în însorita Creta.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

ion de la poplaca a spus: (iulie 17th, 2013 at 09:08 )

bietul om. sa ti se rupa sufletul in doua, nu alta. este gretos tot ce se intampla in spatiul politico-administrativ. normal ar fi sa stim si despre o justificare a gestului care a dus la darea afara a acestui individ.

Incomodu a spus: (iulie 17th, 2013 at 09:56 )

O vaca a iubit un „bou”.

Vaca-Bou! Vaca-Bou!

? a spus: (iulie 17th, 2013 at 10:29 )

Nu reusesc sa inteleg. Articolul este despre un individ numit Ionut, iar poza atasata ne arata o vaca si un bou. Nu vad legatura.

tom&jerry a spus: (iulie 17th, 2013 at 14:31 )

@ion de la poplaca: la fel de normal ar fi sa stim ce a dus la angajarea individului.

@tom&jerry a spus: (iulie 17th, 2013 at 15:27 )

asa ar trebui. din ce stiu, ionut nasleu este omul primarului nicolae robu, primar care spunea mereu de meritocratie cand venea vorba despre astfel de posturi. cred ca de bun simt ar fi ca primarul sa aiba o reactie fata de acest domn, asa cum o face in cazul unor subiecte banale.

vio a spus: (iulie 17th, 2013 at 23:14 )

Lasa drogurile Ionut ca e pacat de tine. Vezi unde ai ajuns din cauza cocainei?

adela a spus: (iulie 17th, 2013 at 23:15 )

Lasa drogurile Ionut ca e pacat de tine. Vezi unde ai ajuns din cauza cocainei?

tibi a spus: (iulie 20th, 2013 at 00:11 )

Pe bani prostilor se distreaza vacaru in creta.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon

Poli a acces în liga secundă, după un sezon bun, dar nu vrea să se oprească aici. Ambiția clubului este încercarea de promovare din „prima” în elită! Pentru asta s-au creat condiții excelente și s-au adus jucători experimentați, dar și de perspectivă. Mai mult ca niciodată, toată lumea, de la suporteri și autorități, până la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Sală multifuncțională la Colegiul Național Bănățean. Proiectul este pe masa Consiliului Local

Primăria Timișoara investește într-o sală multifuncțională pentru cei aproape 2.500 de elevi ai Colegiului Național Bănățean. Investiția vine să completeze infrastructura existentă, în contextul în care Colegiul Național Bănățean și Liceul Teoretic „Dositei Obradovici” folosesc în comun spații pentru festivități și alte activități școlare. Noua sală, pentru care vor fi aprobați indicatorii tehnico-economici, va fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sală multifuncțională la Colegiul Național Bănățean. Proiectul este pe masa Consiliului Local
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT, prezentă la întâlnirea AHK România

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a participat la București, la „Sărbătoarea Verii”, cel mai important și mai așteptat eveniment estival al comunității de afaceri româno-germane din România. Desfășurat sub motto-ul „A summer to connect. Building trust for tomorrow”, evenimentul a reunit peste 650 de participanți – lideri ai mediului de afaceri, reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT, prezentă la întâlnirea AHK România

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara investește într-o sală multifuncțională pentru cei aproape 2.500 de elevi ai Colegiului Național Bănățean. Investiția vine să completeze infrastructura existentă, în contextul în care Colegiul Național Bănățean și Liceul Teoretic „Dositei Obradovici” folosesc în comun spații pentru festivități și alte activități școlare. Noua sală, pentru care vor fi aprobați indicatorii tehnico-economici, va fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sală multifuncțională la Colegiul Național Bănățean. Proiectul este pe masa Consiliului Local
Radiala de Vest va conecta strada Gării cu Varianta de Ocolire Timișoara Vest, prin Inelul IV și nodul rutier existent. Investiția include un drum nou, cu câte două benzi pe sens, piste pentru biciclete și trotuare, rețele de apă, canalizare pluvială și iluminat public, precum și un pasaj suprateran. Primăria  Timișoara a semnat contarctul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru exproprieri la Radiala de Vest, proiect care va lega direct vestul orașului de centură
Poli a acces în liga secundă, după un sezon bun, dar nu vrea să se oprească aici. Ambiția clubului este încercarea de promovare din „prima” în elită! Pentru asta s-au creat condiții excelente și s-au adus jucători experimentați, dar și de perspectivă. Mai mult ca niciodată, toată lumea, de la suporteri și autorități, până la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon
Muncă multă, emoții, dar totul e bine când se termină cu… premiu! Un semestru de lucru intens, schimburi de idei peste granițe și dialog academic într-un context internațional s-au încheiat, pentru studenții anului II de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, prin participarea la festivitatea de premiere a Concursului Anual al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studente UPT, apreciate la o competiție puternică organizată la Budapesta, CASA 2026
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a ajuns la concluzia că, în weekend, e cam greu și periculos să se circule cu bicicleta prin zona zero a orașului, atunci când acolo e plin de oameni. Acum se caută soluții alternative, dar numai prin dialog cu cei care dau la pedală, ne asigură oficialul. Organizațiile de bicicliști și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria caută soluții alternative la traseele de biciclete care traversează centrul Timișoarei
Una dintre cele mai complexe lucrări de reparații din domeniul infrastructurii rutiere, desfășurată în Timiș, intră în faza finală. Este vorba despre DN 59A, de la Timișoara până la Beregsău Mare. Societatea PORR Construct, care realizează investiția, a început așternerea covorului asfaltic, pe poțiunea de la Beregsău Mare spre Săcălaz, pe DN 59A. Lucrări similare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început turnarea asfaltului nou pe drumul dintre Beregsău și Săcălaz/FOTO
CSC Dumbrăvița a început de ieri pregătirile pentru sezonul 2026/2027, al cincilea consecutiv la nivelul ligii secunde. Primul antrenament s-a desfășurat pe stadionul „Ștefan Dobay”. 27 de jucători au fost sub comanda antrenorului principal Florin Fabian. Dintre ei, cea mai mare parte au fost componenți ai lotului și în sezonul trecut. Continuă, în aceste zile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 27 de jucători la primul antrenament al verii la CSC Dumbrăvița
Județul Timiș și regiunea chineză Shanghai au semnat, marți, la Timișoara, un Memorandum de Înțelegere privind Schimburile Prietenești și Cooperare. Este doar un prim pas spre ceea ce ar urma să fie un acord cu mai multe obiective, care include atât domeniul administrativ și economic, dar și academic. Memorandumul reprezintă un prim pas pentru instituirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș și regiunea Shanghai din China au semnat un memorandum de colaborare
Nu mai puțin de 20 de membri PNL, printre care se numără parlamentari, trei şefi de consilii judeţene şi un europarlamentar, urmează să fie excluşi azi din partid. Printre ei se numără fosta senatoare de Timiş, Alina Gorghiu, dar şi foşti lidei importanţi precum Cătălin Predoiu, Rareş Bogdan, Sorin Cîmpeanu etc. Lista liberalilor propuși pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea igienizare în PNL. A fost stabilită lista cu cei 20 de trădători care vor fi excluşi din partid. Printre ei, o fostă senatoare de Timiş

Top